Recent, la Semn de Carte din Reşiţa  a fost lansat volumul bilingv  de poezie “Pulberea de sub piciorul tău/ La polvere sotto il piede tuo” semnat Nina Ceranu  traducerea aparținând Vioricăi Bălteanu. Într-o atmosferă prietenoasă cele trei doamne sosite în Banatul Montan din Timişoara: Nina Ceranu, Viorica Bălteanu şi Maria Niţu au fost prezentate publicului de editorul şi criticul reşiţean Gheorghe Jurma. 
“Maria Niţu- autoare a mai multor cărţi de poezie şi de critică literară… publică în revistele bănăţene- recent primită în Uniunea Scriitorilor- este un autor în care trebuie să avem încredere…” a spus criticul Gheorghe Jurma, printre altele, în prezentarea doamnei Maria Niţu. Despre Viorica Bălteanu moderatorul evenimentului, acelaşi Gheorghe Jurma, a declarat: “…astăzi profesor universitar, la vremea când îşi începea activitatea gazetărească nu credeam vreodată să urmăm asemenea trasee, respectiv ea să ajungă acum cadru didactic universitar, profesoară la Universitatea Politehnică  după ce, în prealabil, în 1991- după câte ştiu eu, a lucrat la Universitatea de Vest şi a urcat treptele didactice în spaţiul limbii italiene; spaţiu în care a scris câteva cărţi, în care a tradus din italiană în română şi din română în italiană. Îmi aduc aminte de anii ’80, cred că primul autor pe care l-a tradus, dacă nu mă înşel, a fost Ricardo Cerda, la editura Facla dacă îmi aduc bine aminte, oricum primul autor român tradus a fost Ion Marin Almăjan… La rându-i este autoarea multor cărţi şi am descoperit, cu surprindere, că una dintre ele îmi este şi necesară: <Eminescu şi spaţiul cultural italic>, volum în posesia căruia sper să intru chiar dacă stocul a fost declarat epuizat”- şi-a exprimat dorinţa eminescologul reşiţean Gheorghe Jurma. “Despre Nina Ceranu aş fi vrut să spun foarte multe dar n-am s-o fac ca să lăsăm celor prezenţi posibilitatea să vorbească mai mult decât mine pentru că, de regulă, eu vorbesc mai mult decât ei… Nina Ceranu vine- spune Viorica Bălteanu în prefaţa volumului- <din ţinutul Olteniei, comuna Jiana- judeţul Mehedinţi. Judeţul Mehedinţi nu face parte din Oltenia, face parte din Banat. Aici mai avem un poet din Mehedinţi- pe Costel Stancu- şi încă un poet- pe Constantin Rupa- care e tot din Mehedinţi adică tot din Banatul nostru… Ca o bănăţeancă get-beget Nina Ceranu se inspiră, totuşi, şi din zonele respective în proză, în multele cărţi pe care le-a publicat, romane în mare parte… Ce este important în cazul ei, dar şi al celorlalte, este că Nina Ceranu este implicată în două mari activităţi: în editura Eubeea- pe care o şi coordoneaza -şi în revista <Orient latin> care încearcă, de câţiva ani de zile, să aducă evenimentele la zi, să le consemneze, să ofere un calendar al activităţilor, al autorilor- să ştim şi noi unde și când s-au născut, câţi ani au, ce premii au mai luat, ce cărţi au mai apărut… beneficiul nostru fiind, fără îndoială, incalculabil… Nina Ceranu este premiată… a avut această bucurie să se numere printre cei care au primit premii ale Uniunii Scriitorilor… Prilejul pe care ni-l oferă ziua de astăzi este lansarea acestei cărţi: <Pulberea de sub piciorul tău>… câteva vorbe doar… cartea are acest titlu frumos şi cu multiple trimiteri -pulberea de sub piciorul tău pentru că este, pe de o parte, pulberea aceea, o trimitere biblică -aş vrea eu să fie- şi <de sub piciorul tău> care străbate toate aceste pămanturi şi care, inevitabil, trimite la călătorie pentru că această carte de poezie vine dintr-o relaţie de călătorie, firesc, în Italia… sunt trimiteri la locuri precise, trimiteri la chestiuni care ţin de istorie şi tradiţie… spre obsesia mării, a apei, a relaţiei dintre apă şi cer, dintre stâncă,  munte şi, bineinteles, apă, izvor, mare, două elemente, aparent contrare, specifice în acelaşi timp Italiei, tradiţiei şi, cu o oarecare obligativitate a noastră de a ne iniţia în aceste teme… cu ele sau prin ele ne deschidem spre o idee care ţine de această meditaţie în final, literară şi filozofică, a eternizării…”
