Zilele “Lumina Lină/ Gracious Light”

Postat de în Despre evenimente derulate » 2 Comentarii

21 mart.

Lumina Lină / Gracious Ligh mângâie,  unește și coalizează

În zilele de 15 și 16 martie 2013 la Reșița s-au desfășurat “Zilele Lumină Lină / Gracious Light’s Days“. A fost a XVIII-a ediție de când, anual, revista de spiritualitate și cultură românească Lumină Lină / Gracious Light care apare la New York, prin președinte pr. prof. dr. Theodor Damian și echipa de redacție, coalizează jurnaliști, scriitori, oameni de cultură de dincolo de ocean și din România, aducând lumina lină a culturii mai aproape de cititori, păstrând viu spiritul românesc, alinând dorul de casă, scurtând distanțe între oameni, închegând prietenii, ducând cuvântul scris acolo unde-i este locul: în sufletul cititorilor. Manifestarea, organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și în colaborare cu Societatea pentru Cultură Metarsis și Asociația Radio Semenic a debutat vineri, 15 martie 2013 orele 17:00, în Sala de Conferințe a Administrației Județene, în prezența unui public select. După cuvântul de bun venit adresat oaspeților de Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Ionisie Gheorghioni a salutat, în numele președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin dr. ing. Sorin Frunzăverde și al său personal  “elevata și distinsa  adunare”, punctând sensibilitatea titlului generic “Lumină Lină” și urând bună desfășurare evenimentului.

 Preot prof. dr. Theodor Damian (profesor de filosofie şi etică la Facultatea de Ştiinţe sociale-Metropolitan College of New York; profesor de filosofie şi literatură la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare a Universităţii Spiru Haret- Bucureşti; preşedinte al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, preşedinte al Cenaclului literar “Mihai Eminescu” din New York, preot paroh al Bisericii Ortodoxe Române “Sf. Ap. Petru şi Pavel”- New York; director al revistei de spiritualitate şi cultură românească Luminã Lină / Gracious Light- New York, director al revistelor Symposium şi Romanian Medievalia- New York; preşedinte al filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România; ziarist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; membru în peste 20 de colegii de redacţie de reviste literare şi academice din România şi SUA, precum şi în numeroase asociaţii naţionale din ţară şi strainătate, autor a peste 20 de volume în varii domenii: teologie, etică, critică literară, poezie) s-a declarat copleşit de dragostea şi generozitatea organizatorilor şi a celor prezenţi la eveniment, declarând că, fiind pentru prima dată la Reşiţa, a simţit, la acest “mare eveniment al diasporei romano- americane”, că poposeşte în sufletul oamenilor. Remarcând prezenţa confraţilor protopopi și preacucernici părinti, a poeţilor și scriitorilor, a jurnalistilor și oamenilor de cultură, Theodor Damian și-a exprimat convingerea că “ Zilele Lumină Lină/ Gracious Light Days”  au fost, sunt și vor fi „ocazie de înfrăţire culturală, prietenie şi înrudire spirituală”. Mulțumind public președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin Sorin Frunzăverde și vicepreședintelui Ionisie Gheorghioni pentru cuvintele de întâmpinare, președintelui UZP România Doru Dinu Glăvan și, nu în ultimul rând Mariei Muguraș Petrescu pentru organizare, Theodor Damian a subliniat : “ACASĂ este locul de unde, atunci când eşti tânar vrei să pleci iar când eşti bătrân vrei să te întorci. Glasul pământului e eficient, DORUL de acasă  polarizează societatea româna în jurul Bisericilor- centre în jurul cărora gravitează diaspora română din New York- prin evenimentele pe care le organizam. Alte CENTRE DE UNITATE sunt restaurantele cu specific românesc și Cenaclul literar Mihai Eminescu. Comunitatea Românilor din New York numără în jur de 300.000 persoane iar biserici românești sunt 10. Cei care vin în America sunt primiți, nu sunt singuri. Suntem departe dar ne-am creat mica noastră Românie ceea ce demonstrează că mitul dezbinării din diaspora nu functionează. Sunt recunoscător fraților mei că ne-au primit astfel, că suntem împreună. Cât este de bine și cât este de frumos ca frații să trăiască împreună; iată, oceanul devine râu iar revistele Lumină Lină/ Gracious Light sunt brațele noastre deschise înspre Dumneavoastră, fraților”

Muguraș Maria Petrescu (absolventă a Universităţii ,,Al. I. Cuza” – Iaşi, Facultatea de Filologie, secţia engleză-franceză; membră UZPR, traducător din şi în limbile engleză şi franceză; carţi traduse: Eugen Evu- Amintiri care vor veni / Memories to Come, Mariana Pândaru-Aproape linişte / Almost Silence, Theodor Damian- Semnul Isar / The Isar Sign, Ioan N. Roşca- Amfore de lumină / Enlightened Amphoras, Munir Mezyed- Chapter from the Poetry Bible / Chapitre de la Bible de la poésie / Capitol din Biblia poeziei, George Stanca- Angel Radios / Beaming Angel, George Stanca- Angel Radios / Ange Radieux, Petre Tănăsoaica-Tagore’s Garden, Cezar Ivanescu- Rod / Seed Time and Harvest; autoare de cronici literare şi eseuri; redactor la revistele literare: Ardealul literar, Vox Libri, Lumină Lină/ Gracious Light – New York, Rosetta Literatura – Istanbul) a preluat de la Doru Dinu Glavan oficiile de gazdă, prezentând palmaresul participanților, prima fiind:

