Arhivă | februarie, 2014

Walachische Märchen – Basme valahe

Postat de în Anunțuri evenimente » 1 Comentariu

24 Feb

Arthur și Albert Schott 1845 – prima culegere de basme românești

Joi, 27 februarie 2014 orele 16:00, la librăria Semn de Carte din Reşiţa, str. Liberăţii 13 vor fi celebraţi 200 de ani de la naşterea culegătorului de poveşti, agronomului, topografului, cartografului, botanistului şi geologului Arthur Carl Victor Schott (născut: 27 februarie 1814 Stuttgart- Germania, decedat 26 iunie 1875 Georgetown –SUA) prin dezbaterea publică, în limba româna: “Arthur Schott, viaţa şi opera sa, importanţa ei pentru Banatul Montan şi România de astăzi”.

Timp de cinci ani (1836 – 1841) Arthur Carl Victor Schott a trăit în Banatul Montan (la Iam şi la Oraviţa). Reîntors în Germania, a editat, împreună cu fratele său- Albert Schott, prima culegere de poveşti româneşti, cuprinse în volumul „Walachische Märchen. Mit einer Einleitung über das Volk der Walachen und einem Anhang zur Erklärung der Märchen”(1845 – J.G. Cotta`scher Verlag, Stuttgart, Tübingen). (mai mult…)

Sabin Pautza 71

Postat de în Despre evenimente derulate » 2 Comentarii

12 Feb

JOC 2-4-6  cu Irina Stănescu – Niţu, Corina Răducanu si Eugen Dumitrescu

“Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un număr de ani. Devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea dar renunțarea la ideal ridează sufletul” George Enescu. 

Tânărul SABIN PAUTZA, reșițeanul care a cucerit America, cel care și-a pus mintea, trupul și sufletul în slujba muzicii, cel care a pus Reșița (Câlnic-ul), Banatul Montan (Caraș-Severin-ul) și, inevitabil, România pe harta muzicală a lumii a împlinit în 8 februarie 71 de ani. „Deşi sunt la pensie, nu am mai avut un concediu de şapte – opt ani. Sunt mereu pe drumuri, dar muzica este viaţa mea. Lucrez până la zece ore pe zi şi, veţi râde, dar compun chiar şi în somn. Și acum, când vorbesc cu voi, compun” marturisea, în urmă cu un an, la Reșița, maestrul Sabin Pautza care nu a are timp să îmbătrânească. (mai mult…)

La mulți ani, Sabin Pautza!

Postat de în La multi ani! » 0 Comentarii

8 Feb

Un român, primul în lume care a folosit muzica lui Jimi Hendrix şi Rolling Stones pentru a preda la Conservator

Compozitor, dirijor şi interpret, Sabin Păutza este considerat Leonard Bernstein al României. Un fapt confirmat de critici respectabili ai lumii. Ei aduc numele lui Păutza în legătură cu cel al lui Bernstein plecând de la realitatea că în ultima jumătate de secol puţini compozitori au reuşit să-şi dirijeze cu măiestrie propriile compoziţii, fiind, în acelaşi timp şi interpreţi.

Cunoscutul Leonard Bernstein a reuşit să îmbine cele trei ipostaze, Sabin Păutza fiind considerat un al doilea caz, unul dintre puţinele din lume.

Ionel Voineag spune despre el: “muzician total – compozitor şi dirijor (de cor şi de orchestră) pe care eu îl asemăn foarte mult cu Leonard Bernstein. Sabin Păutza a fost pentru mine un mentor în adevăratul sens al cuvântului”. Într-un dicţionar american de specialitate, numele său se află alături de alţi 2.000 de americani notabili. Doctor în muzică la “The London Institute for Applied Research”, a primit un prestigios premiu american – “Chimes: in Memory of Martin Luther King jr. Numele său este menţionat în “International Who’s is Who in music and musician’s directory” şi în “Classical And Light classical Fielde: 1994-1995”, Cambridge, England.  (mai mult…)