Arthur și Albert Schott 1845 – prima culegere de basme românești

Joi, 27 februarie 2014 orele 16:00, la librăria Semn de Carte din Reşiţa, str. Liberăţii 13 vor fi celebraţi 200 de ani de la naşterea culegătorului de poveşti, agronomului, topografului, cartografului, botanistului şi geologului Arthur Carl Victor Schott (născut: 27 februarie 1814 Stuttgart- Germania, decedat 26 iunie 1875 Georgetown –SUA) prin dezbaterea publică, în limba româna: “Arthur Schott, viaţa şi opera sa, importanţa ei pentru Banatul Montan şi România de astăzi”.

Timp de cinci ani (1836 – 1841) Arthur Carl Victor Schott a trăit în Banatul Montan (la Iam şi la Oraviţa). Reîntors în Germania, a editat, împreună cu fratele său- Albert Schott, prima culegere de poveşti româneşti, cuprinse în volumul „Walachische Märchen. Mit einer Einleitung über das Volk der Walachen und einem Anhang zur Erklärung der Märchen”(1845 – J.G. Cotta`scher Verlag, Stuttgart, Tübingen).

Cu prilejul aniversării celor 200 de ani de la naşterea sa, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa a realizat un plic filatelic ocazional, cu ştampila aferentă, care va fi lansat în data de 27 februarie 2014. Astfel, toate trimiterile poştale de la oficiul poştal Reşiţa 1 vor fi ştampilate cu ştampila realizată de asociaţia reşiţeană şi aprobată de Federaţia Filatelică Română şi de către Poşta Română.

“În calitate de lucrători, deși li s-ar putea aduce numeroase reproșuri, valahii nu aparțin cetățenilor lipsiți de destoinicie. Și mai puțin decât bărbaților ar fi de imputat ceva femeilor, despre care se poate mai degrabă spune că sunt motorul vieții casnice. Femeia valahă toarce, coase, țese, spală, coace, gătește, crește și hrănește copiii, toate astea alături de munca la câmp sau de activitățile lucrative propriu-zise pe care le împarte cu bărbatul. Acesta își umple timpul, pe care ea îl folosește în gospodărie, cu treburi cetățenești. Aici intră, firește, și lungile dezbateri publice, desfășurate în piața din fața bisericii sau a postului de poliție, în legătură cu soarta comunității, prilej cu care destul de des își găsește locul și popasul la cârciumă. Dacă valahul are o mare aplecare către dolce farniente și către o viață tihnită de domn, iar la muncă nu se arată nici pe departe atât de voinic și de viguros ca maghiarul, totuși nu i se poate tăgădui eficiența. Căci nici un popor nu cultivă atât de frumos porumbul, acest fruct al cărui nume în dialectul germanei de sud, welschkorn (grâu romanic), îl desemnează ca fiind o moștenire specială a popoarelor romanice; de asemenea, valahul nu cultivă defel cea mai neînsemnată parte din grâul bănățean, binecunoscut în comerț. În ce privește însă pomicultura, în special prunii, n-am văzut pe nicăieri livezi mai frumoase ca la valahii din zona de munte […]” –   “Walachische Märchen” de Arthur şi Albert Schott, 1845,  Editura J.G. Cotta din Stuttgart şi Tübingen; traducere- Viorica Nișcov, Iași, 2003, – “Basme valahe”.

Fiind considerată de specialişti şi confirmată de Cornelia Ştefanescu, redutabil istoric şi critic literar, ”Walachische Märchen” de Arthur şi Albert Schott este “prima culegere de folclor românesc publicată, sau prima culegere de poveşti; prima lucrare prin care epica populară românească în proză trezeşte interesul străinătăţii. Mărturie stau citările însoţite de aprecieri şi comentarii, apărute în <Allgemeine Zeitung>, <Österreichische Blätter für Literatur und Kunst>, <Morgenblatt für gebildete Leser>, cât şi în publicaţiile de limbă germană din Transilvania. Primul corpus prin care străinătatea vine în contact cu această cultură populară şi realizează valoarea ei, rămânând până târziu unica posibilitate de informare, întrucât este editată într-o limbă de largă circulaţie, cum este germana. Mai este considerată prima colecţie de folclor românesc, prezentat la un nivel de exigenţă corespunzător epocii.”