Prof. univ. dr. Mihaela Albu (absolventă a Facultății de Filologie din Universitatea București; scriitor și jurnalist, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Academiei Româno-Americane şi a Uniunii Ziariștilor Profesionisti din România; redactor-șef al revistelor Lumină Lină / Gracious Light- SUA şi Carmina Balcanica –România; autoare a 20 de volume de: critică, istorie literară, poezie, proză; semnatară a peste 200 de articole ştiinţifice publicate în ţara şi: SUA, Anglia, Germania, Italia, Malta, Serbia, Republica Moldova; poezii traduse în albaneză, arabă, aromână, engleză, spaniolă, ebraică), vorbind despre revista de spititualitate si cultură românească Lumină Lină / Gracious Light de la New York declară că “este o revistă cu istorie, cunoscută din America pâna în Australia, din Canada pâna în Europa găzduind scriitori pe care timpul îi va alege, aducând alinare şi bucurie românilor din diasporă care nu sunt dezbinaţi. Limba româna este una iar îndemnul lui Dorin Tudoran din “Agora -revistă alternativă de cultură” , Philadelphia, 1987–1992, revista al carei preşedinte a fost Eugen Ionesco, este mai actual ca oricând  <Scrieți românește! Scrieți și în alte limbi dar scrieți românește pentru ca limba română să nu piară !>. Cenaclul literar Mihai Eminescu de la New York este, în termen larg,  o familie de români. Aici sunt primiți musafirii scriitori din România, aici sunt găzduite lansări de carte. În Lumină Lină / Gracious Light se întâlnesc 25 % biserica iar restul de 75% reportaje ale cenaclului, lansări și foto album. Spiritualitatea, literatura și cultura sunt un semn al trecerii noastre pe pământ”.

Dan Anghelescu (poet, eseist, istoric literar; absolvent al Conservatorului de Muzică “George Enescu” din Iaşi, secţia Muzicologie şi Compoziţie; membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; redactor sef şi fondator -împreună cu scriitorii Nicolae Ioana şi Nelu Oancea- al Revistei AXA, director Nicolae Ioana -1998; director -fondator al revistei internaţionale de cultură şi spiritualitate sud-est europeană Carmina Balcanica; vicepreşedinte al Asociaţiei culturale internaţionale Carmina Balcanica; membru fondator şi vicepreşedinte al Patronatului Național Român; membru în Comisia de Invăţământ- Cultură- Cercetare din cadrul Consiliului Economic şi Social al României, componenta patronală din 1998; expert în probleme de dialog social şi relaţii industriale -atestat de Consiliului Economic şi Social al României prin Program PHARE cu stagii în Germania, Anglia, Franţa; editor al revistei literare Lumină lină / Gracious Light din New York; editor al revistei Bucureştiul literar şi artistic) a remarcat, printre altele, faptul ca “…după 1989 cultura s-a prăbușit datorită unei gândiri reziduale. Într-o țară în care există o fractură între învățământ și cultură din păcate cultura continuă să trăiască departe de public… Românii au deschidere spre cultură iar romanii din exil s-au îndreptat spre ea creând reviste în care se publică literatură valoroasă. Românii din America susțin cultura iar Lumină Lină / Gracious Light ajunge până la Chișinău… Cultura noastră ține de spiritualitatea creștină iar poetul este cel ce sustține spiritualitatea… Si noi, din România, încercăm să facem ceva pentru cultura românească, pentru S-V Europei care a fost livrat gratuit comunismului… Istoria ne-a scos din circuitul cultural… am stat în genunchi iar Europa Unită ne tratează cu condescendență. Noi, prin revista de spiritualitate și cultură sud-est europeană <Carmina Balcanica> punem accent pe trăsăturile culturale specifice unei anumite ţări balcanice, pe interferenţele culturale ale naţiunilor din acest spatiu, pe contribuţia culturilor extrem de complexe, a românilor și a aromânilor  la îmbogăţirea tezaurului cultural al întregii Europe.“

După cuvantul lui Dan Anghelescu Doru Dinu Glavan a invitat în sală micuții cântăreți ai Coralei “Menestrelul” dirijați de prof. Adriana Ponoran care au emoționat publicul cu piesele “E nevoie de iubire” și “Flori pentru voi”, fiind aplaudați la scenă deschisă.

Florentin Popescu (poet, prozator, critic şi istoric literar, editor, licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română- Universitatea Bucureşti; autor a peste 60 de volume de: poezie, proză, critică şi istorie literară, publicistică, dicţionare, antologii; a colaborat cu redacţiile mai multor publicaţii şi edituri; colaborator la aproape toate revistele culturale din ţară; fondatorul şi redactorul şef al revistei “Bucureştiul literar şi artistic”; senior editor la “Literatorul”- Bucureşti, “Pro Saeculum” şi “Oglinda literară”- Focşani, “Salonul literar”- Odobeşti, “Litere”- Târgovişte; membru al Uniunii Scriitorilor din Romania) concis fiind în discursul său a felicitat organizatorii și editorii exprimându-si, deasemenea, regretul de a nu fi adus mai multe publicații proprii, promțând să revină.

Cornel Ungureanu (scriitor, critic și istoric literar, profesor universitar și conducator de doctorat, a absolvit Facultatea de Filosofie, secția Româna- Germană a Universității din Timișoara; profesor la Universitatea de Vest din Timșoara și redactor la revista „Orizont”; a publicat peste 2000 de articole și studii în presa culturală din România, Iugoslavia, Germania. Cercetările sale consacrate literaturilor Europei Centrale sunt reunumite; publică ediții, studii introductive, prefețe sau postfețe la numeroase volume de versuri si proză ale scriitorilor români și străini; este președinte al Consiliului de Conducere al Fundației “A treia Europă”; studiile sale au fost traduse în Germania, Ungaria, Serbia etc.) a reiterat legătura între spiritualitate și cultură menționând, ca un omagiu, personaliatea culturii române, cercetatorul, criticul și istoricul literar, eseistul filozof al culturii și pedagogul Zoe Dumitrescu Bușulenga, cea care a ales să se retragă după 1989 într-o chilie a mânăstirii Văratec călugărindu-se spre sfârșitul vieții sub numele Maica Benedicta și dormind somnul de veci la mânăstirea Putna, menționând și o altă zonă de elevație spirituală, de data aceasta din Banat, așezamânt monahal secular, ridicat în tainicul munților Marilei, sub înălțimile vârfului Rol – mânăstirea Călugara- aflată în apropierea Oravitei lângă Ciclova Montană, zonă care a dat României mari oameni de cultură.