Maria Niţu: “Cartea nu este doar o carte ci un volum <carte obiect> pentru că este foarte frumos realizată şi în interior şi ca mod de gândire a copertei- o reproducere a lucrării <Turbion> a lui Constantin Răducan- un pictor recunoscut din Lugoj, cred că-l ştiţi… Această carte nu e doar un jurnal de călătorie ci o călătorie văzută dincolo de prima accepţie a ei, o călătorie inițiatică  în sensul că pătrunde tainele locurilor şi, de aceea pare şi un fel de roman de mistere şi iniţiatic, tainic, dar şi pentru cunoaşterea de sine… E un fel de roman introspectiv, frumuseţea acelor locuri o ajută pe autoare să se descopere… Această călătorie este un semn sacru sugerat de primul poem… <Drumeţul> sau, cum îl traduce Viorica Balteanu, <il camminante>, are această aură, apare aureolat, plus că mâinile întinse ca un răstignit  în lucrarea <Turbion> de pe copertă sugerează cunoaşterea de sine ca o mişcare turbionară, o circulară care te duce de la punctul de pornire din pământ în sus, spre cer, spre acea eternitate pe care o caută şi o găseşte în acea îngemănare dintre mare şi cer, îngemănare în acea culoare albastră, în traducere italiana azzuro… Nina Ceranu a scris două volume de versuri <Menuetul singurătăţii> şi <Imnele reîntoarcerii> gândite cu gândirea construcţiei de prozator. Nu sunt poezii, culegere florilegiu de poezii… toate curg unul din altul ca un poem… Primul un fel de “Te Deum” închinat părinţilor, spargerea triadei părinte-copil… iar celălalt , tot aşa, desprinderea din coconul fluturelui, din coconul universului părintesc…Acest volum este un fel de chintesenţa, o simbioză a celor trei registre: proză, poezie şi călătorie…este singular în literatura de călătorii pentru că este un poem…Nina Ceranu este un drumeţ în urma grupului care simte ce-i în jur cu toate simţurile- de aceea este o sinestezie… Traducerea în italiană nu este întâmplătoare… Se cerea tradusă ca şi cum ar fi fost ecoul acestui text care cerea să fie deplin. Altfel ar fi fost amputat. Este ca şi cum ai striga în Capri, în Anacapri sau marea Tireniana şi ecoul ţi-ar răpunde în limba germană. Ei, ecoul o să vină în italiană… Traducătoarea recunoaşte în prefaţa că traducerea i-a provcat şi nelinişte în căutarea vocabulei potrivite…Proza  Ninei Ceranu prezintă viaţa rurală şi are acest limbaj cu care e familiarizată; cu acest limbaj scrie şi poezia şi, atunci, cu atat mai greu este să găseşti corespondenţe. Spune la un moment dat: <s-au aricit şi s-au pitit printre case> sau <vârtelniţa vremii> traducerea arătând suculenţa limbajului popular… Cartea este un poem în secvenţe locaţia fiind dezvăluită la sfârşit… Finalul din ultimele versuri m-a readus la realitate… marea nu mai există decât în filmul meu şi în pozele Angelei, ca în basmul în care, la sfârşit, <încaleci pe-o şa, şi v-am spus povestea aşa>…”
Marcu Mihai Deleanu: “În asemenea împrejurări când musafirii vin şi cu cel care îi prezintă e greu să mai spui ceva deosebit… de aceea eu nu o să insist asupra sensurilor cărţii pentru că, fiind o operă deschisă, sensurile sunt acelea pe care le dăm fiecare atunci când citim… oricât aş încerca eu să vă conving de ceea ce am simţit eu când am citit această carte probabil nu o să reuşesc pentru că dumneavaostră, citind-o, veţi înţelege altceva decât am înţeles eu. Avem astăzi aici trei reprezentante de frunte ale literaturii şi culturii universitare din Banat şi ale vieţii literare din