În ultimul an am avut timp de refleție. Restricțiile fizice au amplificat intensitatea trăirilor emoționale. Am oscilat între suferința fizică și cea emoțională dată de pierderea unor oameni dragi. Și am avut TIMP să-mi reevaluez prioritățile, să-mi reconsider comportamente, să-mi schimb scara de valori. Să-mi găsesc echilibrul emoțional și să-l pastrez. Și am ajuns la concluzia că trebuie să le spun oamenilor dragi cât de mult contează pentru mine. Ce importantă este energia constructivă impărtășită. Tavi DOCLIN s-a bucurat întotdeauna de respectul meu pentru că prieteniile adevărate se bazează pe respect. Nu i-am spus-o niciodată, răspicat.

Cred că știa, pentru că, de fiecare dată când mă suna, întreba, jovial: ”Ce faci, Vărsătoarea mea?”. Îmi lipsesc telefoanele lui. Și nu pot să nu mă întreb dacă ar mai fi fost aici, cum ar mai fi tranșat conflictul dintre atracția boemei și sarcina înaltă a creației? Răspunsul este la Adrian Dinu RACHIERU în eseul critic ”Cercul doclinian”, ed. a II-a, 2020: prin-o ”revanșă a grădinarului, chiar dacă, prea grăbită, moartea ni l-a răpit. Rămâne, desigur, zestrea lirică și amintirea luminoasă a acestui <poet din Banat>, cum, fălos, se recomanda. Din păcate, volumul “Și punct. Și de la capăt” înseamnă, în <jocul cu moartea>, nedoritul punct, închizând  cercul doclinian. Chiar dacă sertarele, pregătind, în forfota manuscriselor, reinventarea poetului, vor scoate la lumină intenții definitive abandonate. Și pe care nimeni nu le-ar putea continua”. Octavian DOCLIN rămâne Călăul întunericului din Casa Poemului iar Privirea peste umăr  maturizează, prin responsabilizare și asumare, constrânge și eliberează. (Camelia DUCA)

ARS LONGA, VITA BREVIS!

Poetul Octavian DOCLIN, născut CHISELIȚĂ la 17 februarie 1950 la Doclin, judeţul Caraş-Severin, a fost redactor-şef al revistei Reflex – artă, cultură, civilizaţie (Reşiţa) şi coordonatorul  Colocviilor Naționale Reflex. Autor al peste 40 de volume (poezie, publicistică literară), membru din anul 1982 al Uniunii Scriitorilor din România, deținător al Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler (2004), acordat de Preşedintele României, Cetăţean de Onoare al comunei Doclin (Caraş-Severin)– 1997, Cetăţean de Onoare al municipiului Reşiţa, 2009. Despre el, Valy Ceia afirma: „Cutreierat de obsesii şi hărţuit de luciditate, Octavian Doclin unifică în opera sa ceea ce defineşte cu asupra de măsură viaţa noastră, iubirea şi cunoaşterea (…) transgresând, prin aglutinare, orice dogmă, creaţia docliniană conturează şi, deopotrivă, tânjeşte neîncetat după unitatea armonică a lumii, însufleţită de sacralitate (…). Octavian Doclin se aşează alături de aceia care izbutesc să ne reveleze un cosmos exemplar, viaţa noastră, în dimensiunile ei altitudinale.”