Aurel Pop (licențiat în istorie şi jurnalism al Universității de Vest „Vasile Goldiş”- Arad, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative; doctorand al Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române – filiala Cluj-Napoca; redactor-şef al revistei literare Citadela; director al editurii “Citadela”; poet și prozator cu 12 titluri la activ; autor de articole în revistele literare: Tribuna, Familia, Vatra, Pan, Convorbiri literare, Ateneu, Pleiade, Poesis, Pagini bucovinene, Solstiţiu, Pagini sătmărene, Bucovina literară, Reflex, Oglinda literară, Plumb, Archeus, Cetatea culturală, Citadela, Marmaţia literară, Banat, Sud, Dunărea de Jos, Nord Literar, Axioma, Acasă, Actualitatea literară, etc; colaborator al revistelor din strainatate: „Atheneum” din Vancouver -Canada, „Conexiuni” din New York- S.U.A., „Lumină lină”- SUA, „Observatorul”- Canada, „Pagini româneşti”- Noua Zeelandă, „Tribuna noastră”- Canada; membru al Uniunii Scriitorilor din România) prin cuvântul de la Reșița a propus ca revistele publicate să apară sub egida UZP din România apreciind că aceste publicaţii fac cultura în comunităţile româneşti din diaspora, apreciind cuvântul scris ca testament generaţiilor viitoare.

Mariana Pândaru (scriitor, poet, editor; face parte din gruparea SLAST; membră a UZPR; membră a Uniunii Scriitorilor din România; împreună cu soţul- Valeriu Bârgău, înființează la Deva, în 1990, grupul de publicaţii  CĂLĂUZA, format din cotidianul Călăuza noastră, editura Călăuza şi revista Ardealul literar, unde este redactor-sef. Autoare a 15 volume de interviuri, versuri, proză; colaborează cu reviste literare din ţară şi străinătate) proaspăt sosită de la Bruxelles, a vorbit despre Ardealul literar- tribună pentru scriitori din toată ţara nu numai din Hunedoara, mărturisind că, în urmă cu 10 ani, la Neptun, la o întâlnire a scriitorilor români din toată lumea, s-a întâlnit cu Theodor Damian, lărgind colaborarea cu scriitori din America, Suedia, Canada, Spania. “Ţinem la colaborarea cu acei scriitori care, sigur, vor face parte din istoria literaturii române şi dau notorietate revistei. Sunt legată de Caraş-Severin şi de lumea literară de aici. M-am format în cenaclul “Semenicul” din Reşiţa iar prietenia a rămas şi peste ani. Ardealul literar nu a uitat reşiţenii din această zonă, îi urmăresc şi le oferim spaţii largi de exprimare.” Vorbind de greutăţile financiare şi criza actuală din societatea românească Mariana Pândaru a subliniat: ”Am făcut tot posibilul ca această revistă să meargă înainte. Am trudit prea mult ca, dintr-un impediment financiar, ea să dispară. Vă asigur că vom face tot posibilul să existăm”.

Gheorghe Jurma (prozator, poet, critic, istoric literar, editor; absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Timişoara; autor si coautor a peste 15 volume; colaborator al  publicaţiilor: „Flamura”, „Generaţii”, „Drapelul Roşu”, „Orizont”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Semenicul”, „Tribuna”, „Transilvania” etc; redactor-şef adjunct al revistei „Forum Studenţesc”; redactor-şef al cotidianului „Timpul”; redactor la ziarul „Flamura” -Reşiţa, redactor la Editura Semenicul; director al Editurii Timpul (Tim) din Reşiţa; cărturar pasionat de Sadoveanu; renumit eminescolog; conducător al cenaclului literar Semenicul- Reşiţa): “Bine aţi venit în <Oraşul cu poeţi>! Oraşul-uzină care, în mod paradoxal, pe măsură ce a crescut, uzina a început să dispară… Reşiţa rămâne oraşul construit în jurul fântânii lui Lucaci… Trebuie, cateodată, să ne lăudăm ca ceilalţi să ştie cine suntem… Mă bucură această întâlnire a revistelor literare… Despre singura revistă existentă la ora actuala în Reşiţa- “Reflex” ar trebui să vorbească Ada D. Cruceanu. Eu pot vorbi doar de cea care nu se mai editează “Semenicul” dar este în proiect o nouă revistă sub  acelaşi titlu, o revistă care este, în acelaşi timp şi o carte. Am preluat sintagma “Oraşul cu poeţi” folosită pentru prima dată de Artur Silvestri într-un reportaj apărut în “Luceafarul” -1984 şi iată, Reşiţa, are poeţi valoroşi, parte dintre ei prezenţi în sală: Costel Stancu, Liubiţa Raichici, Cristian Bistriceanu, Nicolae Sârbu, Gheorghe Zincescu, Constantin Rupa. Reşiţa are amintirea poeţilor pe care moartea nu i-a eliminat din istorie… În această ţară cultura are faţete deosebite… Ştiu că poezia nu poate salva un oraş… Noi vom continua să vă spunem mai multe despre acest loc şi sunt convins că ne vom mai întâlni”. Acestea au fost doar o parte din gândurile exprimate de cărturarul reşiţean, conducător al cenaclului Semenicul – Gheoghe Jurma.

Doru Dinu Glavan, preşedinte al UZP i-a invitat pe scriitorii reşiţeni să trimită materiale spre publicare revistelor literare în ţară şi străinătate tocmai în ideea multiculturalismului Banatului Montan… Theodor Damian, făcând referire la greutăţile financiare specifice perioadei pe care o trăim, cu fin umor, a menţionat că pe frontispiciul primului ziar românesc- “Aurora”-   apărut în America era scris: “Apare când am bani, când am timp şi când am chef”.

Paulina Popa (poet, membru al USR, editor şi preşedinte al Festivalului Internaţional de Poezie- EMIA; autoare a peste 25 de cărţi de poezie şi peste 30 de cărţi pentru copii; din anul 1996 conduce Casa de Editare Emia, formată din două edituri: EMIA  si PAULA; redactor şef al revistei de cultură SEMNE- EMIA, fondată la Deva, în 1998; colaborează la numeroase reviste de specialitate: Convorbiri Literare, Poezia, Poesis, Luceafărul, Dacia Literară, etc; deţinătoare a numeroase premii literare): ”E seară. E vecernie! Simt <Lumina Lina>  a Sfintei Treimi şi vă mulţumesc din suflet. Prezenţa mea aici mi-a stârnit emoţie şi bucuria întâlnirii poeţilor cunoscuţi- participanţi la Colocviile <Reflex>. Revista SEMNE apare de 12 ani, este o revistă privată care apare cu finanţarea editurii EMIA. Eu sunt de părere că, dacă vrei cu adevărat, poţi să duci o revistă şi să-ţi gestionezi bine partea financiară. Nu suntem toţi la fel, fiecare avem de la Dumnezeu un talent. E păcat să nu-l folosim… Astăzi, la Reşiţa, s-a dovedit  că <centrul> poate fi în provincie” a spus, printre altele, Paulina Popa.

