Prietenii munţilor

Postat de în Conținut VIDEO, Despre evenimente derulate » 3 Comentarii

Prietenii munţilor

15 apr.

La Reşiţa, indiferent pe ce stradă te afli şi în orice direcţie ai merge, în câteva minute eşti într-o pădure. Este afirmaţia decanului de vârstă al secţiei de Drumeţie a Asociaţiei Prietenii munţilor, Reşiţa – Muntele Semenic secţie ce întruneşte mai mult de 20 de persoane cu vârste cuprinse între 30 – 85 de ani. Se întâlnesc în fiecare duminică dimineaţa şi, indiferent de vreme, echipaţi corespunzător, străbat, cu pasul, trasee din jurul Reşiţei, ascultând legende, filmând sau fotografiind, socializând dar, mai ales, respirând aer de sanatate şi prietenie.

Doamnele Hipp, Neff, Demeny, Damşea, domnii Adamek, Pomoja, Neff, Pojar, Călinescu, Protocsil, Biriescu, Popoviciu, Mato, Pascu, doar o parte din acest grup, au fost prezentaţi, cu umor,  în montajul de film realizat de prieteni şi comentat de unul dintre cei mai tineri membri –    -, insoţit de mascota grupului, căţeluşul –      – .

Bucuria librăriei Semn de Carte este că marţi, 12 aprilie 2011, s-au regăsit şi reunit cele două secţii ale Asociaţiei  Prietenii Munţilor, Reşiţa – Muntele Semenic cea de Schi şi cea de Drumeţie oferind spaţiu de întâlnire lunar prietenilor munţilor şi iubitorilor de drumeţie şi mişcare.

Întâlnirea s-a desfăşurat sub motto-ul ales de decanul de vârstă Ioan Adamek, cel ce cunoaşte perfect, stabileşte traseele şi conduce grupul: “Impresiile de voiaj nu se pot povesti în limba vorbită de toata lumea. Ele sunt ca spovedanile sufleteşti pe care nu le poţi face oricui, fiindcă nu oricine te poate dezlega de păcatul de a poseda şi un al şaselea simţ….simţul frumosului…” (Ion Minulescu)

 





3 comentarii la “Prietenii munţilor”

  1. Florin Lungu 17. apr., 2011 at 6:40 #

    Intervin pentru a elogia cum se cuvine pe amfitrionii nostri. Astazi, cand mecenatul are incadrare juridico-economica, ratingul a luat locul freneziei si entuziasmului iar sharingul – pe cel al empatiei, Semn de Carte (dactilografiasem semen de carte…) ne-a oferit prilejul de a ne reuni ca sa prezentam fatete ale identitatii unui grup care pretuieste natura, miscarea si frumosul.
    Chiar nu e putin lucru ! Chiar este nevoie de un astfel de loc unde sa se poata miza pe emotii convergente!
    Le doresc gazdelor noastre sa poata sutine acest efort in continuare navigand, daca trebuie, printre orgoliile invitatilor. Frumos grupul de drumeti « Prietenii muntilor » iar dispersia de motivatii nu are cum sa-i strice.
    Cu adevarat exceptionala a fost, insa, prezentarea lui Coco Galescu de cu o saptamana mai devreme. Pentru mine a fost o lectie! Pe langa modestia lui Cornel noi am fost cam … emfatici. Dar asta si este diferenta dintre Everest si Semenic.
    Multumesc gazdelor noastre pentru echidistanta elogiilor aduse climbing-ul si walking-ului si pentru a-mi fi facut onoarea de a arata pretuire tovarasilor de drum si le rog sa apeleze la ajutorul meu daca vor avea nevoie.
    Cu respect,
    Florin Lungu

  2. Pascu Iosif-Alexandru 15. apr., 2011 at 21:00 #

    Fac parte din acest grup de turisti si am placerea ca prin excursiile pe care le facem sa cunosc mai bine imprejurimile Resitei si nu numai, pentru ca se vor face excursii si in alte zone. Prin aceste deplasari, care fac bine sanatatii, de la oamenii cu mai multa experienta si cunostinte se pot afla multe lucruri care nu stiu daca sunt scrise undeva, dar sigur se pot auzi in micile popasuri pe care le facem pe traseu. Cum bine spunea Anton Schulz, fost resitean, se revine la traditionalele preocupari de sfarsit de saptamana, ceea ce consider ca nu este rau de loc. In acest grup pot intra doritorii de drumetii, apti din punct de vedere medical, cu satrea de sanatate care sa le permita deplasari de cca 10-15 Km intr-o perioada de cca 8-9 ore, cu un echipanet specific mersului prin paduri, carari de munte, etc.

  3. Anton Schulz 15. apr., 2011 at 20:20 #

    Stimati Doamne si Domni

    e o placere a vedea vechi RESITENI în Libraria Dvs. sînteti o binecuvîntare pentru Resita, promovati CULTURA si traditionalele activitatii ale RESITENILOR, va doresc din inma numai bine si tot asa mai departe, eu va urmaresc cu stima si mândrie.

    Anton Schulz, nascut la Resita, actualmente la Regensburg, Bavaria.

    Sanatate si salutari de bine va doreste din inima tutora ce sprijina aceaste actiunii,

    Anton Schulz.

Lasă un comentariu...