Vernisaj pictură, Salon de Carte, Seară literară

Joi, 3 decembrie 2015, librăria reșițeană Semn de Carte a găzduit trei dinre evenimentele desfășurate sub genericul ZILELE CULTURII SÂRBE DIN ROMANIA LA REȘIȚA desfășurate în perioada 02.12.-  05.12.2015. Cu o contribuţie remarcabilă la identitatea noastră regională și  națională, una dintre etniile importante din România- sârbii au fost prezenți pe simezele Semnului de Carte cu expoziția de pictură cu lucrări realizate în Colonia de Artă din cadrul Zilelor Schimbării la Fața, cu un Salon de Carte cu apariții ale Editurii Uniunii Sârbilor din România si cu o seară literară de excepție.

In deschidere, Iulian Georgevici a subliniat, printre altele: “Pentru prima dată comunitatea sârbă din Reșița realizează Zilele Culturii Sârbe din România la Reșița în patru zile. De ce în patru zile? Pentru ca am vrut ca în aceste patru zile să prezentăm segmente culturale ca prietenii noștri să afle că în cultura sârbă, la fel ca și în alte culturi, există mult mai mult, nu doar muzică și dans… Pentru că viețuim în Banatul Montan cu atâtea naționalități încât Mitteleuropa e puțin spus, am să citez un prieten care a spus ca sârbii sunt sarea Pământului, dacă pui prea multă s-ar putea să nu poți să înghiți dar dacă pui prea puțină viața nu are farmec. Ieri a fost deschiderea oficială și pezentarea filmului Montevideo la sala Lira a Liceului de Arte Sabin Păuța, un film deosebit care are, aparent, accente comice dar mesajul este de un tragism extraordinar arătând ce înseamna, de fapt, sa fii un popor mic pe o planeta mare, dar și ce înseamna sa joci fotbal cu  granzii și să-i învingi. O lecție pe care ce-i prezenți cred că și-au însușit-o… Mâine, la Palatul Cultural, Teatrul de Stat Sârbesc din Timișoara va prezenta piesa Don Juan din Lishite  iar în ultima zi, sâmbătă 5 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc un spectacol de muzică, dans și obiceiuri sârbești cu participarea, printre altele, a ansamblurilor folclorice din Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, Sânmartinu Sârbesc și Deta. În seara acesta avem placerea să avem în mijlocul nostru oaspeți deosebiți care sunt aici ca acasă și vom prezenta câteva cărți spunând deschis că sârbii, în Romania, editează cele mai multe titluri de carte în comparație cu celelalte minorități. Trebuie să aratăm, încă o dată, cultura nu înseamna doar muzică și dans… Vom vernisa o expoziție de pictură, o parte dintre pânzele prezente pe simeză sunt ale unei pictorițe dragi mie, Danița Petcov, celelalte sunt dintr-o tabără de pictură. Despre ele va vorbi Ljubinka Perinac Stankov. Și,  la sfârșit,  prietenul nostru Frana ne-a pregătit ceva din bucătăria sârbeasca: fasole cu afumătură, varză cu afumătură, iar eu, toată noaptea am copt- fiind ars complet la degete- croafne iar Iadranca ne va aduce chec. Străduința noastră a fost pentru voi, prietenii noștri și am credința că vom pleca de aici mai bogați sufletește” și-a încheiat discursul Iulian Georgevici.

