PE POTECI DE MUNTE
Postat de metarsis în Anunțuri evenimente » 0 Comentarii
18 apr.
PE POTECI DE MUNTE cu profesorul timișorean MARIUS TERCHILĂ
Luni, 23 aprilie 2018, ora 17:00, librăria Semn de Carte din Reșița, str. Libertății 13, gazduiește o dublă lansare de carte. Profesorul timișorean MARIUS TERCHILĂ, vechi prieten al reșițenilor iubitori de drumeții, vine în fața publicului din Cetatea de Foc cu cea de-a 22 și cea de-a 23 apariție editorială din colecția PE POTECI DE MUNTE: CHEILE NEREI. POTECILE ȘI TUNELURILE IUBIRII. ( ed. Waldpress, 2017), o carte cu totul noua (cu un continut total nou) fața de prima carte CHEILE NEREI. SUPERLATIVE MONTANE aparută 2014 și lansată la Reșița în aceleați an și COMORI MONTANE. Munții Pădurea Craiului, Trascăului, Latoriței (ed. Waldpress, 2018). Promoterul turistic, cel mai longeviv realizator de emisiuni radiofonice turistice din România, îndrăgostitul de munte Marius Terchilă ne invită să ”Pătrundem cu evlavie, cu iubire curată în spațiul sacru al munților noștri, cu ape năvalnice, limpezi, cu iezere, soli ai mării spre cer, cu creste ce-și înalță piscurile în zenit, cu dansul caprelor negre, cu voltele vulturilor pe cer, cu gingașa floare de colț… Munții noștri păstrează miracolul genezei, reprezintă mereu o invitație captivantă, generează bucurii supreme, dar și dorința de a ocroti cu dragoste comorile create de Divinitate.”
Invitați speciali: prof.univ.dr. Gheorghe POPOVICI, prof.univ.dr. Sabin PAUTZA
Vă invităm la o întâlnire de suflet cu un excelent povestitor, un împătimit al drumețiilor, un iubitor autentic de MUNTE, prof. MARIUS TERCHILĂ.
Nu există comentarii.