Adina GHINACI

Seara de joi, 07 decembrie 2017, librăria Semn de Carte din Reșița, a fost loc de întâlnire cu acuarelele Adinei GHINACI. Sub genericul CULORILE TOAMNEI, tânăra pensionară, tânăra artist plastic- elevă în anul II al Școlii de Arte și Meserii ”Ion Românu” din Reșița- a adus pe simeză 18 lucrări: natură statică, peisaje și portrete, într-o explozie de culoare.

Evenimentul a început cu un moment de reculegere în onoarea Majestății Sale Regele MIHAI I, reper moral, dedicat României și românilor, ultimul şef de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial trecut la cele veșnice la 5 decembrie 2017.

A treia expoziție a Adinei GHINACI a adunat laolaltă prieteni vechi, tineri și mai  puțin tineri, membri ai familiei, iubitori de artă. Maica Tereza spunea, la un moment dat: ”Unii oameni sunt lăsați în viața noastră ca o lecție, alții ca o binecuvântare”. Doamna profesor Adina GHINACI este unul dintre oamenii-lecție pentru semeni: dedicată total catedrei de engleză a Colegiului Național  ”Diaconovici-Tietz” din Reșița crescând frumos generații întregi de tineri, după pensionare s-a întors la pasiunea de-o viață – pictura, la început ca autodidact, apoi ca elevă a Școlii Populare de Arte și Meserii ”Ion Românu” din Reșița, pasiune care o ține în contact permanent cu cei din jur și care o face fericită. Despre Adina GHINACI a vorbit arh. Ioana MIHĂIESCU: ”În acest interior intim, acum, în ajunul sărbătorilor de iarnă, ne reîntâlnim noi, familia lărgită a Adinei Ghinaci… Adina expune pentru a treia oară la Semn de Carte rămânând fidelă aceleași tehnici, a acuarelei, o tehnică  deloc ușoară, o tehnică rafinată și sensibilă pe care trebuie să o stăpânești ca să o poți conduce cu mare ușurință. Mi-aș fi dorit ca pereții acestei galerii să se dărâme de tâtea tablouri, să nu fie o expoziție parcimonioasă, tablourile să fie pe două sau chiar trei rânduri ca să mă bucur de peisajele pe care Adina a învățat să le realizeze și care aș fi vrut să fie prezente în acest spațiu cu mult mai multă generozitate. Lucrările expuse se împart în trei categorii tematice: peisajul, compoziția- natura statică și portretul. Adina ne provoacă, ne deschide curiozitatea spre arta portretului. Adina rămâne aceeași sensibilă creatoare în ceea ce privește peisajul – cu care ne-a obișnuit deja prin celelalte două expoziții. Ce văd nou la peisajele Adinei este ridicarea liniei orizontului. De regulă, linia orizontului este în prima treime a paginii… stând pe această linie a orizontului inventariez, controlez cerul, ceea ce este deasupra mea. Ce se întâmplă sub linia de orizont poate fi la fel de fabulos ca și cerul pe care-l văd și care mi se oferă permanent dar pe care eu nu-l văd în proporția celui dedesubt, care este sub linia de orizont și toate misterele acestei lumi. Ridicarea liniei de orizont înseamnă o atenție îndreptată spre ceea ce se întâmplă dedesubt. Cred că Adina ar putea să meargă foarte bine pe drumul acesta dacă ar preocupa-o această ridicare a liniei de orizont și descrierea lumii prin propria-i fantezie, prin propria-i simțire, prin propria-i filozofie. Aștept să investigheze domeniul de sub linia orizontului.  