Elena HĂBĂȘESCU

“Pe nici o cale nu ocolești în mod sigur lumea decât prin artă, și nu te unești mai sigur cu ea decât prin artă.“ (Johann Wolfgang von Goethe)

Artistul plastic Elena HĂBĂȘESCU a venit, miercuri 22 februarie 2017, în fața publicului iubitor al artelor textile, cu o serie de exponate- dovadă a talentului de necontestat. La prima “personală“ din Reșița, la 11 august 2011, când pe simezele librăriei Semn de Carte expunea quilt-uri, criticul Ada D. CRUCEANU spunea: “Prin oameni ca Elena Hăbăşescu se face artă… Prin suprapunerea a câtorva seturi de materiale – inclusiv tuluri – şi, respectiv, cusături diferite, revenind asupra lor şi mergând cu migală pâna la a aşeza în chenare separate fiecare obiect plastic, constituim, în întregime, artă vizuală… Este vorba nu numai de un talent nativ, nu numai de o însuşire a tehnicilor care pot duce la crearea unui asemenea obiect, este vorba de pasiune…“. Iată că astăzi, Elena HĂBĂȘESCU își urmează calea devenind, la 65 de ani, studentă de 10 a Facultății de Artă Plastică din Timișoara, desăvârșindu-și talentul în Templul artelor. “Însoțesc parcursul Elenei Habășescu de mai mult de un deceniu… Parcursul instituțional, prin liceul de arte plastice și iată, acum, prin facultate, n-a creat în personalitatea talentată a Elenei Hăbășescu un cult, de fapt, al rigorii chiar și acolo unde ea pare să nu fie una geometrizată ci să fie una aleatorie, și tot rigoare aș numi-o plecând de la faptul că tehnicile cele vechi care au fost, de fapt, o necesitate, o recuperare, un mod  de a face din ceea ce a rămas dintr- o veche haină o alta nouă… Spre deosebire de cei care urmează facultățile de artă textilă, spre deosebire de cei care fac design textil, obligați într-un fel să devină tehnicieni pe parcursul vieții- deci să creeze modelul pentru ceea ce va fi producție de serie, în cazul artistului dotat, cel care a primit harul de la Dumnezeu, această mecanizare a lucrului nu este niciodată evidentă deși, tehnic, ea există. După cum observați pe simezele micii galerii sunt elemente care duc la această mecanizare efectivă a lucrului. Voluntară sau involuntară, de fapt, voluntară pentru că aici te aduce tehnica propriu-zisă, partea artistică este ceea ce exploatează Elena Hăbășescu printr-o simplă formă dar, de fapt, cea mai complexă- cercul- pe care-l compune și descompune de așa natură încât el să devină simbol nu numai al perfecțiunii lui 2πr ci o exploatare a unui semn complex și așezare a lui pe o suprafață în care suntem tentați să vedem și armonia cromatică, suntem tentați să descoperim, apoi, și ce înseamnă descompunerea și, respectiv, recompunerea, formele care se pot crea și recrea dintr-o formă singură precum și ceea ce se întâplă cu reevaluarea unei formule deja consacrate. Ceea ce înseamnă în olărit blidul, din zona Cucuteni și până în zona Banatului- pentru că acolo sunt ceva elemente și din cultura veche Cucuteni- în formula textilă el își pierde, din ceea ce ar însemna perspectiva obiectului tridimensional, dar câștigă ceea ce înseamnă panotarea, așezarea cercului într-un alt context cromatic în așa fel încât el să simbolizeze și tricolorul românesc, să-l înobileze, aducând istoria uneia dintre cele mai vechi meserii pe suprafața de pânză. Spuneam cândva că “peticelul“ pe care nu-l mai vedem azi aici i-a prilejuit Elenei Hăbășescu întânirea cu doamne din lumea largă, din Israel până în Anglia, care au descoperit ceea ce, într-un fel, în Țările Nordice era un curent până după al Doilea Război Mondial când trebuia să-ți faci din nimic o haină punând petic lângă petic… Pentru artistele grupului respectiv expoziția colectivă de la Muzeul Banatului Montan din 2007 a fost o revelație. Cum să faci din nimic ceva atât de profesional încât să depășească dimensiunile atât de generoase ale simezelor Muzeului aratând, pentru fiecare personalitate exponentă, un demers artistic construit cu elemente de mesaj. Eu găsesc acel mesaj în lucrările acestea mai complicate rugând-o pe doamna Hăbășescu să ne explice cum pune și compune, ce face cu aceste petice pentru că, în sine, acest mesaj plastic pur și simplu pare să fie rodul unei întâmplări. Dar pentru fiecare artist…întâmplarea este un declic care face ca obiectul artistic să se construiască, desigur cu revenirea sau nu la forma primară, devenind un panou expresiv modulat pentru exprimarea a ceea ce, de fapt, este complexul de gândire pe care poate, la început, artistul nu și-l descifrează lui însuși… pe parcurs acesta se descifrează nu numai artistului ci și nouă, privitorilor, cei care avem bucuria să-i privim arta… Elena Hăbășescu are o tenacitate și o voință de a exista în arta plastică ce începe cu o întâmplare nu tocmai fericită, cu dificultățile de a înfrunta lumea, de a comunica la modul direct în realitate… O personalitate care a avut de suferit și care a găsit, chiar și atunci când i-a fost foarte greu, modul de a face portretul băiatului său… Portretul acela mi-a spus mie că acel moment de necomunicare cu lumea a declanșat, de fapt, voința de a face dintr-o tehnică specială un mod de a comunica, de a fi în comuniune cu lumea, pentru că fiecare dintre noi ar putea să stea de vorbă cu lucrările, lucrările acestea i-ar spune ceva și ar fi, într-adevăr, acel moment de comuniune pe care-l visează artistul. LA MULTI ANI pentru cei 65 de ani!“ și-a încheiat discursul, în deschiderea vernisajului, criticul Ada D. CRUCEANU.

Surpriza serii pentru Elena Hăbăşescu a fost prezenţa, la Reşiţa, a timişorenilor, colegilor de grupă de la Facultatea de Arte, sosiţi special spre a-i fi alături.

Seara a fost întregită de un microrecital avându-l ca protagonist pe Daniel CREŢU, un tânăr reşiţean frumos şi talentat, îndrăgostit iremediabil de pian, care a încântat asistenţa cu piese din repertoriul lui Richard Clayderman şi cu una din compoziţile proprii.

La eveniment am avut bucuria să-l cunoaştem pe Luca Matei, 7 ani, protagonist al emisiunii de duminică dimineaţa -Piti Show-de la Radio România Timişoara. Luca are o experientă de 3 ani de radio, deja. ARIcel ISTET, mascota librăriei reşiţene Semn de Carte, va fi, de aici înainte, alături de Luca şi de copiii de la Piti Show.

O altă seară minunată, de data aceasta cu artă textilă şi muzică bună, cu mulţi oameni frumosi, între cărţi şi prieteni. (Camelia Duca)