Cum se face muzica….
Postat de metarsis în Conținut VIDEO, Despre evenimente derulate » 1 Comentariu
7 dec.
Pian, harpă, chitară
Desfăşurată în Aula Magna a Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, a treia reprezentaţie din seria concertelor educative iniţiate de Filarmonica Banatul din Timişoara sub genericul “Cum se face muzica…” a prilejuit, luni 5 decembrie 2011, întâlnirea elevilor de la Colegiul Naţional Traian Lalescu şi de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 din Reşiţa cu grupa instrumentelor de coarde prin ciupire şi lovire. După grupa instrumentelor de coarde cu arcuş şi cea a instrumentelor de percuţie, copiii s-au întâlnit cu pianul, harpa şi chitara. Scurte istorioare despre apariţia şi dezvoltarea instrumenteler şi elemente de alcătuire au fost prezentate, într-un dialog interactiv cu sala, de către pianistul Sorin Petrescu, solist concertist al Filarmonicii Banatul – moderatorul întâlnirii. Sunetele magice ale harpei – supranumită şi “instrumentul zeilor” – mângâiată de Mihaela Faur şi sonorităţile inconfundabile ale chitarei lui Alexandru Cena au încântat, deopotrivă, elevi şi profesori.
Desfăşurate în mediu academic în an aniversar, Universitatea “Eftimie Murgu” împlinind anul acesta 40 de ani de la înfiinţare, concertele au adus în Aula Magna posibil viitori studenţi ai Universităţii de pe Bârzava, posibil viitori muzicieni, dar, cu certitudine, oameni mari bine informaţi, care vor ţine minte lecţiile interactive şi care vor inţelege muzica la adevărata ei valoare.
Au mai rămas două concerte din cele cinci: cel de prezentare a instrumentelor de suflat din lemn şi cel dedicat alămurilor. Acestea vor fi posibile, anul viitor, tot prin colaborarea dintre Colegiul Naţional Traian Lalescu, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2, Filarmonica Banatul din Timişoara, Universitatea Eftimie Murgu, Radio Reşiţa România şi Metarsis – activităţi şi servicii de cultură urbană şi artă contemporană prin libraria Semn de Carte.
Mulţumirile noastre, ale organizatorilor, adresate managerului Şcolii Polulare de Arte “Ion Românu” din Reşiţa, doamna Mariana Dănescu, cea care a încredinţat pianul electric maestrului Sorin Petrescu. Fără acest gest de bunavoinţă concertul nu ar fi fost posibil.
Fiindcă, nu poţi pătrunde aici fără o călăuză, cum a fost pentru noi Mariana Brăescu Silvestri şi fără cel care ne a iniţiat