Ada D. Cruceanu (doctor în filologie; scriitor, critic literar şi de artă, traducător; licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti; referent literar al Directiei pentru Conservarea Tradiţiei Populare, director- până la pensionare-  al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu National Caraş-Severin; colaboratoare la revistele „Orizont”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Familia”, „Tribuna”, „Steaua”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Viaţa românească” etc; redactor la revista “ Reflex”; distinsă cu Premiul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România -1992): ”Invitaţia Paulinei Popa la o vecernie de poezie este mai importantă decât  ceea ce aş putea spune eu despre revista REFLEX. Aceasta  apare cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş Severin şi al Centrului Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, nu a suferit financiar şi nu se poate plânge decât de TIMP. Colocviile “Reflex” vor avea loc în perioada 16-19 mai 2013. Dacă ar fi să vorbesc despre reviste aş aminti <Rumänische Reviews> de revista <Făuritorul> care apare în Uzinele şi Domenile Reşiţa şi despre revista <Reşiţa> care, în perioada ’30-’35-’39 puneau pe harta lumii oraşul de la poalele Semenicului- Reşiţa… Ceea ce Nicolae Stoica de Haţeg [n.a.: renumit teolog, protopop, istoric şi cronicar bănăţean, născut în 1751 la Mehadia în Caraş-Severin şi decedat în 1833 tot acolo] ne îndemna “Ţine-te de Banat” însemna, de fapt, “Ţine-te de Europa Mică”, Banatul fiind recunoscut, peste câţiva ani, ca o Europă Unită mai mică [n.a. Banatul multietnic şi multicultural]… Adevărul este că nu există cultură fără civilizaţie sau civilizaţie fără cultură. Credeţi, Domniile voastre, că fără partea aceea grea de la Reşiţa, Călan şi Hunedoara ar mai fi existat o cultură românească aliniată celei europene? Din păcate, după 1918 elitele culturale au avut şi au tendinţa de a ignora cultura materială şi, ca atare, de a trăi pe picioare de lut. În Banat ca şi în Ardeal nu există elite cu picioare de lut!”

Ioan Petraş-Arbore ( preot, poet şi prozator; membru al Uniunii Epigramiştilor din România; membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean; redactor-şef adj. la revista de umor „Apostrof” şi revistele de cultură „Interferenţe”, „Jurnal”, „Cenaclul artelor” , „Orient latin” autor a peste 20 de volume de poezie şi proză scurtă; a realizat şi susţinut, rubrica „Spitalul cuvintelor”, la „Radio 11 Plus”, emisiunea „Univers cultural”; publică poezie şi proză scurtă în revistele „Flacăra”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Ramuri”, „Orizont”, „S.L.A.S.T”, „Cetatea culturală”, „Adevărul de Cluj”, „Semenicul”, „Confluenţe”, „Interferenţe”, „Vrerea”, „Eminescu”, „Orient Latin”, „Timpul”): “Iniţial nu m-am pregătit să vorbesc, iubiţii mei. Voi vorbi, însă, scurt şi confuz. Am o bucurie neţărmurită să-i întâlnesc pe părintele Theodor Damian… Un călugar de la <Sihăstria> a fost întrebat: <Când va fi sfârşitul lumii?”. Bătrânul a raspuns: ”<Va fi când va creşte iarba pe cărarea de la un vecin la celălat!”. Emoţiile mele şi prezenţa Dumneavoastră aici fac să se smulgă buruienile…” Este partea scurtă şi deloc confuză a discursului preotului Ioan Petraş-Arbore dupa ce a relatat, la fel de succint, o altă întâmplare-tâlc: <Un calugăr, întrebat fiind <Ce faceţi voi în mânăstire?> a răspuns:< Cădem şi ne ridicăm, cădem şi ne ridicăm!>”.

Este momentul în care Florentin Popescu intervine semnalând cartea preotului Theodor Damian “Apofaze” – titlu care, recunoaşte, l-a derutat, subliniind că, după căutari ample, a desluşit semnificaţia cuvântului apofază ca fiind teorie poetică despre prezenţa lui Dumnezeu prin negare.

Anca Sarghie (prof. univ. dr. – Universitatea „Alma Mater” din Sibiu, Facultatea de Drept, Ştiinţe Sociale; cercetător în domeniul istoriei literare, al biblioteconimiei, al pedagogiei, teatrului şi al culturii; autor a 24 volume de carte şi peste 400 articole şi studii publicate în presa de specialitate şi în cea culturală din România şi din străinătate; atestare ca expert în carte veche românească; membru în Asociaţia de Istorie a  Presei Româneşti; membru ASTRA- Sibiu; redactor la “Lumina slovei scrise” editată de Alma Mater- Sibiu; colaborator la numeroase publicaţii din ţară şi străinătate): “Sunt pentru a doua oară la Reşiţa într-o manifestare culturală. Pentru prima oară când am fost aici trebuie să-i mulţumesc directorului de atunci al Bibliotecii Judeţene, scriitorului Nicolae Sârbu. Noi, la Sibiu prin <Lumina slovei scrise> încercăm să-i atragem pe studenţi spre frumuseţea cuvântului şi să-i motivăm să fie prezenţi în publicaţii cu idei personale. Este un experiment don-quijotesc dar îi îndemnăm pe studenţi să  fie originali şi pornim cu ei aşa ca să nu se ajungă la plagiat… Din 2001 trec dintr-o parte în alta a oceanului dar ramân aici <cap de pod> pentru că este nevoie de orice cărturar român care să spună celorlalţi tot ceea ce le hrăneşte spiritul si sufletul… Este nevoie să mergem spre românii din diaspora. Punerea în dialog a românilor de aici şi de acolo prin Lumină Lină / Gracious Light este absolut fertilă şi regenerantă, şi susţin necesitatea acestui dialog”.

