Sabin PAUTZA și generația sa.

Valeriu SEPI (Singapore) și Dimitrie GRAMA (Suedia)

Marți,  05 octombrie 2021, ora 18:00, Muzeul Banatului Montan din Reșița a găzduit vernisajul expoziției de artă plastică ”Mitologii personale, II” cu lucrări semnate Valeriu SEPI. După 7 ani, în an jubiliar REȘIȚA 250, artistul revine în locul nașterii și al copilăriei până spre adolescența târzie cu o expoziție de excepție semnată de un “absolvent de inginerie la Reșița” și de Artă Plastică la Timișoara, stabilit în Germania în 1985 și din 1991 în Singapore. Valeriu SEPI este un artist plastic autentic, cu expoziții în Dubai, Nepal, Brazilia, Columbia, Germania, Singapore. Evenimentul, cel de-al doilea din cadrul ediției a VIII-a a  Festivalului Internațional Sabin PAUTZA, REȘIȚA 250, în plină desfășurare, aduce acasă  unul dintre artiștii emlematici ai generației 1940-1950, o generație care a amprentat adânc istoria culturală dând identitate distinctă orașului în care Focul arde nestins de 250 de ani.

Născut la Reșița în 1 noiembrie 1945, „de ziua morților și pe strada Independenței” cum subliniază, hâtru, într-un interviu, lucrările ample, de dimensiuni apreciabile dacă ar fi să menționăm qvatripticul ”La vie”, ulei pe pânză, 300 x 800”, mitul ”Șarpele casei”, tehnică mixtă pe pânză, 200 x 800,  ”Genesis” (detalii), tehnică mixtă pe pînză, 200 x 400, realizată în Singapore, sau tripticul ”Cinci minute după Cina Cea de Taină”, tehnică mixtă pe pânză, 200 x 300, sunt lucrări dinamice care emoționează, care ne poartă în universul fantastic al artistului într-un dialog perpetuu între privitor și autor, emoțional și, în același timp, emoționant. Expoziția în sine este una a mărturisirii, a dezvăluirii artistului  în senectute, a afirmării veridicității: ” Nu poți să minți. În viață dacă minți, ești nimeni!”. Criticul de artă dr.fil. Ada D. CRUCEANU scrie despre ”Mitologii personale, II”, expoziția de la Reșița: ”Dacă începi să-i numeri expozițiile, nu mai ai timp să-i vezi lucrările. Dacă începi să-i cercetezi biografia, s-ar putea să nu mai ajungi să-i vezi lucrările – fie și într-o „personală” relativ restrânsă, cum este cea de acum, acasă, la Reșița, în anul 250 al industriei acesteia, în anul II, al „pandemiei noastre”… Și, totuși, s-ar cuveni un strop de biografie, atât cât să înțelegem câte ceva despre cultura uriașă pe care și-a însușit-o și de care se bucură artistul și cu câte limbaje poate lucra Valeriu Sepi pentru a atinge acel „conceptual” artistic – mărturisit, dat la iveală însă, în pictură, printr-o paradoxală „naturalețe”, o formă de „spontaneitate” a gestului plastic, rar întâlnită în îndelungata istorie a picturii. Așadar, se naște la Reșița („când s-a terminat războiul”, spune tot el într-un amplu interviu), copilăria însă și-o petrece la Valcani, în Timiș, apoi revine la Reșița unde face liceul și urmează, la seral, cursurile Institutului de Subingineri ca, după ce s-a „plictisit” de Reșița (mărturie în același interviu), să „fugă” la Timișoara, să urmeze, din 1969, Facultatea de Arte Plastice. Să devină designer și colaborator la „ideea trenului pe pernă magnetică”, la Electromotor Timișoara, „omul cu caprele” în formația Phoenix și designerul acesteia, scenarist-scenograf-actor la Casa Studenților, pictorul de „afișe” (multe lucrate „la negru”, după „retrogradarea” datorată plecării lui Nicu Covaci), să plece, într-un târziu, în Germania (1986), să-și deschidă o galerie la Heidelberg – prilej de a „rata”… îmbogățirea prin artă: „Am făcut un tablou de 13 metri, într-un spaţiu lung de 15 metri. Aşa că mi-am tăiat orice şansă de a face bani din vânzări. Cine cumpără o pictură de 13 metri? Asta e! Am mai făcut apoi şi câteva lucrări mai mici, dar întotdeauna am fost pasionat de lucrări de dimensiuni mari.” – citat din același interviu). Din Germania, după vreo cinci ani, în Singapore unde, de la un contract pe câteva luni, ajunge să rămână aproape un sfert de veac („Deşi am ajuns într-un oraş– Singapore, care are 40 de culturi, 150 de biserici, toţi se înţeleg perfect. Este un Babilon unde se vorbesc o grămadă de limbi. Nu ai cum să nu te adaptezi. […] Am ajuns într-un loc pe care îl cunoşteam de mic din cartea „Aventurile submarinului Doxa“. Ceea ce citeam atunci despre această parte a Asiei m-a fascinat. Uite că viaţa m-a dus exact acolo. După 24 de ani petrecuţi acolo, pot să spun că e un oraş ţară, exemplu pentru oricine.” – din același interviu.) Câteva doar din „aventurile” (în sensul etimologic al cuvântului, de bun augur) vieții lui Valeriu Sepi, din care se desprinde, dincolo de cuvinte, paleta cultural informațională a artistului, plecând chiar de la cărțile copilăriei și împlinindu-se în culturi exotice, dar nu înainte de a fi structurată de cultura anilor primi, dobândită într-un mediu tot policultural, cu provocări, avantaje și dezavantaje, ca spațiu de graniță – care, deopotrivă, unește și desparte, coagulează și individualizează. Un mediu care, nu doar în cazul lui, dar providențial și exemplar la el, îmbină cel puțin două limbi vorbite „de acasă”, nu mai puțin de două structuri educaționale („realistă” și „umanistă” – se spunea cândva), dar și două „presiuni” divergente: un „acasă” fundamental, de care te poți însă „plictisi”, și un „dor de ducă” (în formularea scriitoarei Edit Guip-Cobilanschi), pe care îl urmezi ca să te întorci… acasă! O compoziție naturală și cultivată a fondului baroc al Banatului (sau rezistând îndelung aici – mi-aș îngădui să conchid). Iar lui Valeriu Sepi, provocările graniței (ale casei/ dorului de ducă, în altă formulare) par să-i priască de minune. Să le înfrunte pe „teritorii” artistice (pânze, în primul rând) uriașe, cu scene plastice aglomerând povești simboluri ale unor personaje din mitologii autohtone, din cele de vecinătate și, mai ales, din cele îndepărtate, acaparând integral spațiul și parcă tinzând să iasă și în afara lui, cu voluptuoase volute, valuri prelungi, accentuând dimensiunea narativă a lucrărilor, cu tonuri natural articulate în economia acestora, monocorde uneori dar de o vigoare și o plasticitate aparte întotdeauna, ori, dimpotrivă, în lucrările de mai mici dimensiuni mai cu seamă, cu liniatură frântă, înfingându-se în nicăieri, în „teritoriul” albului, al non-culorii de grație așadar, spre a o capta în compoziție și a-i „stoarce”, măcar în parte, sensurile nefinite-infinite. Iar când „se privește în oglindă”, se „auto-portretizează” așadar, alertează pagina pe două registre invers proporționale, sedus deopotrivă de mitul faunistic și de cel jupiterian, gata să-și asume plenitudinea amândurora, nu fără o nuanță parodică însă și nu fără a lăsa să se întrevadă, aici mai mult decât în alte lucrări ce-și centrează subiectul, puterea albului, a „golului” care încleștează chiar și atoputernicia personajelor mitologice, darmite a personajului-om. Ori, poate tocmai aici să se așeze o „cheie” a plasticianului-muzicianului-inginerului Valeriu Sepi: lupta cu golul, cerbicia în a-l popula și în a-l face măsurabil prin temeinicie și virtuți artistice. Prefigurându-l și exprimându-l într-o deloc paradoxală simultaneitate a mișcării gândului și mâinii. Lucrările lui Valeriu Sepi nu-i permit lui Valeriu Sepi să le revadă, ele nu suportă nicio revenire, nicio îndreptare ori vreun alt accent decât cele ce s-au ivit odată pentru totdeauna. Mitul personal al lui Valeriu Sepi ține de această facere precum cea dintâi: odată pentru totdeauna” Ada D. Cruceanu, 4-5 octombrie 2021.

