Sabin PAUTZA, Carnaval fără măști sau Hai să (ne) râdem
Postat de metarsis în Fără categorie » 0 Comentarii
7 sept.
Festivalul Internațional SABIN PAUTZA, ed. a VII-a. 77-7-7
Lansare de carte: Carnaval fără măști sau Hai să (ne) râdem, Sabin PAUTZA
” Sunt fericit ori de câte ori pot să mă ridic deasupra unui obstacol.” L.v.Beethoven
Joi, 27 august 2020, în curtea acoperită cu viță de vie a librăriei reșițene Semn de Carte a avut loc lansarea volumului Carnaval fără măști sau Hai să (ne) râdem semnat Sabin PAUTZA, apărut la editura Palimsest, București, 2020. Evenimentul, primul dintre cele 7 care se vor desfășura în 7 locații diferite în anul în care Maestrul a împlinit 77 de ani, s-a bucurat de prezența editorului, poetul, eseistul, cronicarul de teatru Ion COCORA și a actriței Dana POCEA. ” Mă uit la carte, o răsfoiesc, o admir și am sentimentul că e o carte inedită pe care o țin în mână prima oară Mărturisesc că este o carte în care m-am implicat foarte mult, poate în aceeași măsură în care mă implic în cărțile proprii. Sabin m-a uimit. Ori de câte ori stăm de vorbă la telefon, ori cât de grave ar fi fost problemele despre care discutam, întotdeauna, la final, adăuga o glumă, două, trei, nouă, nouăzecișinouă… Te scotea dintr-o anumită stare de spirit și te transpunea în alta- voioasă- dar, de multe ori, cu substrat amar. Mi-a spus că știe 1.000 de bancuri și că vrea să scoată o carte. Mie îmi displace cuvântul, așa că nu-l veți găsi nici în titlu, nici în subtitlu, niciunde în carte, aceasta depășind condiția glumei cotidiene deși o reproduce. O parte din sumarul acestei cărți, în proporție de peste 80 % , sunt reflecțiile și născocirile autorului iar cealaltă parte- 20% tot lui îi aparțin dar au fost trecute în arhiva memoriei, auzite de la unul sau altul încât, în momentul transcrierii pe hârtie, au devenit născocorile proprii. Mi-am pus problema organizării acestor reflecții, acestor fraze cu umor în momentul în care autorul mi-a dat materia primă și m-a îndemnat să mă organizez cum cred de cuviință. M-am gândit la structura cărții, la titlul ei. Am împărțit-o în zece secțiuni. Sigur, au mai apărut cărți de glume, erau laolaltă, le citeai și nu rămâneai cu nimic. Aici este o construcție, conținutul este cel care ne-a obligat la o structurare, conținutul depășind condiția de simplă glumă având un substrat grav: prima secțiune este D’ale deștepților, o secțiune ironică, cinică, cu năzdrăvănii și un umor amar, cu decepții bine mascate. A doua secțiune: D’ale noastre merge pe gluma românească, pe specificul național, Sabin Pautza afirmând de mai multe ori că aceasta nu poate fi tradusă pentru americani sau pentru francezi, în alte limbi, alte națiuni neavând reacție la aceste glume. Este o secțiune foarte interesantă, care place. Următoarea, D’ale femeilor și bărbaților, se concentrează, cu umor, asupra relațiilor dintre aceștia, multe, inedite, îi aparțin lui Sabin Pautza, D’ale profesorilor, D’ale blondelor, alte secțiuni din volum cu glume proverbiale, D’ale ”școlerilor” mici și mari cuprinde, pe lângă replicile geniale ale copiilor năzdrăvani am convenit cu autorul să introducem perle de la examenele școlare –unele inegalabile , glume pe care o minte normală, chiar dacă și-ar fi propus, nu le putea născoci. Sectiunea D’ale tuturor cuprinde glume structurate pe etnii, D’ale glumei secțiune cu reflecții despre umor care aparțin, în proporție de 95% autorului, D’ale celebrităților– texte ale unor nume de circulație mondială, în special din lumea artelor, de un umor aparte, secțiune la care te întrebi, la fel ca la secțiunea copiilor, cum se poate născoci așa ceva, și ultima secțiune, D’ale culmilor care, dacă la început cuprindea doar 5-6 texte și a ajuns bogată în explicații despre culmi atinse de celebrități. Este o carte structurată, o carte de autor nu o culegere de glume, este o carte care prezintă starea de spirit a unui mare compozitor, a unui mare dirijor, a unui