Timişoara. Mă bucură reîntâlnirea de aici, ne-am mai văzut la Timişoara şi, poate, modelul dânselor ar trebui preluat şi la noi. Avem şi noi doamnele noastre în Banatul Montan, în Reşiţa, avem revista <Reflex> la care lucreaza Ada Cruceanu, avem această librărie Semn de Carte iar Camelia Duca este o doamnă a culturii pentru că ne adună din cand în când şi mă bucur că, de data aceasta, pot fi şi eu prezent. Nina Ceranu şi-a asumat, prin ceea ce face la Timişoara, curajul şi servituţile culturii şi ale unei reviste. Revista este în al XIX-lea an de apariţie şi mărturisesc că, citind-o- am aici unul dintre ultimele numere:19- deci anul acesta este an jubiliar 20 -Mulţi înnainte!-mă simt mai informat decât citind revista <Orizont>, nu numai pentru literatura bănăţeană ci şi din punct de vedere al literaturii româneşti în general. <Orient latin> nu face parte din ceea ce numesc unii <cultură bugetară>. Mai are o revistă de care se ocupă <Anotimpuri literare> a Casei de Cultură a municipiului Timişoara, o revistă bine scrisă unde Nina Ceranu este redactor-şef… Cu Nina Ceranu am ucenicit amândoi la şcoala doctorală a domnului Gheorghe Tohăneanu. Dacă mă gândesc la debutul nostru literar am fost şi colegi de generatie; în anii 1983-1984 am debutat la <Facla> cu proză scurtă. Cartea de azi vine pe urma notelor de călătorie <Ceea ce luăm cu noi> din 2005 şi, aş spune eu, ca modalitate artistcă, pe urma poemului “Nihil sine Deo”… Dacă ar trebui să parafrazăm aş spune că este un <Bildungspoem> acestă carte în care autoarea descoperă lumea culturală, artistică, religioasă, istoria Italiei antice şi moderne cu mintea şi cu sufletul. Se încarcă mental şi sufleteşte cu acest drum pe care îl parcurge în Italia. Aceste impresii se transmit în forma de haiku: <În alambicul vremii/ altfel se distilau/ parfumurile>… În dialogul cu marea din partea a şasea a poemului autoarea ar fi vrut să răspundă acesteia cu un citat dintr-o  Epistola a lui Pavel catre corinteni <<Ne ostenim/ şi lucrăm cu mâinile noastre;>>- reţinem aici motivul mâinii; <<când sîntem ocărâţi,/ ar trebui să binecuvântăm;// când sîntem prigoniţi,/ ar trebui să răbdăm;// când sîntem vorbiţi de rău,/ ar trebui să ne rugăm>> [Corinteni,4,5, v. 12-13] asta aş fi vrut să-i spun. // – mării, bineînţeles, în dialogul pe care-l poartă în ultimul capitol… Cum spuneam la început vă invit să citiţi, cu mare plăcere, această carte şi să vă formaţi fiecare imaginea care vă stă la îndemână în momentul lecturii pentru că o carte ne vorbeşte şi în funcţie de momentul în care o citim. Felicit autoarea şi mă bucur că nu m-a ocolit venind azi la Reşiţa. Despre Viorica Bălteanu a amintit Gheorghe Jurma că a fost ziaristă la Reşiţa. Eu aş vrea să vorbesc despre filologul Viorica Bălteanu cât a fost la Reşiţa. În toamna lui 1970 a vorbit la o sesiune a filologilor despre <Sunet şi culoare în opera lui Calistrat Hogaş>. La aceeaşi întâlnire a vorbit domnul Tohaneanu despre <Ritm şi armonie în proza lui Mihail Sadoveanu>. Am mai avut noi şi un alt dascăl comun- nu numai pe Tohaneanu, pe doamna Maria Belizare pe care o evocă Viorica Bălteanu în <Filologica banatica> vol. 2 din 2008- În Magister Honorem Maria Belizare. Scriu despre ea Viorica Bălteanu, Rodica Bărbat, Vasile Bogdan şi Cornel Ungureanu. Îmi aduc aminte că la primul seminar de limbă italiană doamna Belizare- şi trebuie să o spun- sper să nu fiu corectat- a afirmat <La lingua italiana e una lingua bellissima>. Viorica Băltanu a urmat la Facultatea de Filologie din Timişoara după doamna Belizare- o mare familistă care nu avea copii- {şi care se supăra îngrozitor când i se spunea <Belizarie>- după acel odios general- intervine Viorica Bălteanu} care, atunci când