“Memoria Cuvintelor”

Postat de în Conținut VIDEO, Despre evenimente derulate » 1 Comentariu

“Memoria Cuvintelor”

27 mart.

Povestea vorbei s-a materializat, joi 24 martie 2011, la librăria Semn de Carte din Reşiţa, unde a avut loc un eveniment deosebit: o aniversare cu lansare. Un senoir al radioului reşiţean, prof. dr. Vasile C. Ioniţă a prezentat prietenilor, colaboratorilor şi colegilor de-o viaţă volumul “Memoria Cuvintelor”, chiar de ziua sa de naştere. Cartea a apărut prin grija Studioului Regional Radio Reşiţa  al cărui colaborator este de 12 ani.

“Memoria cuvintelor este dedicată  foştilor mei elevi şi colegilor de la Radio, pe care i-am monitorizat timp de mai mulţi ani, taxând fiecare abatere de la normele gramaticale…asta până când balta a rămas fără peşte. Greşelile au devenit tot mai rare şi consider acesta într-o oarecare măsură şi un merit al meu”, a spus autorul audienţei prietenoase.

“Cartea e utilă, ne învaţă să vorbim corect româneşte în contextul în care se foloseşte tot mai mult varianta româno-americană, în special în presă. Cartea se citeşte uşor, foarte rar se întâlnesc termeni care necesită consultarea unui dicţionar de specialitate.” a precizat prof Alexandru Bârsescu, care a numărat cu mirare atât anii împliniţi de  autorul aniversat, 79 de ani, cât şi cei 40 de ani de când se cunosc.

Doru Dinu Glăvan l-a numit “un stâlp al radioului” şi i-a mulţumit profesorului Ioniţă pentru contribuţia zilnică la realizarea celor 5 rubrici şi emisiuni difuzate constant  pe frecvenţa 105,6 FM: “Povestea vorbei”, “Aşa, vă place istoria?”, “Poezie  în grai bănăţean”, “Pagini culturale” şi “Să vorbim corect româneşte.”

La Librăria  “Semn de Carte” au mai fost prezenţi oameni de cultură, poeţi, profesori, rude şi prieteni ai prof. dr.  Vasile C. Ioniţă.

Alături de celelalte volume publicate de Studioul Regional Radio Reşiţa acoperind  diverse domenii: literatură, istorie, muzicologie etnografie, lingvistică, folclor, “Memoria cuvintelor” se află acum în biblioteca noastră, îmbogăţind oferta pentru colegii mai tineri care vor dori să ducă mai departe această misiune grea de cultivare a limbii.

La această întâlnire am remarcat atmosfera caldă, glumele uneori acide dar permise între colegi de breaslă şi am bănuit emoţia profesorului şi “monitorului” nostru, pe care din răsputeri se străduia să o ascundă.

Lansarea volumului: “Memoria Cuvintelor” semnat de prof. dr. Vasile C. Ioniţă a fost organizată de Metarsis, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune prin Studioul Regional Radio Reşiţa. (Ramona Szucsik)

 

 

Un comentariu la ““Memoria Cuvintelor””

  1. Octavian Apahideanu 27. mart., 2011 at 19:51 #

    O sărbătorire meritată şi realizată impecabil.
    La mulţi ani şi sănătate stimat domnule profesor! Felicitări doamnă Camelia Duca şi domnule Doru Dinu Glăvan pentru iniţiativă şi realizare, ambele absolut remarcabile!

Lasă un comentariu...