Sepi Valeriu se întoarce la Reșița

Postat de în Anunțuri evenimente » 0 Comentarii

22 iul.

Vernisaj, SENS UNIC, MARIA MANUEL și FABIO NOVAIS

Joi, 24 iulie 2014 orele 18:00, librăria Semn de Carte este martora întoarcerii la Reșița a artistului vizual VALERIU SEPI. Născut în orașul de pe Bârzava, “absolvent de inginerie la Reșița” și al Facultății de Artă Plastică din Timișoara, stabilit în Germania în 1985 și din 1991 în Singapore, Valeriu Sepi, cel cu expoziții în Dubai, Nepal, Brazilia, Columbia, Germania, Singapore, cel care a cântat cu trupa Phoenix pentru care a și conceput copertele câtorva discuri, va veni joi  “acasă” cu o parte din lucrarile sale de pictură.

Îl vor întâmpina tinerii de la Sens Unic: Diana Zăstran-voce, Oana Voicu- cajon și Vlad Crânganu- chitară, doi tineri portughezi: Maria Manuel- voce și Fabio Novais- chitară,  voluntari EVS pentru 12 luni la Asociația Nevo Parudimos Reșița.

Invitat special:Ada Cruceanu – critic de artă și Sabin Păutza, președinte al Societății pentru Cultură METARSIS.

Vă așteptăm la un eveniment excepțional, o seară între prieteni, cu muzică și culoare, la o întâlnire cu reșițeanul VALERIU SEPI, considerat unul dintre cei mai talentați desenatori timișoreni, artist vizual Universal, bănățean de munte, fălos, cel care îi declara Adrianei Carcu în “Povestea zilelor noastre –artiști români plecați în lume”: “Eu mi-s bănățean în țoalele mele, <eine reinrasige Mishung>, o <corcitură curată>, așa cum e în Banat. Unguri, nemți, români, sârbi, de toate au fost în familia mea. De la Bavaria și Boemia, până la Liubliana și până la ruși, tot o fost la noi în casă. Pe bunica din partea mamei o chema Gertrud Pishl. Sunt neamț după mamă, dar numele nemțesc Sepi este de la tata… Așa am crescut noi la Reșița, cu șuncile de la Valcani și cu cărțile din biblioteca bunicului Pishl… Gustul pentru frumos mi-a fost cultivat de acasă; la Reșița, toată casa era plină de lucruri frumoase…“

Joi, VALERIU SEPI se întoarce, pentru o după-amiază, acasă,  la Reșița.

Eveniment organizat de Societatea pentru Cultură METARSIS, Banat- activități și servicii de cultură urbanăși artă contemporană prin librăria Semn de Carte și EUROLAND Banat.

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...