Mici secrete – dezvăluite de Viorica Cheregi

Postat de în Conținut VIDEO, Despre evenimente derulate » 2 Comentarii

Mici secrete  – dezvăluite de Viorica Cheregi

2 oct.

Marți, 25 septembrie 2012, curtea  librăriei Semn de Carte din Reșița a fost, realmente, luată cu asalt de doamne și domnișoare dar și de domni, dornici să o întâlnească pe doamna Viorica Cheregi. Figură pregnantă a vieții sociale reșițene, soție, mamă și bunică a  trei generații de doctori Cheregi: Mircea soț,  Gelu fiu și Mihai nepot, bunică a Gloriei- licențiată în germanistică și fericită strabunică a lui Casian, doamna Viorica Cheregi nu îmbătrânește, își răsfață familia și împărtășește din vasta sa experiență, învățându-ne cum să ne comportăm, să ne respectăm și să ne iubim. Volumul lansat sub bolta viței de vie este al treilea semnat Viorica Cheregi. După “Carte de bucate alese”, “Carte de bucate alese și alte delicatese”, “Mici secrete, mari efecte” s-a bucurat de un real succes. Evenimentul organizat de Societatea pentru Cultura “Metarsis” prin librăria Semn de Carte în colaborare cu Organizația Femeilor Social Democrate din Caraș- Severin a fost un prilej minunat de subliniere a rolului femeii în unitatea familiei și economia casei, despre autoare și volum vorbind: Tudorița Nicula- președinta Organizației Femeilor Social Democrate Caraș-Severin, Cristina Enuică- directorul Direcției Juridice din Primaria Reșița, Maria Radu și Sanda Bogdan membre ale Clubului Cadrelor Didactice Pensionare din Reșița. Cu vădită emoție dar și plină de umor, autoarea volumului, Viorica Cheregi a declarat la finalul întâlnirii: „Cele mai multe dintre reţetele culinare cuprinse în carte sunt moştenite de la mama mea, care era o foarte bună gospodină. Tatăl meu, la fel, era un concurent serios în bucătărie, deşi era un boem şi ştia foarte multe snoave. Tot el îmi povestea despre felurile de mâncare pregătite de bunici şi străbunici. Aşa am colectat foarte multe reţete, dar, trebuie să recunosc, am şi citit foarte mult, iar în primul meu volum am descris toate reţetele pe care le-am practicat şi le-am îmbunătăţit. În al doilea volum, m-am inspirat din bucătăria orientală, cu mirodeniile exotice şi extrem de parfumate ale Orientului. Eu nu sunt bănăţeancă, sunt din Bucovina, dar m-am adaptat foarte bine la bucătăria specifică din zonă. Totuşi nu m-am limitat la ce se face în Banat. Arta gastronomică este atât de vastă, atât de interesantă, încât merită explorată, pentru bucuria gustului dar şi a spiritului. Ştiţi de ce toate prăjiturile sunt de genul feminin, numai cozonacul este de genul masculin? Deoarece cozonacul conţine foarte multe ouă!” Seara s-a încheiat cu un program dedicat doamnelor prezente și, mai ales, protagonistei. Vincenzzo Cerra a interpretat un cântec german și o  canțonetă italiană, Doina Gassenheimer și prof. George Gassenheimer  au cântat  Johannes Brahms Wiegenlied (Lullaby), Daniela Lăcătușu a adus muzica creștină (Nihil sine Deo), prof. Zenaida Vârdau –oboi și prof. Lucia Ghilea- pian cu “Vals nobil” de Dimitri Shostakovich și “Ave Maria” de Astor Piazzola în interpretarea prof. George Gassenheimer-vioara în acompaniamentul de pian al prof. Lucia Ghilea au întregit întâlnirea a trei generații, o seară în care doamna Viorica Cheregi ne-a dezvăluit “Mici secrete…” cu efecte mari.

 

2 comentarii la “Mici secrete – dezvăluite de Viorica Cheregi”

  1. LUMINITA TEPENEU 15. oct., 2012 at 6:40 #

    A fost o seara deoasebita….o intalnire de suflet cu persoane dragi, amintiri si muzica de calitate.

  2. ALINA NEGREA 11. oct., 2012 at 15:18 #

    FELICITARI PENTRU NOUL VOLUM GASTRONOMIC .CUM AS PUTEA INTRA SI EU IN POSESIA LUI? VA MULTUMESC ALINA NEGREA

Lasă un comentariu pentru LUMINITA TEPENEU