Gheorghe Puiu Raducanu (inginer; poet, scriitor; membru al Forumului Cultural al Râmnicului, al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, filiala Râmnicu Vâlcea, al Asociaţiei Scriitorilor Danubieni, al Asociaţiei Culturale Anton Pann, al Academiei Olimpice Române, filiala Vâlcea, membru al Asociaţiei Cultural Artistice Tibiscus din Uzdin – Voivodina – Serbia, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; autor a 23 cărţi dintre care 16 volume de poezie; 59 de poeme traduse în limba sârbă, franceză şi engleză, 61 de poeme traduse în limba letonă): Am organizat anul trecut Zilele Lumină Lină / Gracious Light la Râmnicu Vâlcea. De unde vă aduc, pe langă lumina lină a prieteniei, şi salutul preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea dr. ing. Ioan Cîlcea, pe cel al Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea  dr. ing. Emilian Frâncu, pe cel al prof. dr. Nicolae Dinescu-preşedinte al Societăţii Culturale <Anton Pann> şi pe cel al Academiei Olimpice din Râmnicu Vâlcea, cei care vor să ducă din nou în Vâlcea această manifestare de elită. Dacă suntem ceea ce suntem, suntem datorită bisericii şi culturii!”

Dan Anghelescu opinează că UZP “inaugurează un mod de întâlnire, asemenea reuniuni trebuie să se repete pentru că momentul deschide noi orizonturi” chiar dacă unii sunt reticenţi pentru că “Soarele când răsare dimineaţa nu se întreabă dacă se uita cineva la el!”, intervenţia dându-i prilejul lui Doru Dinu Glăvan să readucă în prim plan întrebarea- dezbatere veche: „Este jurnalismul creaţie?”.

Ioan D. Roşca (profesor, absolvent al Facultăţii de Filosofie- Universitatea Bucureşti unde, până în 2001, a fost profesor la Catedra de Istoria filosofiei şi filosofia culturii; prof. asociat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţiii Spiru Haret unde predă: Antropologia comunicării, Comunicarea cu presa şi valorile sociale; semnatar a peste 175 publicații: cărti, cursuri, materiale tutoriale, documentare, studii, monografii, articole, comunicări- în ţară şi străinătate; autor a 16 cărti:13 de filosofie şi 3 de poezie; realizator tv; redactor la mai multe reviste din ţară şi la Lumină lină / Gracious Light / New York): „Vă aduc <Amfore de lumină>! [n.a. volum de versuri bilingv roman- englez semnat I. D. Roşca sub traducerea semnată Muguraş Maria Petrescu]. Suntem aici reprezentanţi ai revistelor de cultură şi literatură. Ce am putea face ca valorile pe care jurnalismul le propagă să fie recunoscute?… Am în mâna volumul „Apofaze” în care Theodor Damian se apropie de Divinitate prin încercuirea, de la distanţă, a lui Dumnezeu. Antiteza învins-învingător este rezolvată prin această apropiere de Dumnezeu iar Theodor Damian este un câştigător. Orice cădere înseamnă o înălţare!”.

Vasile Petrica (eseist, moralist şi teolog, fost protopop ortodox al Reşiţei, prof. univ. dr.; scriitor; cercetator literar; autor, printre altele, al volumelor: „Dr. CORNELIU DIACONOVICI [1859-1923] – enciclopedist şi ambasador al culturii române” şi „Savantul Traian Lalescu [1882 – 1929] şi cultura Banatului”): Daca s-a vorbit despre ziarişti în viaţă nu pot sa nu îl amintesc aici  pe Corneliu Diaconovici (Diaconovich) [n.a. 1859-1923, fost publicist român din Banat, redactor şi director al mai multor ziare şi reviste; prim secretar al Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român (Astra); redactor principal al Enciclopediei române, prima enciclopedie românească] şi contribuţia sa la cultura românească prin cele trei „Enciclopedii” coordonate: vol. I-1898, vol. II- 1900, vol. III- 1904. Toate enciclopediile ulterioare au apărut pe osatura acelei enciclopedii. Susţin, ca recunoaştere, ca o stradă din municipiul Reşiţa să ii poarte numele. Am mai scris despre renumitul matematician Traian Lalescu şi despre Traia Vuia- fiu de preot- ceea ce nu s-a prea spus, personalităţi de talie mondială. Aşa înteleg să îmi fac datoria faţă de cultura Banatului”.

Doru Dinu Glavan a reamintit că preaonoratul Vasile Petrica a reactivat „Foaia diecezană”.

Petru Bungarzan  (profesor filozofie- Reşiţa): ”Lumina din lumină vine de la Iisus. La fel iubirea şi înţelepciunea. Adevăratele valori umane sunt, întradevar, frumosul, lumina, adevărul. Vă mulţumesc tuturor”.