Ljubinca Perinac Stankov, în vernisajul expoziției de pictură: “Iată-ne într-un moment de sărbatoare pentru că fiecare expoziție este un moment festiv când artiștii își adună munca să o arate publicului. Sunt destui ani de când Zilele Schimbării la Față ale sârbilor din România devin prilej de întâlnire pentru scriitori dar și pentru artiștii plastici din Serbia, Ungaria și România care se întâlnesc la Baziaș sau la Timișoara și creează în cadrul taberei de pictură. Și astă vară au muncit la Timișoara unde organizator a fost Uniunea Sârbilor din România. Expoziția o vedeți pe simeze iar fiecare dintre ei vă va vorbi într-un limbaj propriu. Artiștii care expun aici,  în această frumoasă librărie, aparțin grupului ARTE format din artiști plastici și sculptori care trec cu ușurință granițele, care se regăsesc pe relația Budapesta, Timișoara, Krcedin, Belgrad. Voi vorbi despre cea care are cele mai multe lucrări, Dana Petcov, cea care este și organizatoarea acestei tabere. Într-o continuă relație între formă, structură și simbol, Dana Petcov aparține grupului de artiști ARTE.  A expus de-a lungul anilor în România, Serbia, Ungaria, Croația. Expune în fiecare an la Salonul de Iarnă din Timișoara, participă la expoziții de grup, dar are și destule expoziții personale. Trebuie să recunosc că am avut privilegiul să  văd aceste lucrări prima dată la Budapesta, apoi la Timișoara, și am fost plăcut surprinsă de evoluția acestei artiste, Dacă la început lucrările ei erau conceptuale ele au devenit, între timp, abstract senzitive. Iar atunci când un artist își investighează propriile sentimente, tablourile prind viață și devin fenomene care nu închid ci deschid spații de introspecție atât ale artistului cât și ale privitorului. Melanjul sensorial și estetica floralului acaparează. Floarea desenată de Dana Petcov trece de granița simbolului din dăruire, prietenie, iubire și devine un motiv de creație. Universul lumii terestre se întrepătrunde cu transcedentalul iar rezultatul e unul uimitor. Ființa interioară a artistei devine vizibilă în aceste cascade de culoare precum o liturghie intimă și o bucurie. Nu am pomenit in mod gratuit această latură a tablourilor Danei. E a petrecut destul timp lucrând la iconostasul Bisericii din satul natal, Sânpetru Mare. Urmele acestei liturghii interioare se văd. O parte din spiritul  bizantin al iconogreafiei ortodoxe transpare și în acest spațiu abstract și îi oferă un suport extraordinar.  Veți observa pe pânză o parte din sensibilitatea ei, în modul în care creează energii prin culoare iar chenarul acestei energii nu are limită, se extinde spre sensibilitatea privitorului. Soluțiile originale și diferitele tehnici se cotopesc într-un tablou pe cât de sensibil pe atât de puternic, pentru că nu sunt toate lucrările ei gingașe. Unele dintre ele emană o altfel de forță. Chiar și așa agresivitatea e controlată și bine definită de ideea dorită în exprimare. Sensul e redistribuit din pensulă și din culoare cu ajutorul luminii și a umbrei, prin simbol și textură. Așa e și în viuață. Totul depinde de deschiderea noastră spre acele sensuri care aduc spre noi frumosul. Sunt sigură că v-ați găsit deja tabloul care v-a atras. Vă invit să vă bucurati de ele și să le vedeți pe toate”  a spus, în încheiere, Ljubinca Perinac Stankov.

