Reșița-Lugoj

După-amiaza zilei de joi, 14 aprilie 2016 a adus împreună, la librăria reșițeană Semn de Carte, într-o îmbinare fericită, pasiunea pentru pictură și pentru muzică. Pictura prin prima expoziție personală a prof. Adina-Elena GHINACI care, dupa generații întregi de liceeni cărora le-a descifrat misterele limbii lui Shakespeare, a devenit tânără pensionară având timp, în sfârșit, să picteze și muzica prin talentații elevi de la Școala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu” din Lugoj coordonaţi de profesorii: Velentina VASILIU, Andreia FLOREA, Alexandru VASILIU, Alexandra MUSCĂ, Evelin BELCEA şi coordonator de proiect Ramona CRINA.

Despre cele 12 acuarele semnate Adina Ghinaci a vorbit arh. Ioana Mihăiescu, ea însăşi semnatară a numeroase lucrări de excepţie având aceeaşi temă –flori- comparând tablourile cu ferestre deschise de autor spre sufletul privitorului a spus, printre altele:”… Atenţie ce ferestre aduceţi în casele voastre… Ferstrele Adinei aduc în casa noastră multă sensibilitate şi delicateţe, prietenie. O atingere cât se poate de drăgăstoasă pe care ea o face sufletului nostru. Foloseşte culori calde, atrăgătoare, pastelate, culorile primăverii, culori minunate. Tablourile nu sunt doar nişte ferestre; unele dintre ele devin porţi. Tablourile-poartă au un semn emblematic foarte mic. Uneori, poate, un punct foarte mic, alteori, poate, o grafică elaborată, o volută a unei linii, uneori o simplă pată de culoare mică, pusă undeva, poate în colţul lucrării sau într-un loc aproape neştiut. Tablourile-poartă sunt cele în care intri tu. Şi nu le poate face oricine. Trebuie să ajungi departe de material ca să poţi crea aşa ceva. Vă rog să fiţi atenţi când mergeţi în expoziţii să descoperiţi poarta prin care veţi intra în tablou… veţi decoperi o lume pe care ceilalţi nu o s-o vadă, poate, niciodată; o lume dedicată vouă, alta de la observator la observator… Am să vă povestesc o întâmplare consumată în 1832 la Londra, la Academia Regală. În acea perioadă romantică existau în Anglia doi pictori şi aquarelişti deosebit de buni: Turner şi Constable… care-şi disputau supremaţia, fiecare încercând să-l întreacă pe celălalt. Stilurile lor erau performante amândouă dar diferite. Turner nori şi marine… îl pasionau atât de mult norii încât, la un moment dat, şi-a închiriat un balon pentru a trece prin nori, pentru a le simţi materialitatea <imaterialităţii>… Picta marine şi se ştie cât de greu este reprezentată apa in pictură… Constable era un tip cu rădăcini adânci… aproape tot ce picta putea fi reprodus în proiect de arhitectură pentru că minuţiozitatea detaliilor ne dădea toată informaţia… Aşadar, în 1983, la Londra are loc Salonul Anual de Artă. Tablourile sunt panotate de un juriu, cu uşile închise… După panotare Turner se strecoară în Salon şi constată că tabloul lui care era o marină diafană, cu vase cu pânze pierdute în ceaţă, era pus lângă lucrarea lui Constable, o lucrare puternică, viguroasă,materială, vie, şi o eclipsa total pe a lui… Pleacă acasă după paleta de culori, se reîntoarce şi pune în centrul lucrării lui o pată roşie cât butonul unei manşete şi numeste acea pată <Baliza>. Dintr-o dată tabloul lui a primit <poarta> prin care privitorul putea intra în tablou. Chiar dacă Constable a lucrat doi ani la tabloul lui şi Turner 10 minute lucrările au devenit, dintr-o dată, deosebit de grele amândouă. Disputa dintre cei doi nu s-a încheiat niciodată… dar iată cum s-a găsit soluţia pentru a da greutate unei lucrări de artă. Tablourile Adinei sunt primele ei ferestre deschise către public dar, una dintre lucrări, “Lalele“, are căutat o poartă… laleaua mică din mijloc apare ca un răsărit de soare. Aceea este poarta prin care poţi intra în tablou, tulpinile şi frunzele nu mai sunt tulpini şi frunze, pot fi stânci sau orice doriţi Dumneavoastră să fie. Corola florilor este o armată, o ordine, altceva decât o floare, o poartă prin care poţi să intri şi să simţi tabloul… O felicit pe Adina şi-i urez succes, să meargă pe drumul acesta şi doresc că revină în faţa noastră şi cu alte lucrări. O sfătuiesc să picteze după natură pentru că tridimensialitatea care trebuie materializată în două dimensiuni este foarte bine pusă în evidenţă de lumină. Pictând după natură, sesizând umbra şi lumina şi umbra care nu există, dai volum obiectului… Mai adaug că Adina vine dintr-o familie de dascăli; mama Adinei, frumoasa şi buna doamnă Petruţoni s-a ocupat de copiii-muguri din cursul primar… facând parte dintre cei mai <generoşi> oameni de pe Pământ-după parerea mea- dascălii, tatăl Adinei, profesorul de fizică Petruţoni s-a ocupat de copiii care îmboboceau şi înfloreau, de copiii flori, iar Adina crează florile care vor deveni copiii ei“ a încheiat arh. Ioana Mihăiescu, în deschiderea expoziţiei. Mulţumind celor prezenţi Adina Ghinaci a marturisit că a pictat cu mare bucurie şi plăcere fiind fericită când pictează. “Sper ca o parte din bucuria şi fericirea mea să o simţiţi când le priviţi pentru că este multă pasiune şi plăcere în ele.“ Prietenă cu Adina-Elena Ghinaci, prof. Carmen Şulţi a trimis un mesaj pe care organizatorii l-au citit: “Dragă Adina. Pentru că nu pot să gust <sur place>, la Semn de Carte, din frumuseţea vernisajului primei tale expoziţii, mi-am aşternut gândurile, pe care aş fi vrut să ţi le împărtăşesc; imposibil să o fac, pentru că nu sunt acum acasă şi imi pare foarte rău că am ratat momentul; sunt la Viena, acum cand toţi cei dragi ai tăi şi prietenii te admiră, eu mă gândesc extrem de intens la tine de la Albertina… am ales s-o fac aici din doua motive: noi două am fost şi la Albertina, exact acum 10 ani, în aprilie, tot în această decadă… iar cel de-al 2-lea motiv este că la Alberina ne-am bucurat împreună de pictură de la Monet la Picasso! Un an mai târziu, în august 2007, când realmente ne umpleam sufletul de pictură la Orsay şi la Pompidou, într-una din acele zile pariziene, într-un joc de imaginaţie, undeva pe Rivoli îţi spuneam că tu eşti prietena mea PICTORIŢA! Mă bucur imens, că ceea ce am imaginat atunci, astăzi se confirmă public. Mă socotesc privilegiată printre prietenii tăi, de vreme ce în colecţia mea de tablouri am trei portrete şi un peisaj toscan; aşadar în clipele mele de răgaz, le privesc şi mă întorc când în Israel, când în Franţa, când în Italia; şi pentru că nu eşti doar prietena mea PICTORIŢA şi eşti mai ales prietena mea profesoara de franceză, de la Viena, înconjurată de Klimt, de Hundertwasser, de Cezanne şi de Chagall îţi doresc din adânc de suflet <Bonne chance dans la peinture>! Carmen, 14.04.2016“.

