Expo sculptură mică/ Ausstellung mit Holzschnitzereien
Postat de metarsis în Despre evenimente derulate » 1 Comentariu
21 iun.
“Sculptura este arta inteligenţei” Pablo Picasso
Marți, 20 iunie 2017, librăria Semn de Carte din Reșița a găzduit vernisajul expoziției de sculptură în lemn cu exponate executate de membri ai cercului de sculptură ”Jacob Neubauer”. Reprezentant de seamă al etniei germane din Banatul Montan, polisportiv și artist, Jacob Neubauer (1922- 2001) a fost fondator al cercului de sculptură în lemn de pe lângă Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, cerc preluat, după decesul inițiatorului, în 2001, de discipolul său- George Molin. Din anul 2007, în semn de respect, cercul poartă numele ”Jacob Neubauer” și, în fiecare marți, adună la sediul FDG CS din str. Oituzului, într-o componență eterogenă, creativi dornici să împărtășescă valori artistice. Evenimentul a fost parte integrantă din ”Luna iunie- luna expozițiilor. Ediția a X-a”, serie de manifestări organizate de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților și Forumul Democratic al Germanilor, două organizații extrem de prezente pe eșichierul cultural și social al Reșiței, al Caraș-Severinului, al României și, nu în ultimul rând, al Europei, prin membri și prin promoterul cultural de excepție- Erwin Josef ȚIGLA, președinte al FDG CS. ”Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru că suntem aici, împreună, sub bolta viței de vie, într-o primă manifestare 2017, în curtea atât de primitoare a librăriei Semn de Carte și îi mulțumesc lui George Molin pentru munca sa asiduă. Și mai mulțumesc tuturor celor care participă nu numai la cercul de sculptură ci și la celelalte cercuri de pe lângă Forum” a spus, printre altele, Josef Erwin ȚIGLA. Mulțumind, la rându-i, George MOLIN a mărturist originea sa sănătoasă și dragostea sa pentru Ticvani, loc ales, care a dat României un sculptor de seamă, pe faimosul Romul Ladea. A recunoscut, emoționant, că a lăsat coarnele plugului și coasa pentru a fi prezent la Semn de Carte și că, după vernisaj, se va întoarce pe plaiuri natale, acolo unde trăiește din plin și de unde aduce lemnul pe care discipolii săi de azi îl sculptează cu migală.
Cele 40 de sculpturi expuse pe simezele galeriei Semn de Carte poartă semnătura : Mariane Florea, Tatiana Țibru, Alin Țibru, Grigorie, Arsenie și Serafim Ciucur, Emanuel Manole, Alexandru Molin, Alin și Casian Stângu și, bineînțeles, George Molin.
Momentele muzicale au fost asigurate de Doina și George Geissenheimer.
Organizator: Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița cu sprijinul Societății pentru Cultură Metarsis prin librăria Semn de Carte. (Camelia DUCA)