Și de DRAGOBETE iubim România!

Postat de în Despre evenimente derulate » 0 Comentarii

25 feb.

copAsta e căciula mea!

Seara zilei de 24 februarie 2016 a adus la librăria reșițeană Semn de Carte copii, dascăli, părinți, bunici, tineri și mai puțini tineri, oameni împreună cu care, de Dragobete, am simțit românește. Și ne-am exprimat, prin cântec, forma cea mai complexă și particulară a sufletului omenesc, iubirea pentru neam și țara românească-  patriotismul- care implică, pe lângă respect, solidaritate, admirație, curaj, verticalitate, devotament, mândrie și cunoașterea, asumarea trecutului nostru, respectul pentru moșii și strămoșii noștri. Și mai ales, promovarea tradițiilor, obiceiurilor noastre moștenite, cunoașterea și recunoașterea adevaratelor valori, a personalitaților locale și naționale cu contribuții remarcabile la identitatea noastră națională. Pentru ca noi să fim recunoscuți, acceptați și respectați oriunde în lume. Și pentru a ne conferi rădăcini adânci.

Evenimentul desfășurat în prezenţa compozitorului și dirijorului de renume internațional Sabin Pautza a debutat, cum altfel, cu Imnul României interpretat de un grup de copii din clasa pregatitoare A “albinuțele” de la Școala Gimnaziala nr. 2 Reșița, coordonați de Ozana Dragilă. Emoționați dar hotărâți, micuții au interpretat doua strofe ale Imnului așa cum se cântă un imn național: drepți, nemișcați, tare, cu mândrie, transmițând emoție. A fost rândul copiilor din clasa a IV-a A de la Școala Gimnazială nr. 7 Reșița, coordonati de inimoasa Cristina Ardeleanu. După prima melodie – cea care a dat numele evenimentului Asta e căciula mea,  Alessia Gruia, Alexia Duicu, Mara Luchian, Daria Bejenariu, Nadira Frunză, Ariana Neniu și invitatul lor din clasa a III-a A Bogdan Băncănău – soliști-  cu isonul ținut cu măiestrie de ceilalți “pinguini” ne-au purtat, muzical,  prin zone istorice ale României, voci din mulțime alăturându-se copiilor în Treceți batalioane române Carpații, Noi suntem români, Așa-i Romanul, Cânta cucu-n Bucovina, Doamne ocrotește-i pe români, Mocirița, Hai să-ntindem hora mare, M-a facut mama oltean, A sosit ziua dreptății. 

Sub generoasa căciulă a Banatului Montan stă comunitatea germană, cea care a adus în societatea pluriculturală de aici nu numai rigoarea și mândria lucrului bine făcut ci și muzica bine cântată. Grupul Intermezzo de pe lânga Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin format din Marianne Chirilovici- voce și Lucian Duca- voce, chitară, au adus în prim plan Valsul Semenicului , cântat de generații întregi și transmis, iată, mai departe. Un alt moment emoționant al serii a fost creat de copiii Marianei Brebenariu de la Școala Gimnaziala nr. 2 din Reșița prin interpretarea  melodiei Lupii. Natalia Chiseliță- solistă-  împreuna cu colegii: Adrian Popovici, Flavia Tîmpa, Natalia Tasici, Alessia Diaconescu, Raluca Radu, Oana Sturz și Emanuel Manole au adus la Semn de Carte hit-ul Addei din 2015, muzica: Adda, Liviu Teodorescu, Robert Toma, Ionuţ Vasilache, text: Adda  cu  refrenul preluat din folclor, melodia cântată cu sensibilitate, antrenant, ducându-ne cu gândul la lupul dacic.

“ Patrotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu exista iubire de țară“ spunea Mihai Eminescu. Așa că, începând de aseară, de la Semn de Carte, de Dragobete, mărturisim  dragostea noastră pentru ROMÂNIA. Așa cum o facem de Ziua Națională, și de Ziua Unirii, și în fiecare zi, “Cu căciulile pe frunte/ (Stând) de veacuri, ca un munte/ În curbura arcului Carpați/ Asta e căciula mea/ Şi o port cum se purta/ Că-i obicei din daci lăsat.”

Eveniment organizat de  Societatea pentru Cultură METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană prin librăria Semn de Carte.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...