Adrian Păunescu- in memoriam

Postat de în Despre evenimente derulate » 1 Comentariu

14 nov.

La doi ani de la deces luni, la librăria Semn de Carte poetul şi  publicistul Adrian Păunescu a fost omagiat. Cu emoţie au vorbit: Adela Maria Berbentia- manager al Casei de Cultură Studențească Reşiţa- organizator principal al evenimentului, Clara Maria Constantin- manager al Bibliotecii Judeţene “Paul Iorgovici”- coorganizator, Sergiu Taban- prieten al poetului, cel care a realizat pentru Radio România Reşiţa  ultimul interviu cu Adrian Păunescu, cantautorul Cristian Buică- membru al cenaclurilor “Şi totuşi iubirea” şi “Flacăra” şi Cristian Melcher au sustinut programul muzical.  Doru-Dinu Glăvan- preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a readus în memorie momente ale cenaclului reşiţean “Atheneum” iar, într-un dialog cu Cristi Buică, au rememorat întâmplări, personaje şi personalităţi ale vieţii culturale şi muzicale ale anilor ’70-’80. Membri ai Cenaclului Literar “Lucian Blaga” de la Colegiul Tehnic Cărăşan coordonaţi de prof. Judit Călinescu şi prof. Manuela Pârvu au citit, tot cu emoţie, poezii semnate Adrian Păunescu… “Jucăm în piesa ce consacră/ Banalitatea cea mai sacră, / Banalitatea că mai suntem vii, / Şi mai strigăm din şapte arte, / Strigăm de dincolo de moarte/ Trăiască bucuria de-a iubi!”   scria poetul in “Sacra banalitate”, poezie publicată în volumul “Manifest pentru mileniul trei” -1986, transmiţând, peste timp, testamentul său: valori umane reale regăsite, cele care ar trebui să ne guverneze în viaţă: bucuria şi iubirea.

Evenimentul a fost susţinut şi promovat de Societatea pentru Cultură Metarsis și librăria Semn de Carte.

Un comentariu la “Adrian Păunescu- in memoriam”

  1. Laura Burducescu 14. nov., 2012 at 22:42 #

    Cântec femeiesc

    Aşa e mama şi a fost bunica
    Aşa suntem femei lângă femei
    Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
    Doar nişte „ele” ce slujesc pe „ei”.

    Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
    Ei încurcând ce ele limpezesc
    Ei numai tălpi şi ele numai palme
    Acesta e destinul femeiesc.

    Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
    Nimic măreţ, nimic impunător.
    Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
    Pun lucrurile iar la locul lor.

    Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
    Şi pentru care plată nici nu cer
    De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
    Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

    Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
    Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
    Şi de aceea nimeni nu le crede
    Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

    Aşa e mama şi a fost bunica
    Şi ca ele mâine eu voi fi.
    Ce facem noi, femeile? Nimica,
    Decât curat şi uneori copii.

    Suntem veriga firului de aţă
    În fiecare lanţ făcut din doi
    Ce greu cu noi femeile în viaţă
    Dar e şi imposibil fără noi…

Lasă un comentariu...