Slow vs. fast / Liniştit NU Grăbit

Prima întalnire de marţi din 2013  a Prietenilor Munţilor- Secţia Drumeţie s-a petrecut în 8 ianuarie spre înserate în ceainăria librăriei Semn de Carte şi s-a încadrat perfect în conceptul pe care Societatea pentru Cultură METARSIS- activităţi şi servicii de cultură urbană şi artă contemporană îl susţine şi îl promovează: acela al unei atitudini slow versus fast, a atitudinii liniştite împotriva unei atitudini agitate. Conceptul- relativ nou, propune- în principal-  ca fiecare dintre noi să-şi găsească propriul ritm de viaţă, să-şi controleze existenţa şi comportamentul, să trăiască liniştit prin toate simţurile, redescoperind adevăratele valori ale vieţii (familia, comuniunea cu natura, credinţa, prietenia, ospitalitatea şi respectul faţă de natură, semeni, spaţiul locuit, obiceiuri şi tradiţii, etc) într-o atitudine slow (lentă, liniştită) împotriva unei atitudini fast (grabită, agitată)- caracterizată prin cursa zilnică, stresantă, contra cronometru, caracteristică vieţii moderne şi societăţii consumiste.

Iată că la Reşiţa un grup de iubitori ai naturii au ales să trăiască sănătos şi sunt adepţii mişcării slow vs. fast chiar înainte ca aceasta să fie descoperită sau, mai bine zis, definită. Îmi povestea o doamnă respectabilă că un bun prieten trecea prin momente grele. Prietenii, din dorinţa de a-i alina suferinţa, au decis să-l invite la o plimbare mai lungă. Aşa s-au născut drumeţiile duminicale, în anii ‘7o, familiile: Adamek, Demeny, Hipp, Fogele, Jochmann, Hegesy, Drăgan, Neff, Pomoja, Călinescu, Strama, indiferent de vreme şi vremuri, cu rucsacuri în spate, hotărând să se întâlnească şi să străbată, duminica, trasee mai lungi sau mai scurte, într-un Banat Montan extrem de generos ca relief, floră şi faună. Astăzi unii dintre ei nu mai sunt, alţii şi-au adus şi copiii şi nepoţii, alţii- au vârsta senectuţii- septuagenari şi octogenari- decanul de vârsta, Ioan Adamek împlinind peste câteva zile 87 ani, unii au plecat în Germania, alţii s-au alăturat grupului, permanent sau ocazional, drumeţind duminică de duminică, cu bucuria împărtăşirii emoţiilor, descoperirii sau redescoperirii naturii în toată splendoarea sa, trăind adevarat între prieteni, cer şi pamânt. Marţi seara, la Semn de Carte, am trăit cu adevărat bucuria împărtăşită de decanul de vârsta şi conducătorul grupului drumeţilor Ioan Adamek (87 ani fără câteva zile) –  la prezentarea diapozitivelor realizate în excursii din anii 1985- 1989. Ne-a purtat, cu eleganţă şi umor, pe dealurile Târnovei, la Padina Seacă şi Certej, la Cantonul Tâlva Câmpului între Târnova şi Groposu spre barajul Secu, ne-a urcat pe Piatra Albă şi pe Piatra Mare, ne-a plimbat pe drumul Văliugului şi ne-a suit la Cozia, ne-a coborât pe Valea Râului Alb, ne-a dus în Prolas unde, dacă ştii când să mergi şi ai noroc, înainte de locul numit Ţolosu’- unde se pierde poteca şi apare dâmbul Cănie pe partea stânga, acolo, pe partea dreaptă a Caraşului poţi admira o cascadă cum numai în poveşti găseşti. Am ieşit din Cheile Caraşului prin Prolas (loc de trecere, poiană în limba croată) cu privelişte spre Mina Secu şi am văzut, imortalizat, falnic, Turnul de Extracţie al Minei Secu devenit, de vreo 15 ani, ruină. Am mai fost în Rezervaţia Dendrologică Iezerişel unde am văzut seqvoia (din nouă copaci plantaţi în anii ’70 azi mai sunt patru) iar de la Comarnic, la Cantonul Navesul Mare- azi ruină- am văzut imagini cu seqvoia de 250 de ani – de pe vremea Mariei Terezia, în Caraş- Severin, după spusele decanului de vârstă şi bun cunoscator al zonei –prieten al munţilor, mai existând un singur exemplar, la Băile Herculane. Şi ne-a mai arătat domnul Adamek inagini surprinse cu flora de munte, unele unicat în Europa: garofiţe salbatice, flori de piatră, si “Pecetea lui Solomaon” – planta care creşte doar în locul cu acelaşi nume din Caraş-Severin, pinul negru de Banat şi bujorul bănăţean, iar ca bonus am văzut popândăi, fazani şi făzaniţe în cuib (la Padina Seacă), şarpele orb – negru cu buline albastre, şarpele de sticlă, guşteri, vipera cu corn (73 cm.- măsurată), şi -secvenţă unicat: vipera neagră fotografiată într-o zi călduroasă de vară pe Bucitu, înspre Ghica. Prelungire firească a întâlnirilor duminicale şi dovadă certă a atitudinii slow versus fast, grupul drumeţilor (îmbogăţit între timp cu purtători de nume: Poszar, Cruceru, Mato, Rupa, Popoviciu, Hriţcu, Rambu, Duca, Pascu, Debona, Râmpu şi alţii) împodobeşte, în ultima duminică dinainte de Crăciun acelaşi brad de pe Arşiţa iar din 2 ianuarie 1987, la propunerea profesorului Anheuer, prima excursie a anului este pe Ghica. Aşa se poate trăi viaţa într-un ritm lent, deplin, în natură, între prieteni, poveşti şi amintiri.

LA MULTI ŞI LINIŞTIŢI ANI, PRIETENI!