Slavomir Gvozdenovici, poet, scriitor, editor, reprezentant al comunităţii sîrbe în Parlamentul României, a sosit la librăria Semn de Carte însoțit de doi reprezentanți ai Radioteleviziunii din Beograd. Cerându-și scuze pentru întârziere- din motive obiective- și-a exprimat bucuria de a fi împreună cu frații romani și sârbi din Reșița subliniind că prilejul este cartea. „Atunci când cineva se poate legitima cu o carte- și sârbii din România se pot legitima cu cărți, suntem și la acest capitol printre cei mai harnici, este dovada că sârbii- dintre cele 20 de minorități oficial recunoscute în țara noastră, în diaspora sârbă care numără peste patru milioane, am demonstrat că suntem, de departe, cei mai harnici. Avem o producție de carte mare, chiar foarte mare… La Târgul Internațional de Carte de la Belgrad- unul dintre cele mai mari din Europa, spațiul dedicat literaturii sârbe din diaspora a fost cât spațiul acestei librarii, o cameră a sârbilor din România, cealaltă a celorlalți sârbi din diaspora. Cartea este foarte importantă pentru noi. Uniunea Sârbilor din România tipărește în fiecare an între 15 până la 20 de titluri, ceeace nu este deloc puțin… Lucruri minunate se întâmplă la o comunitate mică din România și se pot întâmpla datorită numarului important de scriitori sărbi din România, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, și o bună parte dintre ei și membri ai Uniunii Scriitorilor din Serbia. La aceste Zile ale  Schimbării la Fața (cea mai mare manifestare literară a sârbilor din lume) de anul trecut i-am avut invitați pe frații noștri, pe poeții din Reșița pe care i-a prezentat Gheorghe Jurma. Ei au citit în ambele limbi pentru că noi ne-am străduit să-i traducem din timp. I-am publicat nu numai in revista noastră Knjijevni jivot ci și în alte reviste din Serbia. Am venit cu aceste traduceri în seara aceasta și-i veți auzi pe colegii noștri. Sunt convins că nu va fi ultimul eveniment pentru că ne-am hotărât ca asemenea întâlniri literare să devină tradiționale… La sfârsit îi vom asculta pe oaspeții noștri speciali din Serbia, pe Alexander Diklic, autorul celei mai citite cărți din Belgradul ultimilor ani cu 19 (nouăsprezece) ediții tipărite pâna acum, o carte de suflet BELGRADUL, orașul etern  și doamna Mila Nikolic, redactor la Radio Belgrad care va vorbi despre bogata activitate de editare a Radioteleviziunii Belgrad. Ei și-au exprimat dorința de a vorbi la sfârșit… Il invit pe Gheorghe Jurma să spună câteva cuvinte despre acest moment al poeților români și sârbi nu înainte de a mai spune că, pe lângă cele 15-20 de titluri publicate anual, editura Uniunii Sârbilor din România mai tipărește săptămânalul Naşa Reč a cărui redactor șef este poeta, traducătoarea si eseista Ljubinca Perinac Stankov, apoi revista Knjijevni jivot pe care o îngrijesc împreună cu un grup de colegi, îl avem pe Raiko Cornea- omul televiziunii- redactorul șef al revistei Novo Tmișoara Svesti,  continuatorul presei sârbe libere din țara aceasta, presă sârbă cu o tradiție de 200 de ani existență (cu o înrerupere de 2 ani în perioada interbelică) și autor al carții Limbajul urii  Exprimarea mediatică în războiul din fosta Iugoslavie… și mai avem o publicație, Almanahul bănățean, una dintre primele reviste ale sârbilor în general, în 1826 a fost înființată de Dimitrie Pantici Tirol, noi il numim Dimitrie Tirol, mare adept a lui Vuk Karadjici- părintele limbii și lieraturii sârbe moderne… Timișoara a rămas un centru spiritual al sârbilor, unul dintre cele mai importante pe care le are limba sârbă astăzi. Ceea ce se întâmpla acum  la Reșița este dovada că în această parte a țării știm să trăim și unii lângă alții și împreună, știm să ne respectăm valorile, știm să le impunem, avem oameni de valoare și aici în Reșița, și pe Clisura Dunării, în Caraș-Severin… cultura și cartea fiind cele mai importante argumente ale noastre și la București și la Belgrad” a conchis Slavomir Gvozdenovici înainte de a-i ceda cuv\ntul lui Gheorghe Jurma.

„ Voi spune doar câteva cuvinte, în primul rând adresate poetului Slavomir Gvozdenovici care ne-a invitat și acum, ne-a invitat și la Baziaș, moment pe care aș vrea să-l invoc sau sa-l evoc, să-l supun atenției pentru că ne-am întâlnit acolo, am citit poezie, s-a tradus din română in sârbă și invers așa încât să se creeze o punte esențială care nu e întâmplătoare, este statornică, serioasă, durabilă. Au fost poeți din Reșița și au apărut în revista pe care o va prezenta Gvozdenovici. În această seară, pentru a onora acest moment cu totul special, sunt prezenți câțiva poeți reșițeni…Imi aduc aminte de Gvozdenovici și de începuturile lui literare, dintr-o localitate devenită intre timp celebră Belobreșca, celebră prin scriitorii ei și prin vinul pe care, din când în când, îl bem…”a spus Gheorghe Jurma.