“Culegerea fraților Schott înglobează atât specii ale folclorului literar, cât și un studiu antropologic <în miniatură> conform cercetărilor întrepinse în teren, relațiilor dintre culegător și informatorii săi și modului în care materialul cules este transpus în text. Trasarea unei identități românești, valahe, după cum erau numiți românii la acea vreme, a contribuit în epocă prin faptul că acest element se dovedește aproape absent din celelalte culegeri de basme ale timpului: Petre Ispirescu, Elena Niculiță-Voronca, Ion C. Măldărescu, G. Dem Teodorescu, D. Stăncescu etc. Distincția dintre cei doi autori germani și culegătorii autohtoni constă tocmai din detaliul că aceștia din urmă nu au cunoscut efectul relației cu celălalt. Prin urmare, pentru autorii români care s-au ocupat de folcloristica națională, contextul din care şi-au preluat materialul nu a lăsat niciun efect și astfel ei s-au blocat în vârtejul romantic ce a stârnit crearea unei mitologii naționale. În pofida faptului că prima culegere care poate trasa un contur identitar românesc a rămas aproape ignorată de mitologia națională, faptul că ea a ieșit la lumină mult mai târziu oferă cercetării actuale posibilitatea de a pune în evidenţă rolul alterității în formularea discursului despre identitatea românească”. (Eliana-Alina Popeţi: “Prima culegere de basme populare românești: identitate și alteritate”)

Ionel Bota, binecunoscutt scriitor şi istoric bănăţean, Director al Centrului Cultural Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa, despre “Walachische Maerchen” de Arthur şi Albert Schott: “Basme cărăşene la fundamentele <Luceafărului> eminescian.

Un capitol important de istorie culturală bănăţeană şi naţională îl scrie destinul artistic al poetului Mihai Eminescu în legătură cu poemul Luceafărul şi izvoarele fundamentului său inspirator care nu sunt altceva decât basme şi poveşti culese din Oraviţa şi din satele cărăşene de celebrii fraţi Arthur şi Albert Schott. Multă vreme, opiniile în legătură cu geneza stadiului primar al poemului au fost orientate şi influenţate şi de însemnarea lui Eminescu de pe fila 56 a manuscrisului 2275 bis , datată 1881, citându-l pe diplomatul german Richard Kunisch care, în cartea sa, un jurnal de călătorie tipărit la Berlin în 1861 cu titlul Bukarest und Stambul, skizzen aus Ungarn, Rumänien und der Turkey (poetul a utilizat ediţia din 1869, scoasă tot la Berlin, Eine Fahrt nach dem Orient. Reisebilder aus Ungarn, Rumänien und der Turkey) a inserat în anexă o poveste. La finele veacului al XIX-lea, Moses Gaster şi Marcu Beza au comentat relaţia dintre basmul Fata din grădina de aur şi poemul eminescian. În interbelic, D. Caracostea a publicat în „Adevărul Literar şi Artistic” (16 iulie 1924) traducerea basmului din anexa cărţii lui Richard Kunisch fără a şti, cum recunoaşte mai târziu M. Bucur, că nu Kunisch este culegătorul şi nici autorul textelor. Iorga împărtăşea şi el, într-o comunicare susţinută la Academia Română în şedinţa din 1 mai 1925, ideea că basmul fie a fost cules direct de la sursă de către german, fie acesta l-a prelucrat şi l-a inclus la finele jurnalului său. Iar George Călinescu constata şi el că seria basmului corespunde tipului Bajardo, la modă în prima jumătate a secolului XIX.

Numai că poetul şi partizanii opiniei că basmul din cartea lui Kunisch a alimentat combustia artistică şi factologia poemului au omis contextul epocii în care regula imitaţiei, până la stadiul de plagiat, funcţiona adeseori perfect. Aşadar, Richard Kunisch, fără a cita sursa reală, a reprodus (copiat) în anexa cărţii sale o piesă importantă dintr-o culegere de basme, poveşti, povestiri şi legende româneşti din spaţiul orăviţean (cărăşan), ţinut important al Banatului Montan, volum semnat de Arthur şi Albert Schott. Cu un motto din Uhland, volumul Walachische Maerchen (Cotta Verlag, Stuttgart-Tübingen, 1845) a generat comentarii elogioase în nr. 296 pe anul 1845 al <Allgemeine Zeitung>, apoi în <Österreichische Blatter für Literatur und Kunst> şi <Morgenblatt für gebildete Leser>, recenzată elogios de J. K. Schuller în <Archiv des Vereins fur Siebenbürgische Landeskunde>, în acelaşi an 1845 şi în nr. 16 pe anul 1855 din <Telegraful Român>, noi bănuind în acest caz că autorul comentariului ar fi Protopopul Ortodox Ignatie Vuia de Oraviţa. Că Richard Kunisch a fost un <împrumutător> din fraţii Arthur şi Albert Schott nu mai reprezintă de mult o opinie insolită, de aceea vom insista în finalul cercetării noastre asupra acestei realităţi , în legătură cu care şi zestrea argumentelor noastre din studiile anterioare s-a mai îmbogăţit cu alte informaţii utile. Cei doi fraţi s-au aflat într-un contact permanent cu Banatul cărăşan. Arthur Schott, era absolvent al Academiei Agricole din Hohenheim cu o bursă asigurată de magnatul Alexander von Würtemberg, care-l va angaja apoi ca administrator şef pe moşia sa din Esslingen. Aici, Arthur Schott îl cunoaşte pe Ferdinand von Bissingen, tânăr vlăstar al unei bogate familii avându-şi domeniile în localitatea cărăşană Iam, lângă Oraviţa. Prietenia dintre ei va da roade în momentul în care Ferdinand ajunge moştenitorul averii şi afacerilor tatălui său.

