Focul nestins și Victor IOAN

Postat de în Despre evenimente derulate » 0 Comentarii

28 mai

cop245- Resita, 15-TMK 

În 3 iulie 1771, la Reșița, au fost aprinse 2 furnale: „Franziskus” și „Josephus”  pornind odiseea industriei fierului în Banatul Montan. Focul arde, aici, de 245 de ani, fiind întreținut, modern, din februarie 2004, de Truvnaya Metallurgieskaya Kompanya (TMK, înființată în aprilie 2001). 33 de lucrări, fotografii artistice, fotografii- document, surprind mirajul focului sub amprenta personală a tânarului artist Victor IOAN. Prezent pe simezele Muzeului Banatului Montan hunedoreanul, absolvent de liceu la Reșița, licențiat în foto-video și procesare computerizată al Facultății de Arte și Design Timișoara, student la secția Finanţe-Bănci de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității de Vest din orașul de pe Bega, Victor IOAN a deschis vineri, 27 mai 2016, seria de manifestări dedicate focului nestins al Reșitei, mărturisind, în caietul-program ”…mirajul faurului legendar mi-a dat un imbold în a cerceta și amprenta viața hefaistos-ilor contemporani… Am avut posibilitatea să fac o documentare fotografică în cadrul Uzinei unde am văzut etapele procesului de stăpânire a focului și a fierului… am dorit să imortalizez artistic dar și documentar strădania fierarilor din Uzina reșiteană…”.  

Evenimentul a debutat cu Trioul de suflători al Liceului de Arte Sabin Păuța  Reșiţa coordonat de prof. Eremia BREJNNI. Tinerii muzicieni, elevi în an terminal, laureați ai Olimpiadei Naționale de Muzică: Dragoș NATANAEL- flaut, Florin Codruț CORNEA- clarinet și Lăzărică CEGA-fagot au interpretat partea I şi a II-a din Concertul pentru flaut, clarinet și oboi de Johann Caspar Kummer.

Dr. ist. Dumitru Țeicu, directorul Muzeului Banatului Montan, în cuvântul de întâmpinare, a enumerat seria de evenimente din perioada următoare, în parteneriat cu actori industriali şi culturali din Reşiţa, expoziții, lansări de carte, pâna luni, 4 iulie 2016, la deschiderea Expoziţiei permanente, de bază, în cadrul Muzeului Banatului Montan, având ca tematică Evoluţia Istoriei Industriale a Reşiţei şi a Banatului Montan din 1771 şi până în anul 2016. Nicolae Dumitru VLĂDULESCU, vicepreşedinte al Foto Clubului Banatul Montan a salutat expoziţia și tânărul artist, felicitându-l. Dr. fil Ada D. CRUCEANU a vorbit despre calităţile documentare şi artistice ale lucrărilor, despre capacitatea fiecărei fotografii de a deschide o lume: „…Pentru artistul fotograf e important să surprindă momentul care potrivește subiectul cu cuvântul. Acum 150 de ani, curtea vieneză trimitea fotografi la Reșița ca să surprindă uzinele de aici. O parte din acele fotografii se păstrează și acum la Muzeul Banatului Montan. În 1889, respectiv în 1926, fotografii surprindeau trei furnale. Una dintre fotografiile de acum prezintă uzina în ceață așa cum și Reșița se îndreaptă poate tot spre o zonă de ceață…”,  subliniind că, fără îndoială, fotografia alb-negru rămâne cea mai spectaculoasă forma de exprimare artistică. „Fotografia lui Victor Ioan reuşeşte să producă o emoţie, să salte din această comunicare cotidiană într-o dimensiune emoţională, şi de aici, pe calea emoţiei, spre simbol…”  a spus, printre altele, criticul Călin CHINCEA. Din partea organizatorului principal, TMK Reșița a vorbit directorul general, dr. ing. Romulus IOAN: „…Furnalele s-au aprins pe 3 iulie. Această dată este adevărata sărbătoare a Reșiței. Lumea începe să uite adevăratele origini ale acestei cetăți a multiculturalității care este Reșița…” a menționat vorbitorul, militând pentru stabilirea datei de 3 iulie ca dată potrivită pentru Sărbătoarea Orașului. Romulus IOAN a promis lansarea volumului Istoria Fierului în Banatul Montan cel târziu în luna august a acestui an…  Focul nestins al Reșiței conservat  astăzi de TMK, amprentat de Victor IOAN în expoziția 245 Reșița – 15 TMK va fi așezat, – spre aducere aminte- pe pereții birourilor TMK de la Reșița și nu numai, …și, de ce nu, chiar pe pereții birourilor TMK din Moscova…”.

La aproape o luna de la deschiderea (04.05.2016) Festivalului Internațional Sabin PAUTZA, ed. a III-a prin expoziția de pictura Xplor Mystic-Abstrakt semnată Bogdan Piperiu- eveniment devenit definitoriu pentru Reșița- tot  la Muzeul Banatului Montan, motto-ul FISP 3, semnat George Enescu,  a răsunat, iar, deplin și adecvat: ”In artă ceea ce contează este să vibrezi tu însuți și să-i faci pe alții să vibreze”. Și, dacă adaugăm emoția din cuvintele de mulțumire adresate parinților, celor care au vorbit și celor prezenți de către protagonistul serii, tânarul artist Victor IOAN, privindu-i lucrările, conștientizăm importanța UZINEI REȘITENE și adevărul consemnat de autor în caietul program. Acela că   ”…timp de 245 de ani de stăpânire a focului la Reșița, timp în care s-au produs milioane de tone de fier, Uzina a excelat nu numai în producția de fier ci și ca școală de format caractere și marcat destine pentru oamenii care au lucrat aici.” Și pentru că, în luna aprilie 2016 TMK a sărbătorit 15 ani de la înființare, nu ne rămâne decât să dorim, acestei mari familii internaționale, Viață lungădedicare și profesionalism în menținerea FOCUL REȘIȚEI nestins încă, măcar, 245 de ani de aici înainte.

Eveniment organizat de TMK Reșița în parteneriat cu Muzeul Banatului Montan, Fundația Iancu de Hunedoara, Jurnal de Caraș Severin și Societatea pentru Cultură Metarsis prin librăria Semn de Carte.

Expo VI_ 152 Expo VI_ 001 Expo VI_ 005 Expo VI_ 006 Expo VI_ 009 Expo VI_ 016 Expo VI_ 021 Expo VI_ 025 Expo VI_ 026 Expo VI_ 031 Expo VI_ 032 Expo VI_ 033 Expo VI_ 038 Expo VI_ 044 Expo VI_ 045 Expo VI_ 046 Expo VI_ 051 Expo VI_ 052 Expo VI_ 056 Expo VI_ 058 Expo VI_ 065 Expo VI_ 066 Expo VI_ 068 Expo VI_ 071 Expo VI_ 073 Expo VI_ 076 Expo VI_ 083 Expo VI_ 087 Expo VI_ 092 Expo VI_ 098 Expo VI_ 104 Expo VI_ 105 Expo VI_ 110 Expo VI_ 115 Expo VI_ 117 Expo VI_ 122 Expo VI_ 125 Expo VI_ 128 Expo VI_ 134 Expo VI_ 146

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...