Adrian Păunescu- in memoriam
Postat de metarsis în Despre evenimente derulate » 1 Comentariu
14 nov.
La doi ani de la deces luni, la librăria Semn de Carte poetul şi publicistul Adrian Păunescu a fost omagiat. Cu emoţie au vorbit: Adela Maria Berbentia- manager al Casei de Cultură Studențească Reşiţa- organizator principal al evenimentului, Clara Maria Constantin- manager al Bibliotecii Judeţene “Paul Iorgovici”- coorganizator, Sergiu Taban- prieten al poetului, cel care a realizat pentru Radio România Reşiţa ultimul interviu cu Adrian Păunescu, cantautorul Cristian Buică- membru al cenaclurilor “Şi totuşi iubirea” şi “Flacăra” şi Cristian Melcher au sustinut programul muzical. Doru-Dinu Glăvan- preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a readus în memorie momente ale cenaclului reşiţean “Atheneum” iar, într-un dialog cu Cristi Buică, au rememorat întâmplări, personaje şi personalităţi ale vieţii culturale şi muzicale ale anilor ’70-’80. Membri ai Cenaclului Literar “Lucian Blaga” de la Colegiul Tehnic Cărăşan coordonaţi de prof. Judit Călinescu şi prof. Manuela Pârvu au citit, tot cu emoţie, poezii semnate Adrian Păunescu… “Jucăm în piesa ce consacră/ Banalitatea cea mai sacră, / Banalitatea că mai suntem vii, / Şi mai strigăm din şapte arte, / Strigăm de dincolo de moarte/ Trăiască bucuria de-a iubi!” scria poetul in “Sacra banalitate”, poezie publicată în volumul “Manifest pentru mileniul trei” -1986, transmiţând, peste timp, testamentul său: valori umane reale regăsite, cele care ar trebui să ne guverneze în viaţă: bucuria şi iubirea.
Evenimentul a fost susţinut şi promovat de Societatea pentru Cultură Metarsis și librăria Semn de Carte.
Cântec femeiesc
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele” ce slujesc pe „ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…