prindea studenţi apropiaţi de sala de lectură şi de italiană îi chinuia groaznic… Noi am avut fericirea să o avem decan de an. Pe urmele ei Viorica Bălteanu a pus bazele specializării Italiană la Universitatea din Timişoara. S-a vorbit aici despre cartea sa “Eminescu şi spaţiul italic”, mai este o carte despre cultura italiană, mai are  dicţionare care fac trimitere la relaţiile noastre cu Italia din ultimii ani – un dicţionar român-italian şi italian-român cu termeni din domeniul instalaţii pentru construcţii scris pentru românii care lucrează în Italia și italienii care au afaceri în România, un dicţionar- introducere în lexicul juridic… aş mai menţiona implicarea pe linia aceasta a italienisticii în Banat, şi implicarea în societatea civilă. Pe lângă apărarea Mitropolitului Nicolae a fost implicată în vizitele Regelui Mihai la Timişoara şi conduce acuma societatea <Dante Aligheri>… colega noastra a contribuit la reintroducerea preocuparilor de italienistică la Timişoara. A fost, interbelic, un Consulat Italian la Timişoara, George Călinescu, în primul an când a venit de la Roma a predat italiana la Liceul C. D. Loga, Petru Sfetca, în 1948, a publicat un volum de traduceri şi, să nu uităm că una dintre primele cronici ale Banatului a fost scrisă, în 1780, de Francesco Griselini. Secţia de Italienistică de acuma de la Univesitate, care a fost acreditată şi are şi masterat, este rodul activităţii  colegei noastre, ziaristă odinioară la Reşiţa, Viorica Bălteanu… Traducerea de faţă nu este, cum se întâmplă de obicei, o trădare a originalului… este o transpunere fidelă a textului Ninei Ceranu, ceea ce nu e prea uşor să poţi citi în paralel şi să găseşti sensul cuvântului în italiană. Le felicit pe cele două autoare şi pe prezentatoarea lor de la Timişoara şi le urez şedere placută la Reşiţa”. Gheorghe Jurma aminteşte că “primele traduceri din Viorica Bălteanu au apărut, totuşi, la Reşiţa- era  Albero Moravia apărut în librării şi a apărut tradus în revista <Semenicul>… nu mai contează când şi cum a apărut, nu numai că a început ci şi a continuat şi, uite, cu ce realizări vine acum… În 1984 echipa revistei <Luceafarul> a venit la Reşiţa şi  un reportaj- mai în glumă, mai în serios- chiar aşa s-a intitulat: <Reşiţa-oraşul cu poeţi>. Această <poreclă> s-a transformat în renume şi am realizat şi o colecţie de poezie <Oraşul cu poeţi> , vreo două antologii şi continuăm cum se poate… În oraşul cu poeţi am mai adus nişte poeţi. Îl provoc pe Costel Stancu, din zona Mehedinţiului, a Banatului de Sud, a Banatului de Severin…”
Costel Stancu: “ Dacă tot m-a provocat domnul Jurma vreau să vă spun că prin aparatul de fotografiat  se vede altcumva decât cu ochiul liber. Fotografiindu-l pe domnul Jurma în timp ce vorbea-în picioare- lângă dumnealui sta scris <Noutăţi>… Vreau să o felicit pe autoare. Dupa ce au vorbit doamnele Maria Niţu şi traducătoarea Viorica Bălteanu ar fi nefiresc să vorbesc despre o carte pe care nu am citit-o…”
Constantin Rupa: “Cercetând bagajul cultural expus de poeta în carte, observam o interesantă dihotomie. De o parte Lenin şi Maxim Gorki, amintiţi într-un  un poem, pe de alta <Epistola către Efeseni> a Sfâtului Paul. Între  materialitatea unei lumi a senzaţiilor şi spiritualitatea unei lumi îndepărtate dar mereu prezente ca o nostalgie, se desfăşoară toată poetica acestei cărţi”.
Nicolae Sârbu:”… în momentul în care criticii scriu despre orice numai despre creatorii din zonă nu se prea scrie, Nina Ceranu este o fericită excepţie care face reale servicii culturii bănăţene inclusiv în revista <Banat> din Lugoj, inclusiv în revista “Pro Seculum” de la Focşani unde este şi în colectivul de redacţie. Mă bucură prezenţa celor trei doamne aici.”
