Cât de importantă mai este astăzi cartea pentru cei tineri? Mai citesc ei? Se mai apropie de acest obiect, perceput tot mai des ca o obligaţie dictată de un curriculum şcolar? Sunt întrebări pe care şi le pune astăzi mai multă lume, nu doar profesorii de literatură, iar de cele mai multe ori raspunsurile nu sunt mulţumitoare.
Cu acest gand un grup de elevi de la Colegiul Tehnic Reşiţa, coordonaţi de prof. Alexandra Damşea şi prof. Carmen Apostu, au răspuns  (marţi, 3 mai 2010) invitaţiei lansate de librăria Semn de carte sub titlul „Cartea, masă sau clasă?”. Pentru a nu exista niciun dubiu, precizez că cele doua interogaţii din titlu fac referire la aspectul calitativ al actului cultural şi nu la cel cantitativ. Deşi la inceput elevii au fost mai reticenţi la ideea unei dezbateri deschise, lipsite de orice inhibiţie – dovadă a faptului că lipsa lecturii este un factor ce explică lipsa comunicării – treptat au prins curaj şi au început să-şi exprime opiniile.
Au recunoscut deschis că lectura nu e un „sport” favorit, fie pentru ca nu au exerciţiul acesteia, fie din comoditate, televizorul şi mai ales internetul având prioritate (dacă ar fi să facem o statistică, fetele pierd mai mult timp in faţa televizorului, iar băieţii preferă calculatorul – surprinzător, mulţi au spus că privitul la televizor e pierdere de vreme).
Inhibiţia lor în faţa cărţilor are mai multe explicaţii: în primul rând, în majoritatea cazurilor, nu există o preocupare în familii pentru aşa ceva, nimeni nu-i indeamnă de la o vârstă fragedă către universul cărţilor (ba mai mult, e cunoscută vorba populară că dacă citeşti prea mult, te tâmpeşti!). Prin urmare, dacă nu sunt încurajaţi în direcţia aceasta şi dacă nu au înclinaţii către latura umanistă, vor pierde startul. In al doilea rând, nici şcoala nu ofera întotdeauna condiţii optime de afirmare a laturii creative şi, de ce nu, interogative a copiilor şi de prea multe ori se merge pe drumul mult prea batatorit al „comentariilor de-a gata”.
In final, elevii s-au arătat dispuşi să fie mai receptivi faţă de universul cărţii, recunoscând singuri că accesul la informaţie culturală îi poate propulsa pe scara socială. Ne-a bucurat curiozitatea cu care au privit rafturile cărţilor şi credem că au inţeles că o librărie nu e nici un spaţiu exclusivist, nici un loc care să te compromită în ochii găştii de prieteni. Sperăm ca la o viitoare vizită, grupul participanţilor să fie mai numeros şi, de ce nu, mai implicat. (prof. Carmen Apostu)