Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene

Postat de în Conținut VIDEO, Despre evenimente derulate » 0 Comentarii

Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene

15 dec.

Cartea e un dar pe care-l poţi deschide iar… şi iar…

Luni, 13 decembrie 2010, în „Dumbrava minunată a palatului de hârtie” – librăria Semn de Carte – Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene a zilei de mâine, copiii minunaţi de azi ai învăţătoarei Florica Boulescu – elevii clasei a III-a A de la Şcoala Generala nr.2 din Reşiţa au căutat şi au găsit înţelepciunea şi lumina în cartea pe care au ales-o şi pe care o vor dărui colegului de clasă. Manifestarea din cadrul seriei „Cartea e un dar pe care-l poţi deschide iar…şi iar…” a fost un nou exerciţiu propus, simplu şi inedit, prin care copiii au învăţat că un dar minunat poate fi o carte, că bucuria primirii unei cărţi poate fi egală cu cea a dăruirii, că o carte poate avea valoare materială dar mai ales o valoare spirituală şi sentimentală iar cuvântul scris rămane, acesta putând fi recitit peste ani, readucându-ne aminte de colegi şi de primul nostru dascal. Astfel cartea poate deveni un dar pe care-l poţi deschide ori de câte ori vrei şi-ţi este, cu siguranţă, un prieten ncondiţionat. Nostalgia şi emoţia noastra, a adulţilor, în faţa inocenţei, candoarei şi sincerităţii copiilor a fost amplificată de glasuri – clinchet de clopoţei – colindând în prag de sărbători colind de datină străbună. Un „10” binemeritat copiilor din clasa a III-a A de la Şcoala Generală nr.2 Reşiţa şi doamnei învăţător Florica Boulescu.


Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...