Gheorghe Zincescu: “ Foarte puţine cuvinte…Rămân asupra titlului <Pulberea de sub piciorul tau> este atât de densă exprimarea, atât de polisemică şi atât de cuprinzatoare încât  numai o reală reverie în marginea enunţului poate să ducă la adevarul întregii poezii. Pulberea aceea poţi fi tu sub piciorul Domnului sau poate să fie pulberea existenţei cotidiene sub piciorul trecătorului- ceea ce face ca întregul poem să fie supus unui semn extrem de generos… În poem putem vedea un efort de întoarcere spre sine… spre propria existenţă..”
Nina Ceranu:” Seara aceasta dar, de fapt ziua, a fost specială. Şi în întâlnirea de la Radio Reşiţa şi în întâlnirea de la Televiziuna Banat TV m-am simţit ca un VIP literar, cum rar se întâmplă şi nu-mi e în fire să ies în faţă; de aceea mă simt puţin jenată şi vă rog să-mi iertaţi jena de acuma. Cartea aceasta îmi e foarte dragă pentru că e cea mai proaspată şi pentru că am gândit-o de la prima copertă la ultima, de la tehnoredactare la caracter de literă. Am avut oameni deosebiţi în jurul meu, începând cu traducătoarea Viorica Bălteanu pe care am întâlnit-o pe holul Universităţii de atâtea ori dar niciodată nu am avut îndrăzneala măcar să o întreb pentru că nu mi se părea că am ceva special de tradus într-o altă limbă. Acum am avut prilejul pentru că era şi momentul şi textul propice pentru o traducere.Mi s-a reproşat de multe ori că sunt modestă. Poate că sunt sau poate că aşa trebuie să fie omul. Atâta sunt şi dacă lumea mă percepe altfel eu mă bucur dar, stau aşa, în singurătatea mea, şi-mi pun problema dacă vorbele nu sunt de circumstanţă câteodată. Nu de la oameni apropiaţi şi dragi care întradevăr mă preţuiesc ci de la ceilalţi, din afară. Cartea aceasta am scris-o într-o pană de roman. Stiţi şi dumneavoastră că un roman de scrie cu foarte multă documentaţie, cu informaţie.  Eşti mărturisitorul care trebuie să vină cu lucruri verificabile până la urmă. Prezinţi o epocă, nişte oameni, lucruri care s-au întâmplat. Are şi social în el, şi politic şi trebuie să evoci, până la urmă, epoca cât de cât fidel. În perioada de investigaţie, s-o numesc aşa, sociologică şi nu numai atât, mă întorsesem prin anii ’60-’70 când se făcea industrializarea oraşelor mari şi când am avut şansa sau neşansa de a ma dezrădacina, de a mă desprinde de locurile mele banăţene cu perfectul simplu. Am venit şi eu pe un tărâm al făgăduinţei care mi-a fost prielnic-neprielnic. Prielnic pentru că am realizat ceva: nişte cărţi, o familie dar şi neşansa de a rămâne cumva izolată: nu mai sunt nici de acolo când mă duc pentru că totul e restrâns, totul e schimbat, nu mă mai regăsesc în nimic, pomii s-au tăiat, casele vechi pe care le ştiam s-au dărmat, s-au construit altele mai trainice şi mai frumoase. Spuneam eu că sunt <americanul>, eroul din romanul meu <Americanul> care se întoarce dupa 20 de ani şi nu mai recunoaşte nimic. Fântânile sunt secate, fata moşului n-a mai trecut pe acolo să cureţe şi să despărăginească. Aici în Banat, în Timişoara mă simt puţin izolată pentru că eu mă întorc tot la toposul meu mehedinţean. Acolo e Dunarea, acolo am deschis pentru prima dată ochii, de aici poate şi nostalgia mării pe care o evoc. Fiind în această pasă de scriere sau nescriere a romanului, făcând o excursie cu corul feminin <Carmina Dacica> din Timişoara… fiind <cronicarul> echipei, rămâneam în urma grupului să culeg impresii…Mă simţeam datoare să povestesc despre acele locuri…să vorbesc despre ele…să pun pe hârtie impresii…Pe fiecare dintre noi ne emoţionează, poate la fel, acelaşi lucru doar că noi avem acea putere de a pune segvenţă după segvenţă în alcătuirea unei lumi care, dacă e viabilă, înseamnă că avem valoare. Mulţumesc încă o dată că ne-aţi primit în mijlocul dumneavoastră, că ne-aţi găzduit în acest univers extraordinar.”
