Ion Popa și dorul de Ticvani

Postat de în Despre evenimente derulate » 3 Comentarii

14 nov.

“Plaiurile întinse şi luminoase ale Ticvaniului n-au asemănare în tot Banatul. Sunt frumoase ca o legendă, iar legenda ne spune că pe aceste plaiuri îşi păstorea cândva cioporul de oi un păcurar numit Ştefan. El avea doi feciori chipeşi care îl ajutau cu sârg şi drag în aspra îndeletnicire a oieritului. Toate bune şi frumoase până într-o zi când dealurile de pe malul drept al Caraşului au fost pustiite de o hoardă de tătari. Bietul pastor şi cei doi fii ai săi şi-au adunat oile şi le-au trecut pe malul stâng al râului ascunzându-se în codrii dealurilor pe care astăzi se află aşezat  satul Ticvaniu Mic. După ce a trecut urgia Ştefan a mai rămas o vreme pe loc, apoi a împărţit Valea Caraşului între cei doi copii. Celui mai mare i-a dat  ţărmul din dreapta al râului iar celui mai mic i-a rămas malul stâng. Din urmaşii celor doi fii de cioban s-a dezvoltat ulterior populaţia satelor Ticvaniu Mare şi Ticvaniu Mic. Numele acestora se trage de la numele copiilor lui Ştefan: Ticu lui Fanu cel mare şi Ticu lui Fanu cel mic, adică Ticvaniu Mare şi Ticvaniu Mic. (mai mult…)

Seara de poezie

Postat de în Anunțuri evenimente » 1 Comentariu

8 nov.

Românii din  Sutjeska-Sečanj (Serbia ) – Manifest pentru mileniul trei

Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, librăria Semn de Carte din Reșita, str. Libertății 13, găzduiește un dublu eveniment.

Începând cu orele 16:00 va fi omagiat poetul Adrian Păunescu, la trei ani de la deces. Un moment muzical va fi asigurat de Costel Popa, membru al grupului folk “Doi și jumătate” și chitara sa.

Cu începere de la orele 17:00 vă invităm la o după-amiază de poezie în grai bănățean. Creatorii și  recitatorii sunt  oaspeți din Voivodina (Serbia),  mai exact din localitatea  Sutjeska- aparținătoare comunei Sečanj (Sărcia)- Serbia, tineri păstrători ai tradiției și graiului străbun, însoțiți de Valeri Mosesku.
(mai mult…)

LJO- Danke euch

Postat de în Despre evenimente derulate » 1 Comentariu

6 nov.

Orchestra Simfonică de Tineret a Landului Saar– Vă mulțumim

Mulțumiri Erina Yashima și Julia Pfister

Concert de excepție susținut miercuri, 30 octombrie 2013, pe scena sălii LIRA a Liceului de Arte “Sabin Păuța” din Reșița. Protagoniștii, 80 de tineri muzicieni, talentați și entuziaști- Orchestra Simfonică de Tineret a Landului Saar din Germania- Landes Jungend Simphony Orchestrer Saar. Cu un program muzical deosebit: Fantezia orchestrală Romeo şi Julieta de Piotr Ilici Ceaikowsky, Rapsodia nr. 1 pentru vioară şi orchestră, de Bela Bartok, Camille Saint-Saens- Havaneza pentru vioară şi orchestră op. 83 și Johannes Brahms – Simfonia Nr. 2 în Re Major, op. 73, având-o ca solistă pe tânăra violonistă Julia Pfister și la pupitru dirijoral pe tânăra asistentă muzicală Erina Yashima au cucerit publicul (mai mult…)

CONCERT SIMFONIC

Postat de în Fără categorie » 0 Comentarii

24 oct.

CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR

Societatea pentru Cultură METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană, PASSAGE Travel Concepts și CONSILIUL JUDEȚEAN CARAȘ-SEVERIN în parteneriat cu Liceul de Arte SABIN PĂUȚA din Reșița, cu sprijinul Colegiului Economic al BANATULUI MONTAN, Florăria D’Aida Royal Flowers și librăria SEMN DE CARTE organizează miercuri, 30 octombrie 2013, de la orele 18:00,  în sala LIRA a Liceului de Arte “Sabin Păuța” din Reșița un CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR susținut de Orchestra Simfonică de Tineret a Landului Saar- Germania- LANDES JUGEND-SYMPHONIE ORCHESTRER SAAR, DEUTSCHLAND (mai mult…)

Pagina 112 din 188« Prima...102030...110111112113114...120130140...Ultima »