Liubiţa Raichici (dr. în  filologie; poet, scriitor, traducător; licenţă Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Filologie, Secţia Limba şi literatura rusă, Limba şi literatura română; Studii postuniversitare -Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, specializare Antropologie şi lingvistică, domeniul slavo-român; Studii doctorale cu tema ,,Vasko Popa în literatura română” [prof. univ. dr. Cornel Ungureanu] la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Istorie, Teologie şi Litere; director în funcţie al Direcţiei penru Cultură şi Patrimoniu Naţional Caraş-Severin; autor a 17 volume de poezie şi proză în limbile română şi sârbă; apariţii în peste 20 de antologii; membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Scriitorilor din Republica Serbia, al Uniunii Scriitorilor din Republica Srpska, Matica srpska”din Novi Sad, Serbia, al Uniunii Sârbilor din România, al Societăţii Ziariştilor din România, al Asociaţiei Bibliotecarilor din România, membru fondator al ONG-ului Pentru fiecare copil o familie, membru al: UNESCO, Filiala Caraş-Severin, al Asociaţiei Antifasciştilor din România, al Consiliului Diasporei Sârbe pentru Europa, al Societăţii Cultural Artistice Toza Marković, Kikinda, Serbia, al Grupului de lucru pentru Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, la secţiunea Cultură şi Artă, al Comisiei judeţene Caraş-Severin în domeniul Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi, al Cercului Lumina Honoris Causa, Novi Sad, Serbia, al Fundaţiei Activity pentru Resurse Umane şi Dezvoltare Durabilă, Reşiţa; deţinătoare a numeroase premii, ordine şi distincţii): „Pot să fiu de acord cu stimaţii mei colegi antevorbitori cu diagnosticul aplicat actului cultural şi artistic contemporan. Dar nu împărtăşesc sub nicio formă pesimismul lor. Sunt sigură că povestea drobului de sare ar trebui scoasă din uz, ştearsă din memoria colectivă fiindcă noi, în spaţiul acesta balcanic, suntem fericiţii beneficiari ai singurei resurse inepuizabile: Dumnezeu. Este evident că de-a lungul istoriei am fost orfani de tot ce se poate: de cele materiale, de libertate, de destin privilegiat, de stimă… de toate am fost orfani, numai de Dumnezeu, slava Lui, n-am fost şi nu vom fi. Acesta este motivul pentru care, eu personal, nu invidiez pe nimeni, fiindcă, orişice ar ,,poseda”, noi deja avem mai mult… dar, mai ales, nu mă impresionează niciun fel de clasamente… Să ne vedem serios de umilele noastre treburi, cu acribie, cu dragoste, cu dăruire, restul nu e treaba noastră… Suntem bogaţi în Dumnezeu. Şi ca un cadou, cu dragoste, am să vă recit una dintre poeziile mele din volumul „Orfan de Dumnezeu”: *** Mamei/ / La al şaselea şi ultimul cui bătut în sicriul mamei/ accidental a sărit piedica de siguranţă a vieţii mele/ exact aşa cum se întâmplă la puşcă…/ totul de acum era posibil/ nici odihna nu era odihnă, nici oboseala – oboseală/ peste urletul meu de prunc atârnat de poarta cimitirului/ se distingea clar urletul Fecioarei care şi-a pus inima în faţa primului piron/ peste care urletul oaselor sparte de-al treilea piron/ peste care urletul Lui intim/ de singur, de singular, de însingurat, de singurătate/  peste care urletul Tatălui de-au crăpat cerurile/ şi s-a făcut noapte şi s-a făcut zi/ şi-am păcătuit, şi-am păcătuit/ şi-am păcătuit foarte/ viaţa mea a devenit moarte/ şi-am plâns de foame, de aşa-zisele iubiri, în durerile facerii, de/ bombardamente, de Kosovo, de pruncucidere, de nedreptate, de micime./ Şi-am plâns de ruşine./ Şi-am plâns. Şi plâng./ De meserie m-am făcut Cea care plânge./ Cu toată iubirea plâng./  Plâng./ Nimic altceva nu mai fac. Doar plâng./ Plâng mereu.// Plâng de dorul Lui Dumnezeu.//” Vă mulţumesc.

George Precup (poet; licenţă şi master în istorie – antropologie – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; membru al Uniunii Scriitorilor din România; autor a 8 volume de poezie; deţinator de premii şi ditincţii la concursurile de poezie): ”Pentru că Liubiţa Raichici ne-a dedicat o poezie şi pentru că tot am vorbit despre EA îngăduiţi-mi să vă ofer şi eu una din poeziile mele intitulată Autoportrtet pînă la os: Când o să’i cadă dinţii ticăloşiei mele voi fi izbăvit, /graffitti vor prinde sudoare, vor umezi frica de El.// Am scăpat din mînă cârma visului,/ sangvină, dragostea pentru fiica ce pîndind nevăzutul, coace tristeţe./ Stau într’o catedrală de carne, n’aş mai sta, în ce’ a fost ea odată./ Plin de cicatrici mi’e scrisul ce şi’a uitat ţepi pe trupul femeii/ prind realitatea din zbor tămăduind cordul inimii.// Sunt prea laş să’ mi tai venele, să le umplu cu apă de mare.// Nu mai ştiu aproape nimic de când eram copil, / de colivia cu apă din cer plimbată în amurg cu mândreţe.// Nu mi se cuvine nimic: nu învins, nici învingător. // În mîini nu încape încă întunericul /  reclădesc cu ele pînă se dilată pupilele fricii, / respir cum muşchiul după ploaie, sunt animalul de pradă al păcatelor./  N’am plantat nici un pom, dar am fost în Triunghiul Bermudelor/ / e-mailul meu poartă inutile tandreţi din alte lumi/  Sunt tot mai rar bun, nici sfârşitul lumii nu mă mai înspăimîntă/  fiica a prins puf trist, puţin amar, dar mai mult dulce.// Viena o soarbe, îi mănîncă din palme./Are manuscrise mai subţiri ca lamele firii.// Întors pe dos m’am născut , însoţit de’o fată morgană./ Timpul îmi rarefiază pielea şi ce aer lăptos avea la început.//
Cînd scriu, mâinile nu mai îmbătrînesc, poate aşa a creat Domnul lumea./  Sunt mai singur decât crusta singurătăţii/ carnea de om e mai grea ca orice carne, aud,// dezleagă’ te de carne, nu de os.// Învăţ încă să merg,/ să respir cum aş respira într’o scorbură sau într’un felinar.// Transpirînd că, odată, îmi va ieşi sufletul,// şi nu o să îl pot cântări..// Vă mulţumesc.

Muguraş Maria Petrescu, vorbind cu emoţie nedisimulată, spune alesului public că se află pentru a doua oară la Reşiţa. “În 25 ianuarie 2013 am lansat la librăria Semn de Carte din Reşiţa patru volume: “Aproape linişte/ Almost silence” şi “Leoaica albastră” semnate Mariana Pândaru în traducerea mea şi “Medicina ca misiune” volum inedit semnat Mariana Pândaru şi Dan Cioata şi volumul de versuri  “Taina iubirii” al chirurgului cardiovascular Dan Cioată. Am găsit aici o librărie- pe care sper sa o vedeţi şi dumneavoastră- şi un public numeros şi minunat, de care m-am îndrăgostit şi de atunci mi-am facut noi prieteni adevăraţi.

