Cartea Iuliei. Sau nu?
Postat de metarsis în Conținut AUDIO, Conținut VIDEO, Despre evenimente derulate » 0 Comentarii

24 sept.
„Cartea e ca un mesaj într-o sticlă. El poate fi găsit, sau nu” spunea Umberto Eco în Numele Trandafirului. Aşa stă scris în vitrina librăriei Semn de Carte*. Filozof te naşti…sau nu! Nici nu ştiu. Mi-a spus cineva sau am citit undeva? Dileme. Pentru mine. Ai terminat Medicina. Esti medic. Sau nu? Ai terminat Politehnica. Esti inginer. Sau nu? Ai terminat Filozofia. Esti filozof. Sau nu? Apoi am aflat că încă n-are 24 ani – îi împlineşte la 3o septembrie. Dar are o licenţă în Filozofie la Bucureşti şi face un master în „turnul de fildeş al filozofiei”, la Freiburg. Că-i pune alaturi pe Noica şi Heidegger. Sau nu? Că a studiat greaca veche. Pot comunica cu el, mi-am zis. Sau nu? De când mă ştiu, la oameni mă uit la ochi şi la mâini. Nu pot să spun de ce. Ştiu doar că fac asta dintotdeauna. L-am cunoscut. Pe Paul Gabriel Sandu. Ochi vii, calzi şi maini frumoase. Îmi spun – ochi frumoşi, mâini frumoase – OM frumos. Atunci am hotărât să citesc cartea lui. Sau a Iuliei? Mi-au rămas în minte „Cum să ajungi prin cuvinte dincolo de ele?“ Se întreba Grieg. Sau Iulia? Sau ne întreabă Paul? Din nou Cartea Iuliei. Si vocea caldă, inconfundabilă a prof. dr. Ada Cruceanu pe care o ascult şi reascult vorbind despre „Cartea Iuliei” şi Paul Gabriel Sandu…
Filozof. Şi scriitor. Sau nu? Unul dintre motto-urile Carţii Iuliei (3 la numar) este un citat din Versetele Satanice ale lui Salman Rashdie „Lumea e reală. Trebuie să trăim aici, să trăim mai departe…” Sau nu? Şi ascult comentariul criticului Gh. Jurma…Şi-al doilea motto al Cărţii Iuliei, din „Cartea neagră” a lui Orham Pamuk „Nimic nu este atât de uimitor ca viaţa. In afară de scris”. Din nou, obsedant dubiu. Sau nu? În Cartea Iuliei autorul, prin Grieg mărturiseşte „Ascult fragmente pentru pian la patru mâini de Schubert. Cele care îţi plăceau ţie. Aş putea lăsa cuvintele să se îmbolnăvească de melancolia muzicii”. A fost Schubert. Sub bolta viţei de vie a fost Schubert cu Ave Maria şi vocea inconfundabilă a lui Danut Ghilea – 12 ani, acompaniat la pian de prof. Lucia Ghilea… O certitudine. Şi au mai fost Bach, Monti şi Massnet, ascunși parcă într-o vioară – prof. George Gassenheimer ( Liceul „Sabin Păuţa”- Reşiţa) şi pian – prof. Lucia Ghilea (Şcoala Populară de Arte “Ion Romanu”- Reşiţa). O altă certitudine. Şi atunci, ochii vii şi mâinile frumoase ale lui Paul Gabriel Sandu mi-au demonstrat „cum se ajunge prin cuvinte dincolo de ele“, dovada stând celui de-al treilea motto – mărturisire „…dacă scriu, e fiindcă ştiu, cu toate că nu pot explica ce ştiu“ (Julio Cortazar-Sotronul). „Restul vine de dincolo de noi…” (Paul Gabriel Sandu – Cartea Iuliei). Sau nu!
Ce spune Ada Cruceanu:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
citeste
Articole din presă pe această temă: http://www.radio-resita.ro/cartea-iuliei-la-librariehttp://www.argument-cs.ro/content/cartea-iuliei-%E2%80%93-o-carte-reprezentativ%C4%83
Nu există comentarii.