Parte a proiectului MUZICA UNEŞTE. 100 de note, 100 de zâmbete, 100 de prieteni. întâlnirea de joi, 14 aprilie 2016, a adus în ceainăria librăriei Semn de Carte 6 profesori şi 12 mici muzicieni de la Şcoala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu” din Lugoj într-un recital de pian şi vioară unanim apreciat de cei prezenţi: Patricia Roşca, Iasmina Teslevici, Alecsia Sharis Căpraru, Laura Matei şi David Matei – pian- clasa prof. Ramona Crina, Andrei Berlo -vioară-clasa prof. Valentina Vasiliu, Ana- Maria Muntean-Peia- pian-clasa prof. Alexandra Muscă, Eusebiu Florea- pian- clasa prof.Andreia Florea, Alexandra Marcelina Syilaghi- vioară- clasa prof. Valentina Vasiliu, Geanina Berzava şi Otilia Stanca- pian–clasa prof. Evelin Belcea ne-au purtat prin fascinanta muzică semnată: Kabalevski, Haciaturian, Marpug, Debussy, Prokofiev, Cuteanu, Czerny, Pieckzonka, Heller, Beriot, Schubert şi Liszt. O menţiune specială pentru prof. Alexandru Vasiliu –vioară şi iniţiatoarea proiectului- reşiţeancă la origini, prof. Ramona Crina- pian, cu acel “Cântec din grădina secretă” semnat Rolf Lovland la început şi originala piesă irlandeză „Irish Jig Medley” la sfârşitul recitalului.

O seară perfectă de primăvară, cu Flori şi Muzică, între prieteni. Şi cu zâmbete 100.

Eveniment organizat de Societatea pentru Cultură METARSIS- activităţi şi servicii de cultură urbană şi artă contemporană prin librăria Semn de Carte în parteneriat cu Şcoala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu” din Lugoj.