artist care a călătorit enorm în lumea întreagă. O carte care prezintă o formă de rezistență chiar și în aceste vremuri pandemice și ne îndeamnă să depășim crizele prin umor. Acesta este Sabin Pautza. Mă bucur că sunt aici să-l sărbătorim pe Sabin Pautza pentru că apariția unei cărți este o sărbătoare. O sărbătoare că suntem împreună aici și pentru că mă aflu la Reșița. Mă bucur dar mă și întristez puțin pentru că ”orașul cu poeți”, orașul cu artiști care are la conducerea Direcției de Cultură o mare poetă nu e în stare, de trei ani, să pună o placă pe clădirea unde s-a născut Toma George Maiorescu. Iertați-mă că fac această paranteză, reșițeanul Toma George Maiorescu a plecat în Statele Unite la fiica lui, a decedat anul trecut. In primăvara anului trecut am adus la Reșița placa plătită de scriitor, cu un text ales de el, o placă superbă- adevărată operă de artă. Stă uitată, părăsită cine știe pe unde. Mai mult, s-a întâmplat și un sacrilegiu, pe clădirea Casei Corpului Didactic- unde s-a născut Toma Goerge Maiorescu s-a adăugat ”Casa de învățământ”. Această placă trebuia pusă acolo penru că nu deranja pe nimeni. Nimeni nu s-a interesat de acest lucru, nimeni nu se simte rușinat, că Toma George Maiorescu a venit în țară anul trecut în martie, operat, bolnav în ultimul stadiu numai pentru a veni la Reșița să-și vadă placa pusă pe casa unde a copilărit. Din drag de Reșița. Si Reșița, cu poeții ei minunați, cu oficialitățile ei minunate iată cum îl răsplătește. Nimeni nu găsește în el puțin suflet și hotărârea de apune placa pe casa unde s-a născut și a copilărit Toma Geroge Maiorescu. În fine, mă bucur că Sabin Pautza nu împărtășește această soartă pentru că puțini oameni mari avem și trebuie să-i recunoaștem . Suntem aici oameni mari dar suntem cu atât mai mari cu cât îi cinstim pe cei care au plecat de aici și s-au intors aici. Citiți această carte și vă veți bucura și singuri și când sunteți cu cineva în preajmă” a menționat, în prezentarea sa, editorul Ion Cocora. Actrița Dana Pocea, editor- la rândul său al volumului prezentat: ”Ion COCORA a vorbit pe complet despre carte, despre structura ei. Mie nu-mi rămân de adăugat foarte multe lucruri. Pot să vă spun că am păstrat permanent legătura în timpul editării cărții. Conveesațiile noastre esau pline de umor. Când îl întrebam ce face, îmi răspundea, invariabil: ”mai bine decât merit!”. Cartea, așa îmi place să spun, este un spectacol social și uman. Sabin Pautza a văzut atât de mult, a acumulat atât de mult impresii, emoții, idei. În această carte îl regăsim pe artistul Sabin Pautza în plurivalența lui. În fiecare glumă, în fiecare anecdotă, în fiecare banc găsim ințelepciune. Dacă depășim primul nivel- al râsului, al divertismentului- apar întrebări , se nasc idei, se nasc introspecții. Cartea te pune pe gânduri. Mie nu-mi rămâne decât să vă citesc câte un banc din fiecare secțiune.”Autorul a mulțumit publicului prezent printr-un recital ilustrativ făcând dovada, pentru a nu știu câta oară, a spiritului viu, ludic, efervescent, recomandând citirea a cel puțin 9 bancuri zilnic: 3 dimineața, 3 la prânz și 3 seara, antidotul tuturor bolilor, râsul fiind o reală terapie împotriva stresului zilnic. Un simț al umorului propriu spiritelor înalte care întregește personalitatea compozitorului, dirijorului, universitarului Sabin PAUTZA.
Evenimentul este primul dintre cele 7 programate în cadrul Festivalului Internațional SABIN PAUTZA, ed. a VII-a, care se va desfășura în anul pandemic 2020- an în care Maestrul a împlinit 77 ani- în 7 locații diferite. (Camelia DUCA)
Organizator: Societatea pentru Cultură METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană prin librăria Semn de Carte.
Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea măsurilor impuse de metodologia desfășurării evenimentelor/ acțiunilor culturale în aer liber pe perioada Stării de Alertă, publicate în MO, partea I, nr.460/ 29.05.2020.
Nu există comentarii.