Acesta, înainte de a se stinge din viaţă îl recheamă acasă, în Banat. Astfel, Arthur Schott a lucrat ca agronom-administrator pe moşia baronului Ferdinand von Bissingen din Iam, între 1836-1841, perioadă în care se arată atras de geologie şi minerit. În acest timp, el locuia la Oraviţa unde cultivă multe şi importante prietenii: cu farmacistul Karl Knoblauch, cu avocatul I. Drăgoescu, învăţătorul Gh. Drăgoes cu, inginerii Fridolin Niuni, L. Maderspach, preotul ortodox Mihail Popovici şi Damian Vulpe din Iam.

Arthur va fi naş de botez al lui Maximilian Knoblauch, fiul lui Carol (Karl) Knoblauch, care a păstrat în arhiva familiei unica fotografie a lui Arthur din perioada aproximată între 1857-1859. În 1841 este rechemat la Würtemberg fii ndcă fostul său protector, grav bolnav, îi dona întreaga bibliotecă. Iar între 1844-1859 a fost adus de I. Constantini la Oraviţa, la Direcţia Oficiului Montanist ic în calitatea şi competenţele de control de patrimoniu.

Preocupări le sale cultural-literare au în vedere exploatarea filonului poporal din Europa Centrală şi de Răsărit , colaborând cu basme, poveşti, snoave la publicaţiile <Hausblatter> din Stuttgart, <Siebenbürgen Bote> din Sibiu, este prezent în culegerea <Zeittschrift für deutsche Mythologie und Sittenkunde> şi publică volumul Gedichte la Editura Hallberger din Stuttgart. Albert Schott a făcut studii teologice la Tübingen şi Berlin iar diploma obţinută la aceste instituţii îi permite să profeseze, între 1834-1839, a Şcoala Cantonală din Zürich. Din 1842, după susţinerea examenului de stat, va fi profesor de istorie şi filosofie la Înaltul Colegiu (Gimnaziul Crăiesc) din Stuttgart.

Alături de nume celebre ale cercetării filologiei clasice şi a istoriei vechi şi antropologiei , precum Justus Moser, Mosheim, întemeiază < Societatea de Arheologie> al cărei sediu, după un interimat de câţiva ani la Stuttgart , se va stabili definitiv la Würtemberg. Preocupărle sale de istorie, etnografie şi antropologie, de istorie a mentalităţilor în comunităţile germanofone din întreagă Europa, îşi află rodul în două importante lucrări , Die Deutschen am Monter-Rosa mitihen Stammgenossen, apărută la Zürich în 1840 şi Die Deutschen Colonien ihr Land ihre Mundart und Herkunft, apărută la o editură din Stuttgart dar finanţată de Universitatea din Tübingen, în 1842. Dintre cei care i-au ajutat pe fraţii Arthur şi Albert Schott să culeagă poveştile sunt amintiţi Avram Pup, George Vulpe şi Ferdinand von Bissingen din Iam, G. Stoian, Trăilă Saritraru, Mihai Lazăr, Meilă Pup, <un frizer> şi <o bătrână> din Oraviţa. În volum sunt inserate 43 de texte culese din satele zonei şi chiar din Oraviţa, cum este cazul cu cele 23 de poveşti oferite de avocatul Drăgoescu lui Arthur Schott . În Introducere, Albert scrie Partea I, Valahii ca popor, subliniind originea latină şi continuitatea noastră ca popor şi compară textele din volum cu cele din culegerea fraţilor Grimm. În Anexă, cu acele 43 de texte şi abordările despre originea basmelor, clasi ficarea şi interpretarea basmelor comunicate Arthur semnează Partea a II-a, Valahii din Banat, unde sunt descrise dialectul , portul, psihologia morală, modul de viaţă, arhitectura caselor bănăţeneşti , jocul peţitului, negocierea zestrei, nunta şi Partea a III-a.

Un exemplar manuscris în limba germană s-a aflat la Muzeul Bruckenthal, în perioada interbelică, dispărând după râzboi, conţinutul acestuia fiindu-i semnalat de ultimul descendent al dinastiei farmaciştilor Knoblauch marelui lor prieten, azi stabilit în Timişoara, cercetătorul doctor în istoria medicinei Iuliu Galffy. Baronul Richard Kunisch a transcris Fata din Grădina de Aur, mărturisind, fără a preciza sursele, că <Das Mädchen im goldenen Garten> a fost textul cules în România în cursul călătoriei din anul 1861.

Cum se vede, însă, relaţia directă este între folclorul cărăşan din preajma Oraviţei şi poemul eminescian, al cărui inspirator a fost geniul poporal din fascinantul nostru Banat de Munte.”

Evenimet organizat de: Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa împreună cu Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Reşiţa, cu Liceul „Diaconovici – Tietz” şi Societatea pentru Cultură “Metarsis”  prin  librăria „Semn de Carte”.