Naturile statice sunt  compoziții clasice cu gruparea elementelor principale în axul central, cu  stabilitate compozițională, cu relație cromatică armonioasă… Portretul este satisfacerea vanității umane… Inițial, portretul a fost o reprezentare din profil. Țările flamande au introdus portretul trei sfert în care se citea toată fața, fundalul inițial a fost uni, monocolor, fără niciun element decorativ, apoi fundalul a devenit din ce în ce mai încărcat – în perioada renascentistă- și se asocia chipului celui portretizat tot interiorul care de regulă era fastuos și foarte bogat, erau reprezentate piese de mobilier sculptate minuțios, cu intarsii din lemn, cutii de bijuterii deschise din care ieșeau bijuterii sclipitoare, materiale țesute cu fir de aur, draperii grele din catifea și, ca interiorul să fie complet și să meargă mai departe de dimensiunile unui habitaclu undeva, pe un perete se reprezenta o fereastră. În fereastra aceea se vedea peisajul de afară care era, și el, minuțios desenat.  Fereastra era, de fapt, motivul sursei de lumină care scălda  portretul respectiv, îi dădea viață. De regulă, ca să obți un portret, trebuia să stai, în fiecare zi, nemișcat în aceeași poziție ceea ce nu era foarte convenabil. De aceea, în general, portretele nu au expresie. În afară de oboseală, plictiseală, nu există acolo nimic. Nicio fericire, niciun zâmbet, nicio grimasă. Sunt personaje terne care se supuneau acestui supliciu pentru ca figura lor să rămână în istoria artei, Această figură academică de reprezentare a portretului s-a răsturnat odată cu apariția impresionismului… unde tușele de culoare sunt foarte puternice, curajoase, cu reprezentări aproape incredibile,… a apărut apoi expresionimul… cu lipsa oricărei urme de frumusețe și bunăstare interioară… portretul s-a transformat, în perioada cubistă, într-un ansamblu de linii și poligoane tăiate de linii care se ansamblau și dezasamblau ca un joc de lego. S-au încercat tot felul de modalități în reprezentarea portretului. Acest drum, normal, rămâne deschis în continuare. Viitorul care folosește electronica va transforma și modul de reprezentare al figurii umane. Probabil se va merge, cred eu, pe programe, pe alte soluții care nu sunt compatibile, momentan, cu modul nostru de înțelegere și intuiție… Aici, Adina a venit cu portrete individuale. Este aici o parte din familia ei, mama și tata, și o parte dintre prietenii ei… Mi-aș fi dorit mult ca Adina să lucreze după model viu. Și la peisaj la fel. Pentru că emoția este alta, lumina este alta… Adina a găsit o explicație la oferta din seara aceasta. Și-a pus, ca element dominant, o mască. Galeria ei de portrete este sub semnul acestei măști. Pentru că a lucrat după fotografie- a lucrat după o mască, fotografia fiind o mască pe care ne-o alegem într-un moment al vieții. Ce facem când suntem fotografiați? Zâmbim, oricât de greu ne-ar fi. Ne punem o mască. Adina a folosit această mască a fotografiei, fotografia fiind bidimensională. A lucrat și a obținut o nouă mască- a portretelor ei. O rog să lucreze după model viu pentru că va simți altfel volumul, va obține cu totul și cu totul altceva. Chiar dacă nu a lucrat după model viu nu s-a putut dezbăra de sensibilitate, de dragostea pe care o transmite acestor lucrări și care se simte în fiecare pensulație, de plăcerea de a lucra pe chipurile noastre, Sunt convinsă că timpul o va ajuta să-și aleagă un drum pe calea  aceasta și în care, noi și voi să citim în lucrările ei, cu ușurință, o a treia dimensiune. Și nu are voie să se oprească la a treia dimensiune. Trebuie să găseasă și a patra dimensiune pe care să și-o găsească singură…” a spus Ioana MIHĂIESCU, printre altele. Au mai transmis gânduri bune prof. Codruța POPESCU și prof. Carmen SCHULȚI. În încheiere, artistul plastic Adina GHINACI a mulțumit mărturisind că, în seara zilei de joi, a spus ceea ce avea de spus în lucrările expuse.

O seară de decembrie tihnită, între prieteni, în CULORILE TOAMNEI Adinei GHINACI. (Camelia DUCA)