Viorica Bălteanu: “Trebuie să aduc un tribut de gratitudine Ninei Ceranu pentru că, am mai spus, mi s-a întâmplat întâia oară şi, cu certitudine, şi ultima, să mi se facă asemenea surpriză cu totul şi cu totul neobişnuită. M-am străduit să o deranjez cât mai rar posibil punându-i  întrebări suplimentare, am încercat să intru în text cât m-am priceput de bine şi să-l desluşesc aşa încât ultima parte a trebuit s-o facem cot la cot, a trebuit să facem nişte colaţionări. Eram la curent cu pagina de titlu… surpriza mi-a făcut-o, imaginaţi-vă, cu puţine minute înainte de orele 12 vineri, 25 ianuarie 2013, când cartea a ieşit în lume la Cenaclul <Orizont>, la Uniunea Scriitorilor din Timişoara. Să pui traducătorul pe copertă este ceva ce numai Nina Ceranu a putut să facă. Se spune, şi e adevărat, că traducătorul, mai ales dacă e unul vrednic, este chiar autorul respectivei versiuni în respectiva limbă. Aici însă, iată, dincolo de faptul că există nişte note de subsol şi o mică prefată, Nina Ceranu a ţinut, nu ştiu de ce… să se întample aşa. Am fost tulburată atunci şi rămân în continuare. Cartea a pornit spre lume nu numai la Timişoara şi Reşiţa ci, în intervalul dintre aceste ieşiri, a fost în Italia. A fost chiar în regiunea Campagnia dar nu la Marea Tireniana unde a fost Nina dar am fost şi eu înaintea ei, ci în partea de munte care e ţinutul samniţilor- furcile caudine- şi unde nu există camorra. Nu există Mafia decât acolo, în campie…samniţii fiind cu totul speciali, pe mine m-au cucerit definitiv. Cartea a plăcut enorm pentru că am dus câteva exemplare şi şi-a făcut, fiecare exemplar,câte un periplu pentru că <adrisantul>- ca să fim în ton cu marii clasici- a ţinut să o dea şi celor din familie şi prietenilor aşa încât mi s-au întors ecouri, şi scrise, extrem de favorabile. Ei au citit în italiană poezia şi le-a plăcut enorm, pentru că Nina Ceranu este un poet născut iar nu făcut < Nato e non fatto>. S-a spus aici că este o prozatoare care scrie şi poezie. Vai ce greşală! Este o excelentă prozatoare, este un poet adevărat. Că mai e şi publicistă, că mai e şi editor de reviste, că e părinte şi triplă bunică- la fel ca mine- e şi nevastă, …le face pe toate cu o vrednicie extraordinară pentru că, eu când spun  <e româncuţă> chiar că acel  cuvânt este meritat… Cartea va ieşi mult în lume pentru că un alt drum îl vom face  în <capitala> Mehedinţiului- un oraş cu totul special- Turnu Severin… va fi prezentată la Bucureşti la Institutul Italian de Cultură şi, bineînţeles în Italia. La Florenţa va organiza evenimetul cel mai bun traducător din lirica lui Eminescu: Elio Satti- un toscan- şi asta se va întâmpla în toamnă. Va merge şi în <capitala lumii> la Roma. La Veneţia şi la Trieste, în mai multe locuri, pentru că Nina Ceranu merită, pentru că poezia ei merită să iasă foarte mult şi departe în lume, pentru că ne este un foarte bun ambasador. Este un mare poet al mării Nina Ceranu…”
Momentul muzical al serii a fost susţinut de elevi ai Liceului de Artă “Sabin Păuţa” din Reşiţa: Tania Laudoniu- vioară, Răzvan Meda-oboi şi Natanael Dragoş –flaut care, sub coordonarea prof. Diana Suiogan au încântat asistenţa cu piese extrem de bine alese semnate Arcangelo Corelli, Giovani Batista Vitali şi Georg Friederich Haendel.
Eveniment organizat de Societatea pentru Cultură Metarsis.