Este o bucurie să mă aflu din nou la Reşiţa, aici, în compania Dumneavoastră… Cu numarul 1/2013 revista de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină/ Gracious Light împlineşte 18 ani de apariţie. Se împlinesc, totodată, 16 ani de când Theodor Damian organizează Zilele Lumină Lină… Am fost la New York şi vreau să vă spun că în parohia “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” unde slujeşte Theodor Damian, la Cenaclul literar “Mihai Eminescu” şi în mijlocul comunităţii de români de acolo m-am simţit ca acasă… Cei de aici îşi doresc recunoaştere în străinătate. Asta face Theodor Damian, este o punte de legătură între oamenii de cultură de aici şi de acolo. Ţin să mulţumesc Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, domnului preşedinte Doru Dinu Glăvan că ne-a adunat. Am trăit o senzaţie de bine. Vă mulţumesc cţ sunteţi aici.”
Ilie Cristescu (prof. univ. dr.; scriitor şi dramaturg;  licenţiat al A.S.E. Bucureşti,- Facultatea de Comerţ; doctor în economie; specializare în turism- Finlanda; Cursuri postuniversitare de management- Ministerul Turismului- specializare în management şi marketing în turism la Michigan State University; participare ca expert în turism în: Statele Unite, Anglia, Elveţia, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Austria, Germania, Grecia, Israel, Brazilia, Argentina, Chile etc.; membu al Uniunii Scriitorilor din Romania; autor al mai multor volume de proză şi de specialitate; autor a şase piese de teatru; Colaborări periodice în: „Hercules”, „Foaia Băilor”, „Noul Val”, „Neamul Românesc”, „Hercules Tourist” etc.): “Am auzit la librăria Semn de Carte că veţi veni la Reşiţa. Fiind născut la Domaşnea, consăteanca mea- artista Lia Lungu stabilită în America- mi-a povestit de românii de la New York şi despre Theodor Damian şi am simţit dorul de ţară. În 1981 am fost la New York şi am mâncat “pită” albă ca “pămucu’” (n.a.- vată). Într-o zi l-am văzut pe unu’ la un grătar mâncând pită cu mici. Alături erau doi negri care-l păzeau. Omul era din Galaţi. Am mâncat şi eu cu ei. Atunci am înţeles ce înseamnă dorul de ţară… Reşiţa nu e risipită printre poeţi. Suntem într-o ipostază în care avem nevoie de cultură. Numai poezia şi poeţii mai pot susţine sufletul… Mi-aţi produs o mare bucurie. Vă invităm, domnule Theodor Damian, de 1 decembrie la Alba Iulia, de Ziua naţională a României. Acolo ne întâlnim români din 35 de ţări. Vă fac invitaţia în numele Ligii Internaţionale a Romanilor. Vă invit să simţim trăirile româneşti de care toţi avem nevoie”.

Petru Berbentia (protopop al Reşiţei, ctitorul bisericii parohiale cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Reşiţa): “Ma bucur că Doru Dinu Glăvan m-a invitat în calitatea mea de paroh al  bisericii cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ să-l cunosc pe Theodor Damian, paroh al bisericii cu acelaşi hram din New York. Fostul părinte protopop Casian mi-a fost prieten… Timp de 14 ani am facut emisiuni la Radio Reşiţa. Astăzi mai fac, în fiecare seară după ştiri, la Televiziunea TV Vest – “Pilda zilei”… Punem accent mare pe românii din Basarabia şi mai puţin accent pe românii din vest, pe cei din Serbia. Noi, cei de aici, sciem la revistele româneşti din Serbia. În ultimii ani am facut trei biblioteci româneşti acolo şi suntem pe cale s-o facem şi pe-a patra la Mesici… Facem ecumenism în Banat… După cum stiţi preotul ortodox Bojan Alexandrovici a ridicat, din fonduri proprii, la Malainiţa pe valea Timocului, prima biserică românească unde slujeşte româneşte şi era să facă puşcărie. Îmi doresc să nu ne oprim la vorbe. Să facem ceva concret pentru păstrarea limbii şi identităţii românilor din Serbia şi din Ungaria unde mulţi se declară ortodocsi români… Noi facem misionariat în Serbia. Cred cu sinceritate că multi oameni politici trebuie să se întrebe dacă foloseşte comunităţii faptul că stau pe un anumit scaun. Împreună cu Doru Dinu Glăvan şi UZPR cred că vom reuşi să mai facem acte de cultură ca cei din Serbia şi Ungaria să nu uite să vorbească româneşte” a spus, printre altele, Prea Onoratul Petru Berbentia, noul protopop al Reşiţei.

Doru Dinu Glavan a ţinut, în încheierea întâlnirii de vineri, 15 martie 2013, să sublinieze valoarea PRIETENIEI, “cel mai scump şi drag cuvânt”, pe care-l pot înţelege “…numai aceeia/ Ce-i ce-n viaţă ştiu a fi/ Omenoşi cu oamenii”, îndemnând la uniune şi coalizare întru binele culturii române.

Sâmbătă, 16 martie 2013, oaspeţii Zileor Lumină Lină/ Gracious Light au văzut o parte din frumuseţea Banatului de Munte apreciind traseul de la Reşiţa la Oraviţa ca fiind spectaculos. Ajunşi la Oraviţa, la cel mai vechi teatru din ţară, au fost întâmpinaţi de istoricul Ionel Bota, directorul Centrului Cultural Teatrul Vechi Mihai Eminescu, preşedinte al Clubului Mitteleuropa al Intelectualilor Cărăşeni- chiar în clădirea copie 1/6 a Burgtheater din Viena, oferind date preţioase despre edificiu: “A fost realizat în stilul barocului vienez (barocul târziu), proiectant fiind arhitectul imperial, orăviţeanul Ion Niuni, butaforia din sala interioară fiind realizată de Ieronimus Platzger, decorator al Curţii Imperiale iar montarea, asamblarea şi organizarea interioară a edificiului fiind opera unuia din pictorii oficiali ai Casei de Austria, Francisc Knée.

Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa este prima clădire de teatru din piatră din sud-estul Europei şi  prima clădire din Europa luminată cu ajutorul lămpilor de aceteilenă- realizare extrem de importantă pentru acea vreme. lămpilor de aceteilenă. Este cel mai vechi teatru din spaţiul românesc. Construcţia a fost terminată la 1 iulie 1817 şi pusă la dispoziţia „Clubului diletanţilor”, o trupă de teatru locală formată din amatori. În aceea perioadă oraşul Oraviţa făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. La inaugurarea edificiului a venit însuşi împăratul Francisc I, împreună cu împărăteasa Augusta Carolina. A devenit foarte repede faimos în imperiu. Multe trupe de seamă din Berlin, Budapesta, Viena, Belgrad, Vârşeţ, Iaşi, Bucureşti au jucat pe această scenă. La finele lunii august 1868, chiar Mihai Eminescu ajunge la Oraviţa însoţind trupa de teatru a lui Mihai Pascaly unde era sufleur. Este o copie la scara de 1/6 a Burgtheater din Viena. Teatrul din Viena a fost dezafectat la anii 1890, edificiul din Oraviţa devenind, în acest caz, original şi nu copie. Încă de pe vremea Mariei Tereza, în anul 1768, în cadrul elitei funcţionărimii locale, orgoliul femeilor a dus la crearea ideii de “sală culturală” pentru că, la Oraviţa, vin trupe de teatru încă din 1732. Mai exista o tentativă în anul 1798 şi alta în 1802- iniţiativă a iubitorilor de teatru adunaţi în <Uniunea diletanţilor> dar Viena refuză. În bătălia de la Leipzig din octombrie 1813 batalionul <Weichkirch> format în mare parte din orăviţeni pierde mulţi ostaşi şi, ca o compensaţie, solicită Vienei ridicarea edificiului. Clădirea este gata la 1 iulie 1817 pentru că se dorea inaugurarea ei cu ocazia Centenarului eliberării de sub dominaţie otomană dar, din cauza unor disensiuni < fraţii Ion şi Dimtri Konstantiny- aromâni din Oraviţa au fost pârâţi, nefondat, că au umblat la banii Trezorierului> inaugurarea s-a făcut în zilele de 5 şi 7 octombrie 1817 în pezenţa familiei Imperiale şi cu 77 de spectatori în sală. … Aici s-au jucat piese de teatru şi au avut loc spectacole muzicale în 3-4 limbi < română, maghiară, germană, sârbă> cu reperoriu european; <piese franceze, spaniole, engleze, germane, române> cu trupe din toata Europa, de la Est la Vest, de la Alicante la Sankt Petersburg, şi de la Nord- Berin la Sud: Torino, Milano, Verona, Roma. Astfel Europa culturală a fost prezentă prin manifestări teatrale şi muzicale, bănăţenii prezentând un interes aparte, fundamentând orgoliul pus ca emblema lor <Tot Banatu-i fruncea>… Scaunele au fost montate în 1893 iar structura de rezistenţă, din lemn, a fost înlocuită în perioada 1872-1873 jumătate din suma necesară fiind suportată de două Loji Masonice. În anul 1873 aici au avut loc patru şedinţe, un <Convent Masonic>. Ca  mărturie s-a păstrat alveola masonică iar emblema Lojii Cosmos o puteti vedea deasupra pe fruntea scenei. Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa este prima clădire de teatru din piatră din sud-estul Europei şi  prima clădire din Europa luminată cu ajutorul lămpilor de aceteilenă- realizare extrem de importantă pentru acea vreme. 

Ultima restaurare a edificiului s-a facut în perioada 1996-1997.” Acestea sunt doar o parte din informaţiile pe care, cu delicateţe, istoricul Ionel Bota le-a oferit oamenilor de cultură prezenţi în sala Teatrului Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa, din păcate neîncălzit  decât de spiritilul şi bogăţia informaţiilor acestui neobosit truditor pe altarul culturii orăviţene, pe care, dintr-un orgoliu susţinut şi din <fala> ardeleanului devenit bănăţean nu a încetat nici macar o clipă, în tot discursul, s-o numească “Oraviţa mea”. Istoricul ne-a condus, apoi, într-un alt lăcaş conservat cu acribie: cea mai veche Farmacie Montanistică (Minieră) din România. Fondată la 1763 de Edward Winter ca „farmacie de mână”, organizată cu sediul în clădirea actuală de farmacistul Johannes Lederer la 1790, în co-proprietate cu familia Knoblauch din 1796 apoi Farmacia „La Vulturul Negru”, dupa ce farmaciştii din „dinastia” de farmacişti Knoblauch o cumpără la 1818-1820. 

Azi, Muzeul de Istoria Farmaciei Montanistice, deţinând mobilier, instrumentar farmaceutic, recipiente şi ustensile de o valoare inimaginabilă, de la finele veacului al XVII-lea (1682) şi pana la anii 1950. Tot aici se pastrează o remarcabilă casă de marcat aflată în perfectă stare de funcţionare. Aceasta a servit şi ca seif, casa fiind dotată cu un ingenios sistem antiefracţie. Prin folosirea unui simplu comutator, casa de marcat face calculul sumei pe care o are de plătit clientul în funcţie de regimul orar, adică de zi sau de noapte. De asemena, sunt expuse şi cărţile după care a învăţat studentul farmacist Knoblauch, la sfârşitul secolului XVIII. Din păcate timpul nu ne-a permis să “abuzăm” de cunoştinţele istoricului, scriitorului, cronicarului, poetului şi pictorului Ionel Bota. Cu siguranţă că ar fi putut să ne arate şi să ne povestească mult mai mult. Despre Oraviţa şi despre Banatul Montan, despre “Mica Europă” multietnica şi multiculturală. Despre istorie şi cultură, despre mărturii ale unei reale integrări a Banatului Montan în cultura şi civilizaţia României şi a Europei. Am plecat din Oraviţa cu dorinţa nedisimulată de a ne întoarce.

Au fost, la Reşiţa în 15-16 martie 2013, Zilele Lumină Lină/ Gracious Light. Lumina lină, mângâietoare, a culturii. Cultura care mângâie, diferentiază şi, dincolo de orice orgolii, uneşte.

 

2 comentarii la “Zilele “Lumina Lină/ Gracious Light””

  1. Puiu Raducan 25. mart., 2013 at 6:59 #

    Felicitari resitenilor pentru modul exceptional in care au realizat acest eveniment cultural international!
    Cred ca pe viitor s/ar impune ca aceste intalniri sa fie de minim trei zile.

  2. Anca Sirghie din Sibiu 24. mart., 2013 at 23:21 #

    Felicitări pentru modul cum ați realizat sinteza evenimentului și pentru promptitudinea comunicării ei.Este un bun exemplu pentru viitoarele ediții. Poate că recitalului de poezie originală i se va putea rezerva un spațiu mai generos în cea de-a doua zi, așa ca un corolar.

Lasă un comentariu pentru Puiu Raducan