 „… Avem și alte gânduri, avem în vedere o antologie reșițeană, încă suntem tineri și putem… ”a promis Slavomir Gvozdenovici după ce a prezentat revista sârbească în care sunt publicați, în traducere, poeții reșițeni.

Primul poet, Octavian Doclin a citit din ultimul volum apărut în 2014 Sânge de vișin –premiat pentru poezie zilele acestea de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, volum cu o dedicație directă și superbă Adei, întotdeuna.  Poetul a citit poeziile Vișinul și Sârboica– cu mențiunea poetei Liubița Raichici, prietena mea, cel mai tradus poem al său. Au urmat poeții Costel Sancu, Cristian Bistriceanu, Alexandra Gorghiu, Nicolae Sârbu.

Slavomir Gvozdenovici a menționat cei doi preoți Vasa Lupulovici– cu cărți importante despre sârbii din Romania, despre istoria, tradiția și biserica lor și Sașa Iașin, autor de monografii cu recent apărutul volum Familii nobiliare sârbești din Banat în sec. XV-XVI, carte importantă care redă o parte a istoriei puțin neglijată, parte care ne trezește conștiința, menționând că ambii preoți sârbi sunt și doctori, titlu care-i definește ca oameni de cultură, importanți, de care avem nevoie și pe care ne putem sprijini. Sigur că o avem aici pe colega noastră Liubița Raichici, una dintre poetele noastre importante. Îi avem colegi de la Belobreșca pe Mladin Simonovici și  Predrag Despotovici. Aș menționa încă o carte importantă semnată de regretatul profesor Borislav Kostici și anume Viața și obiceiurile din Clisură și Poliadia/ Jivot iobiciaii Klisurata i Poliadiiata, o carte importanta tipărită post mortem, ediția a II-a, cu date și oameni din toate cele 13 localități de pe malul stâng al Nerei și al Dunării. Vorbind despre cartea sa Adresare Belgradului și provocat de Alexander Diklič care a vorbit extrem de pasional despre Belgrad subliinind cât este de apropiat de Timișoara, Slavomir Gvozdenovici a menționat cât de apropiată este Timoșoara de Belgrad prin faptul că, în capitala sârbilor, „pe cea mai frumoasa stradă Nes Mihailovași cine merge poate verifica, există o plăcuță inscripționată Emilian Iosimovici, sârb din Moldova Veche, care a proiectat strada, ca de altfel jumătate din Belgradul modern, ca arhitect. La capătul străzii se află Biblioteca orașului Belgrad iar prima bibliotecă a fost întemeiată de timișoreanul Dimitrie Tirol născut in Ciacova lui Dositeu Obradovici. La mijloc se află Academia Sârbă întemeiată și ea de mulți timișoreni și arădeni. Iată cum legăturile funcționează în ambele sensuri …și cât este de importantă cultura pe care trebuie că o transmitem generațiilor viitoare.”

Au citit în limba sârbă Ljiubinca Perinac Stankov, Slavomir Gvozdenovici.

