LA MULȚI ANI, Sabin PAUTZA !
Postat de metarsis în Anunțuri evenimente » 0 Comentarii
5 feb.

“Mi-e DOR de România chiar şi când sunt în România”
Lansare și concert
Joi, 06 februarie 2025, ora 18:00, la sala Lira a Liceului de Arte din Reșița, instituție de prestigiu care-i poartă numele, îl vom onora pe SABIN PAUTZA, reșițeanul care a cucerit America, cel care și-a pus talentul, mintea, trupul și sufletul în slujba muzicii, la împlinirea vârstei de 82 de ani.
În 8 februarie 1943, la Câlnic-Reşiţa, vedea lumina lumii viitorul compozitor, dirijor şi interpret, Sabin PAUTZA, considerat şi confirmat de critici respectabili ai lumii ca fiind ,,Leonard Bernstein al României” plecând de la realitatea că în ultima jumătate de secol puţini compozitori au reuşit să-şi dirijeze cu măiestrie propriile compoziţii fiind, în acelaşi timp, şi interpreţi. Profesor universitar, doctor în muzică, primul în lume care a folosit muzica lui Jimi Hendrix şi Rolling Stones pentru a preda armonia la Conservatorul din Iaşi, Sabin PAUTZA, s-a stabilit din 1984 în America. Urmându-şi destinul, devine dirijor și director muzical al Plainfield Symphony Orchestra, funcție ocupată prin concurs. După 1990, revine în casa bunicilor din Moniom-Reşiţa, readus acasă de DOR. “Mi-e DOR de România chiar şi când sunt în România” afirmă, cu tărie şi mândrie, Sabin PAUTZA. Între România şi America – unde este CONDUCTOR EMERITUS, pe viaţă, la Plainfield Symphony Orchestra- cea mai veche orchestră simfonică din SUA, pe mari scene ale lumii la pupitrul unor orchestre renumite,
Sabin PAUTZA, prin spiritul său viu şi neobosit, continuă, din fericire, să facă dovada talentului său excepţional la o înaltă cotă profesionlă.
Cu respect şi preţuire, cu mulţumirea şi bucuria de a-i fi alături, îi dorim sănătate multă şi putera de a continua să fie un simbol pentru cultura românească. Vivat, crescat, floreat!
LA MULŢI ANI, Sabin PAUTZA !
Cu participarea;
Liceul de Arte ,,Sabin PAUTZA” Reșița;
Corurile; Armonia, dirijor prof. Emanuela MOLDOVAN, la pian prof. Remus HOSZ, Cristian Ștefan, Allegretto, dirijor prof.Adelina-Carla BILAN, la pian prof. Remus HOSZ,
soprana Iasmina BECEA, cl. a XI-a, clasa prof. Cornelia BALOGH-REMELEI, la pian prof. Lorand BALOGH-REMELEI,
duet trompete Eduard BARDOCZ cl. a XI-a și David STANCIU, cl.a X-a, clasa prof. Lucian VOINA, la pian Cristian STEFAN, cl. a IX-a, clasa prof. Lucia GHILEA.
Liceul de Arte ,,Ion VIDU” Timișoara
prof. Adina COVACI, soprană
prof. Cristian ROȘOAGĂ, pian
Lansarea volumului ,, CÂNTECE” versurile Octavian DOCLIN, muzica Sabin PAUTZA
Invitați Gheorghe JURMA, editor, Adriana TELESCU, jurnalist
Sabin PAUTZA, compozitor, dirijor, profesor, manager, sunt patru ipostaze ce definesc personalitatea muzicianului român Sabin PAUTZA.
Născut la 8 februarie 1943 la Câlnic-Reșița, județul Caraș-Severin. Este absolvent al Liceului Mixt Reșița (1960) și al Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1965) urmând specializarea în compoziție și dirijat la Accademia Musicale Chigiana din Siena, Italia (1970).
A fost profesor de armonie, dirijat și orchestrație la Academia George Enescu din Iași (1965-1984).
Din anul 1984 s-a stabilit în S.U.A.
A fost director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey – Plainfield Symphony, fiind în prezent Conductor Emeritus pe viaţă al ansamblului.
Un moment cheie în cariera sa l-a constituit debutul în prestigioasa sală Carnegie Hall din New York (1985) când s-a prezentat în dublă ipostază: aceea de dirijor şi de compozitor.
A dirijat pe marile scene ale lumii (Europa, America și Australia).
Obține titulul de Doctor în muzică al Academiei Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (2005) și al London Institute for Applies Research.
Este deținătorul a numeroase premii și distincții naționale și internaționale: Premiul George Enescu al Academiei Române (1975), Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1979), Marele Premiu al Televiziunii Române (1981), Premiul de Compoziţie la Concursul Internaţional din Salt Lake City (Utah), Premiul Rudolph Nissim al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) şi Marele Premiu Dr. Martin Luther King Jr. pentru compoziţie.
A fost nominalizat în International Who’s Who in Music (Cambrige, Anglia, ed. 1980-1984-1992-2000) și în 10.000 de americani notabili (editat de American Biographical Institute o dată la cinci ani).
Sabin PAUTZA este cetățean de onoare al orașelor Reșita (România) și Plainfield (SUA), și al județului Caraș-Severin.
DOCTOR HONORIS CAUSA al Universitatii VALAHIA din Targoviste
DOCTOR HONORIS CAUSA al Centrului Universitar UBB din Reșița din iunie 2015.
În 2007, în Plainfield (SUA), ziua de 7 mai a fost declarată Ziua Sabin PAUTZA. Este membru al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Compoziţiile sale sunt publicate în totalitate de către San Nicobian Edition din New York, iar Casa de discuri Swift Music Group din New Jersey editează seria Opera Omnia a compozitorului.
Reper important al culturii naționale și internaționale, cu o carieră remarcabilă: 60 de ani în țară și peste 30 de ani în SUA, reșițeanul Sabin PAUTZA împlinește, sâmbătă, 82 de ani.
Onorați de a-i fi contemporani, cu inimile deschise și gânduri bune, îi dorim viață lungă, armonioasă, cu sănătate și muze multe care să-l alinte, să-l inspire și să-l motiveze, să-i păstreze, ca până acum, întru bucuria noastră, spiritul viu, jucăuș, prolific. (Camelia DUCA)
LA MULȚI ANI, MAESTRE!
Nu există comentarii.