Teatru în curtea librăriei.

Nimic nu mai este, cum ”a fost odată”… Poveștile încep, de obicei, cu această formulă care te portează într-o altfel de lume, într-un alt timp, într-un alt spațiu. Îți alegi personaje, devii erou- niciodată învins, îți confrunți temerile, trăiești emoțional. Poți să dai pagina, poți să te oprești  prelungind clipa la nesfârșit sau să revii, brusc, la realitate. ” Și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe”… În poveste binele învinge răul. Întotdeauna. Viața, din păcate, nu prea e ”de poveste”. Nu poți evada decât prin suicid și asta, se știe, e un păcat capital, și nu prea vrei să te perpelești în focurile Gheenei. Așa că, vorba Eminemului iubit: ”Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”. Da, le-om duce, dar CUM? Trăim vremuri pandemice pe care, în urmă cu un an, nu le puteam bănui. Suntem personaje într-un film prost sau într-o poveste horror. Purtăm toți mască. Ne e teamă, bravăm ieftin, ne  ascundem zâmbetele și grimasele, nu ne mai îmbrățișăm, nu mai comunicăm normal. Ne ferim de virus, ne ferim unii de alții și, invariabil, ne ferim de noi înșine. Trăim de pe o lună pe alta, dintr-o stare de urgență într-o stare de alertă permanentă, trăim cu spaimă, cu suspiciune, cu neîncredere. Nu avem nicio certitudine. Trăim într-o suferință morală impusă, nu aleasă. „Există două feluri de suferință: cea fizică și cea morală. Suferința fizică o înduri. Pe cea morală ți-o alegi”  afirmă  scriitorul franco- belgian Éric-Emmanuel Schmitt în nuvela ”Oscar și Tanti Roz”. Iată că timpurile actuale îl contrazic și ne dovedesc, din păcate, că suferința morală poate fi impusă, nu aleasă. Singura certitudine pe care o avem azi, în afară de cea a efemerității noastre, este că avem nevoie de cultură așa cum avem nevoie să respirăm. Avem imperios nevoie de armonie în viața noastră de acea armonie generată de actul artistic săvârșit cu talent, cu har, desăvîrșit prin studiu și muncă asiduă. Fără improvizații, fără falseturi. Seara de 10 septembrie 2020 a fost prilejul perfect pentru o introspecție a fiecărui spectator prezent în curtea librăriei Semn de Carte din Reșița la piesa de tearu ”Oscar și Tanti Roz” de E.E. Schmitt, regia și scenografia Dan MIREA. Forma de triungi a grădinii poate primi  semnificații multiple: Sfânta Trinitate Duhul Sfânt, Tatăl și Fiul, trecut, prezent și viitor, minte, trup și spirit, crearea, conservarea și distrugerea, cifra 3, în numerologie, fiind cifra creativului. Strugurii și vița de vie care acoperă curtea, simboluri ale mântuirii, transformării și binecuvântării întregesc, fericit, spațiul primitor în care  două actrițe de excepție: Isabela OANCEA- Tanti Roz și Alessandra SPIRIDON- Oscar de la Teatrul din Buzunar și Teatrul 7 din Galați  au făcut dovada talentului și harului lor, spunându-ne  povestea lui Oscar, băiețelul de 10 ani care trăiește din cauza unei boli grave  într-un spital,.

Oscar află, întâmplător, ceea ce nimeni nu avea curajul să îi spună: că este bolnav de leucemie și că mai are  de trăit 12 zile. Furios pe lașitatea părinților și oamenilor mari care nu-i spun adevărul, Oscar refuză să mai vorbească cu părinții lui și cu  cei din jur. Tanti Roz, o infirmiera voluntară, câștigă încrederea băiatului cu povești și îi sugerează, pentru a nu se mai simți singur, să îi scrie scrisori lui Dumnezeu prin care să-I ceară doar lucruri spirituale, nu materiale.  Și să trăiască fiecare zi ca și când ar fi 10 ani de viață. Astfel cele 12 zile l-ar duce la vârsta de  120 de ani. Oscar ajunge să-și trăiască adolescența alături de prietenii din spital, să-și întâlnească prima iubire –Betty Blue- cu care se și căsătorește, să regăsească dragostea și împăcarea cu părinții și cei din jur la apus, având-o ghid într-o viață mult prea scurtă pe Tanti Roz, infirmiera bună, empatică, dedicată. Un Oscar interpretat de tânara de nici 14 ani, Alessandra SPIRIDON cu atât talent, cu atâta puritate și inocență, cu atât de multă bucurie, cu lumină și curaj, și o Tanti Roz minunat  interpretată,  cu profesionalism, generozitate și  empatie de Isabela OANCEA, muzica originală semnată Ana Maria OANCEA care a întregit interpretarea, au transmis un mesaj copleșitor: trăim alert, ardem necontrolat și pentru lucruri care nu contează. Suntem efemeri și neputincioși în fața Morții. Că, indiferent cum ne e hărăzită, viața merită trăită în credință, dragoste și prietenie. Pentru că totul este iubire.    (Camelia DUCA)

Evenimentul  organizat de METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană prin librăria Semn de Carte în parteneriat de Teatrul  din Buzunar și Teatrul 7 din Galați s-a desfășurat cu respectarea măsurilor impuse de metodologia desfășurării evenimentelor/ acțiunilor culturale în aer liber pe perioada Stării de Alertă, publicate in MO, partea I, nr.460/ 29.05.2020.