„Noapte de mai”, într-o dimineaţă, la librăria „Semn de carte”

Postat de în Conținut VIDEO, Despre evenimente derulate » 5 Comentarii

„Noapte de mai”, într-o dimineaţă, la librăria „Semn de carte”

28 mai

Librăria „Semn de carte” a găzduit vineri, 27 mai, dezbaterea despre opera şi viaţa poetului Alexandru Macedonski, în organizarea Clubului Discuţiilor Interesante, pornind de la referatul profesorului Daniel Lazăr, cu titlul: „Studiu de caz – Alexandru Macedonski”. Dezbaterea a vut loc în curtea librăriei, sub raze solare antemeridiane, prefirate printre frunzele răcoroase ale galeriei cu viţă-de-vie.

În studiul său, Daniel Lazăr argumentează faptul că Alexandru Macedonski este „un caz” aparte în literatura română, deoarece a fost receptat inegal de către contemporanii săi şi nici astăzi nu este aşezat la locul pe care îl merită. Scriind despre meritele lui Macedonski, profesorul Lazăr afirmă că acesta este primul clasic care, dincolo de prelungirea romantismului, anunţă semnele modernizării discursului poetic şi notează:

„Indiscutabil, Eminescu şi Macedonski domină epoca, dar sunt incompatibili. Macedonski rămâne o fire suprasensibilă şi orgolioasă, îşi supralicitează talentul, reacţionând vehement faţă de detractorii săi. Amănunte de natură biografică evidenţiază, pentru  întreaga sa familie, sentimentul unei acute presiuni, al frământării şi opresiunii. Un asemenea climat familial îşi va pune amprenta asupra psihologiei viitorului poet.

Inadaptarea şi inadecvarea lui Macedonski provin şi din refuzul unei înregimentări politice efective. Nu avea nici o susţinere politică, dimpotrivă. Socialiştii de la Contemporanul îl atacă pentru grandomania afişată şi pentru că ar fi inaugurat critica analitică”

De asemenea autorul „Studiului de caz”, consemnează conflictele de idei care s-au manifestat între curentul junimist, unde activa şi Eminescu, şi curentul creat în jurul revistei „Literatorul”, condusă de Macedonski. Şi nu este vorba numai de diferenţe sensibile de idei între cele două curente, ci chiar de articole critice, adresate, mai mult sau mai puţin explicit, de Eminescu lui Macedonski şi invers.

Toată atmosfera literară, şi politică, este descrisă de profesorul Lazăr şi pentru a schiţa fondul pe care a apărut celebra şi nefericita epigramă a lui Macedonski, în mod evident adresată lui Eminescu, deşi numele acestuia nu apare în versuri. Totuşi, autorul studiului îi ia, într-un fel, apărarea lui Macedonski, prezentând şi alte afirmaţii, poate la fel de şocante şi dureroase la adresa lui Eminescu, care au trecut nesancţionate de opinia publică. De exemplu: „E dur în epigrama sa, Macedonski, dar nimeni nu a reacţionat vehement când tocmai Veronica Micle îi replica unui ofiţer: „A înnebunit Eminescu? Se vedea de mult că merge pe calea aceasta. Apoi schimbând vorba, trecu la un subiect de conversaţie mai vesel”. (C. Negruzzi – Amintiri despre Junimea – Bucureşti, C.R. 1943, p.271 şi…)”.

De altfel, profesorul Lazăr, precizează că epigrama lui Macedonski este „epicentrul cazului” şi în jurul acesteia îşi constuieşte studiul, ca urmare a faptului că acest text, de câteva rânduri, a influenţat negativ percepţia lui Macedonski, în epocă, dar şi în posteritate. Printre rânduri, putem înţelege că autorul militează pentru recuperarea lui Macedonski, considerându-l unul dintre cei mai mari poeţi români, deşi, inegal în texte. Şi, pentru că tot ne-am învârtit în jurul cozii (epigramei), prezentăm şi epigrama buclucaşă a lui Macedonski, publicată în revista „Literatorul”, în anul 1883:

„Un X… pretins poet – acum / S-a dus pe cel mai jalnic drum… / L-aş plânge dacă-n balamuc / Destinul său n-ar fi mai bun, / Căci până ieri a fost năuc / Şi nu e azi decât nebun.”

