Bruxelles- Reşiţa, viaTimişoara

Postat de în Despre evenimente derulate » 0 Comentarii

20 iul.

Joi, 18 iulie 2013, la Reşiţa a avut loc, în premieră, un spectacol de stradă. Cârcotaşii ar putea afirma că spectacole de strada s-au mai făcut la Reşiţa, gândindu-se la parade sau la concerte în aer liber. „Un spectacol de stradă trebuie gândit pentru publicul care trece, să încorporezi toate zgomotele străzii, ambianţa, lucrurile pe care nu le-am luat în considerare. Am admirat mereu genul ăsta de manifestare” (Florin Piersic jr.). Peste tot în lume, în oraşele mai mari sau mai mici, spectacolele de stradă au un rol bine definit, dând identitate, marcând şi păstrând amprenta culturală. Sunt manifestări care dau viaţă spaţiului public. Aşa a fost cel de joi. Antrenant şi viu.

În societate consumistă în care trăim şi ne educăm copiii, adaptabilitatea și creativitatea sunt esenţiale. Fiecare dintre noi are ceva de oferit celuilalt iar împreună putem găsi punţi de comunicare şi iniţiative comune. Împreună putem face  societatea mai bună. Putem încuraja exprimarea liberă, imaginaţia şi creativitatea, putem petrece mai mult timp împreună.

Joi seara, 12 belgieni şi 12 români (între care și 5 reşiţeni) au oferit trecătorilor din Parcul Piaţa Tricolorului din Reşiţa un spectacol de strada sub genericul “Circ contact”. Un spectacol conceput, regizat şi jucat de ei. Tinerii, cuprinşi în proiectul european “Social dialog trought circus” (Dialog social prin circ) iniţiat de Organizaţia Pentru Artă şi Cultură din Timişoara şi L’ Ecole de cirque de Bruxelles– Belgia au urmat un stagiu de 7 zile în Belgia şi 7 în România,  promovând prin spectacole de stradă susţinute la Bruxelles, Timişoara şi iată, la Reşiţa, tehnici de educaţie non-formală.

La Reşiţa spectacolul a fost precedat de ateliere de jonglerie, acrobaţie şi echilibru.

Beneficiarii au fost, în special, copiii prezenţi în parc alături de părinţi şi bunici. La început timizi apoi din ce în ce mai curajoşi  au jonglat cu diabolo, cercuri, bile şi măciuci, au mers pe minge mare şi, mai ales, au încercat mersul pe sârmă, supravegeaţi atent de organizatori şi părinţi.

O experienţa inedită pe care, conform celor spuse, doresc să o repete.

Tomaso, Zara, Hellene, Michill, Nico, Luca, Schumi, Claire, Lea, Juliette, Gladies, Moni, Mima, Manu, Ștefan, Ana, Ian, Cristina, Peril, împreuna cu Uca, Imi și Vetzi au adus bucuria spectacolului şi exuberanţa tinereţii de la Bruxelles la Reşiţa, via Timişoara.

Eveniment marca  Metarsis- activităţi şi servicii de cultură urbană şi artă contemporană în parteneriat cu OPAC  Timişoara, L’ecole de Cirque de Bruxelles şi librăria Semn de Carte, în colaborare cu Primăria Reşiţa.

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...