Vernisajul a fost deschis de violoncelul manuit cu grație de prof. Diana SZUIOGAN de la Liceul de Arte Sabin PAUȚA din Reșița cu Preludiu din Suita nr. II pentru violoncel solo de Johann Sebastian BACH, o alegere cum nu se putea mai inspirată. Valeriu SEPI a purtat asistența prin Mitologiile personale, cu explicații clare despre temă și perioada de execuție a fiecărei lucrări. Cei prezenți au putut admira trei sculpturi din colecția personală semnate Nicolae FLEISSIG, apreciat sculptor romîn stabilit în Franța. Și tot în același eveniment, a fost invitat un alt  exponent de seamă al generației Sabin PAUTZA, medicul chirurg, poetul Dimitrie GRAMA, născut la Reșița și stabilit la Stockholm, în Suedia. Din creația sa a recitat dr.ist. Dana Antoaneta BĂLĂNESCU. Momentul poetic a fost încheiat de autor, cu ”Credința” cuprinsă în volumul ”Culoarea vântului/ The color of the wind” , ed. Aedichus : ”Este adevărat/ că fiecare / Crucificare/ Este o / Înălțare/ Din carne/ În lut”. Vernisajul s-a încheiat la fel cum a început: cu Johann Sebastian BACH, Sarabandă și Allemandă, din Suita nr. II, sunetul violoncelului Dianei SZUIOGAN  îmbrăcând lucrările semnate Valeriu SEPI,  suspendându-ne în timp și spațiu. O seară minunată, într-un triptic definitoriu pentru acest spațiu ales: artă palstică- poezie- muzică, întreținând  Focul aprins acum 250 de ani în furnalele reșițene  Josephus și Franciskus. LA MULȚI ANI, REȘIȚA (1771-2021). (Camelia DUCA)  

Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea tuturor restricțiilor impuse de creșterea incidenței cazurilor de covid -19.  

Organizator: Societatea pentru Cultură METARSIS – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană 

Parteneri culturali: Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăria și Consiliul Local Reșița, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, Centrul Universitar UBB Reșița, Muzeul Banatului Montan, Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan,  Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii”, TMK Reșița, Club Rotary Reșița,  Lion’s Onix Reșița, Colegiul Farmaciștilor din Caraș-Severin, Liceul de Artă Sabin Păuța, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Ion Românu, Muzeul Național ”George Enescu” București, Muzeul Cineastului Amator, Caraș S.A., Magaziile Refill, Cartierul Francez, Librăria Semn de Carte.