Mila Nicolici  a mulțumit prietenilor pentru invitație, vorbind desprte RTS Beograd care, pe lângă bogata activitate sunt prolifici și pe plan editorial în cadrul caruia s-au tipărit numeroase cărți importante, unele chiar capitale. Este vorba de antologii de poezie, despre volume cu teme diverse, de la Primul Razboi Mondial pâna în zilele noastre putându-se masura cu cele mai importante edituri din Serbia. Una dintre ele, Belgradul orașul etern – a lui Alexander Diklič s-a tipărit până anum in 19 ediții, aproape 40.000 de exemplare, volume tipărite în alfabet chirilic, latin și in limba engleză. Vom pregăti ediții și în alte limbi.Alexander Diklič a mulțumit Uniunii Sârbilor din Timișoara și Reșița pentru posibilitatea ca povestea minunată despre un oraș minunat să treacă granița Serbiei. Vorbind cu multă dragoste de  Belgrad și cu o imensă mândrie de a fi sârb, Alexander Diklič a menționat frumusețea limbii române pe care, chiar dacă nu o cunoaște, a simțit-o  prin muzicalitatea poeziilor. „Proiectul are, de la început, legătură cu anumite minuni, având ca bază știri mari, minunate, pozitive, frumoase. Nu sunt istoric, eu sunt muzician, și am vrut să-mi încerc puterile cu istoria unui oraș frumos cum este Beogradul. După 8 ani de muncă au ieșit două mari opere una- serialul de televiziune și cealaltă- cartea. Este ca un tango între mine și Beograd. M-a condus orașul. Nu este un dans cu note ușoare cum nici Beogradul nu este un oraș ușor. El există în continuitate de 7.000 de ani și tot în el s-au întâmpat evenimente atroce ale civilizației noastre. După pedanții istorici britanici s-au purtat 115 războaie pentru Belgrad și a fost ras de pe fața Pământului de 32 de ori, distrus până la temelii. Pe lângă atâta sânge și războaie nu există neamuri care, indiferent în ce parte a lumii ar fi, Belgradul să nu le fi fost început sau sfârșit. Statistica e groaznică atunci când e vorba de Belgrad dar cu toate acestea, moartea nu are loc în Belgrad. După fiecare nenorocire orașul a avut putere să renască, să pășească într-o nouă viață luând în considerare părțile bune ale cotropitorilor. Așa că azi, noi belgrădenii suntem mândri,  chiar dacă unele războaie se mai poartă încă, că pe mesele cafenelelor belgrădene sunt specialități germane, orientale –kroafne sau baclavale. Oricum ai lua-o, Belgradul este cel mai cenușiu oraș al Europei. Ce mă bucură este că n-am ținut cont de niciun specialist în marketing ci am scris o carte cum mi-ar plăcea mie să o am. A fost o soluție inteligentă pentru că a ieșit, poate, cea mai bună carte despre Beograd dar, cu siguranță, cea mai iubită carte despre Beograd devenită semn al unui timp într-un moment greu financiar pentru apariția unei asemenea cărți. Pe lângă istoria sa fabuloasă Belgradul a demonstrat că are putere să mai creeze o minune, o carte dovadă de dragoste într-un asemenea tiraj producând o mare energie. Eu, ca autor, sunt fericit. De doi ani călătoresc prin țara mea și răspândesc vești bune: iată, există speranță. Beogradul a reușit să ascundă secrete față de istorici dar de cei îndrăgostiți de el iată, n-a putut. …Orașul marilor emoții, un loc Dumnezeiesc, cu cele mai frumoase apusuri de soare din această parte a lumii. Aceasta este doar o parte a istoriei sale mistice, lucrez la o nouă carte 100 de umbre asupra Beogradului, toți regii, voievozii, împărații, sultanii nu vor să se ridice de la masa mea și să iasă din literatura pe care o scriu. Multe salutări din Beograd, vă așteptăm cu inima și cu brațele larg deschise” a spus Alexander Diklič.

Președintele Uniunii Sârbilor din Reșița, preotul Vasa Lupulovici i-a pofit pe cei przenți să încerce și cultura gastronomică sârbeasca: fasole cu afumătură, varză cu afumătură, kroafne și chec, excelent gătite și unanim apreciate.

O seară româno- sârbă de excepție, adevărată, unică, între prieteni, cu sârbi mândri, talentați, harnici și mai ales îndrăgostiți de limba, obiceiurile și cultura lor. O admirabilă lecție de patriotism.

Eveniment organizat de Uniunea Sârbilor din România, Organizația Locala Reșița cu sprijinul Societății pentru Cultură METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană prin librăria Semn de Carte.