Comentariile participanţilor la dezbatere s-au oprit mai puţin asupra epigramei cu pricina (pentru care, de altfel, Macdonski a şi încasat câteva palme, de la un tânăr admirator al lui Eminescu), şi au zăbovit mai mult asupra fermecătoarelor poezii macedonskiene. Iacob Roman a citit „Noapte de mai” şi a recitat câteva rondeluri, care i-au entuziasmat pe Anton Georgescu, Valentin Popovici, Emilian Roşculescu-Papi, Ilie Cucuruz şi, cum altfel se putea? pe maestrul Daniel Lazăr. Pentru a-i face o cât de mică dreptate lui Macedonski prezentăm aici un fragment din celebrul poem „Noapte de mai”:

„… / Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, — / Când frunza ca şi mai nainte şopteşte frunzei ce atinge? / Când stea cu stea vorbeşte-n culmea diamantatului abis, / Izvorul când s-argintuieşte de alba lună care-l ninge, / Când zboară freamăte de aripi în fundul cerului deschis?… / Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze, / E cerul încă plin de stele şi câmpul încă plin de roze / şi până astăzi din natură nimica n-a îmbătrânit… / Iubirea, şi prietenia, dacă-au ajuns zădărnicie, / şi dacă ura şi trădarea vor predomni în vecinicie… / Venişi: privighetoarea cântă, şi liliacul e-nflorit! / …”  (Matei Mircioane, Reşiţa, 28 mai, 2011)


5 comentarii la “„Noapte de mai”, într-o dimineaţă, la librăria „Semn de carte””

  1. Benedict Wheater 18. nov., 2011 at 9:21 #

    Hello! I’ve just stopped by to thank you for this nice post. Take care!

  2. Dither SCHMIDT 03. iun., 2011 at 11:10 #

    intotdeauna am simtit o maaare simpatie pentru cei care au invatat ceva la scoala; pentru cei care au inceput acolo si „s-au terminat’ tot acolo…
    merci pt. aceasta savuroasa „imagine” din culisele intelighentiei de pe Birzava; cum imi va colora ziua, inca nu stiu…ceva, asa, de risu’-plinsu’…neverosimil, dar adevarat!

  3. Matei Mircioane 01. iun., 2011 at 1:09 #

    Bravo, Dither! Ne-am lămurit că e greu de iubit lumea dacă o cunoşti. Totuşi, avem „avantajul” că o cunoaştem prea puţin şi şansa iubirii încă există. În legătură cu opera – cu opera lui Macedonski. Ce bine că există. Ea îl salvează de toate aşa zisele răutăţi, despre care profesorul Daniel Lazăr a scris şi a vorbit atât de documentat şi atât de convingător. Macedonski este un mare poet, care încă aşteaptă să fie descoperit.
    Vreau să amintesc, pe scurt, o întâmplare neverosimilă, pentru mine, dar, constat, cu caracter atât de general. O cunoştiinţă de-a mea, un tip mai în vârstă, a asistat, cu totul întâmplător, la prima parte din dezbaterea despre Macedonski, de la „Semn de carte”. Era şi el, tipul, acolo, la un pahar de vorbă. După câteva zile mi-a spus: „Ce dobitoci! Ăia stăteau acolo să îl laude pe Macedonski, pe nesimţitul ăla care l-a atacat pe Eminescu! Norocul lor că nu am băut decât o vodcă, altfel săream să le dau câteva palme!” Ironia sorţii: prietenii lui Macedonski era să fie pălmuiţi, ca Macedonski îănsuşi, după mai bine de un secol, tot pentru epigrama buclucaşă. L-am întrebat de unde ştie că Macedonski era nesimţit. Mi-a spus că a învăţat la şcoală, că Macedonski era adversarul lui Eminescu. Şi, uite-aşa, acea epigramă de câteva rânduri produce efecte peste secole. Dar, vorba ta, Dither: Bine că opera există!

  4. Dither SCHMIDT 29. mai, 2011 at 8:50 #

    „Prietenul meu, Sofocle, zicea ca numai traita în nestiinta viata este placuta. Dar daca am apucat sa stim câte ceva?” (o.Paler)
    Stim tot mai multe ,,mizerii”…Oare poti sa mai iubesti lumea?
    Important e ca opera exista!

    • Antonia 14. mai, 2012 at 17:22 #

      Felicitari pentru curaj! Partea isareentnta cu poeziile e ca, daca vrei sa faci trecerea de la recitat la interpretat, poti descoperi ca poeziile preferate nu sunt suficient de generoase pentru interpretare, in timp ce alte poezii, care poate ti se par banale sau nu sunt pe placul tau iti ies super. Legat de critica pe care mi-ai cerut-o (te rog, modereaza partea asta daca nu vrei sa fie publica): nu vreau sa intru in discutii de finete, pentru ca nici eu nu am ajuns la nivelul ala. Pentru inceput e suficient sa spun ca imi place ca ai siguranta cand citesti, din punct de vedere al dictiei, insa nu ai curaj sa te lasi dusa de val in interpretare (ceea ce e normal, pentru ca nu faci chestia asta de obicei). Altfel spus: mai multa energie!! In special la Poveste .. ai inceput pe un ton molcom si somnoros. Inceputul si finalul conteaza cel mai mult.Mi-a placut / m-a amuzat cum ai spus urrra .. in a cool kinda way. Nu stiu de ce, cand am citit prima oara poezia asta.. imi suna in minte Eu sunt ura ca si cum ai spune This is Spartaaaa . )La Poveste mi-a placut cum ai pus accentul pe cateva cuvinte si cum te-ai trezit la cateva versuri.

Lasă un comentariu...