245 ANI/JAHRE- REȘIȚA/ RESCHITZA
Postat de metarsis în Despre evenimente derulate » 0 Comentarii
4 iul.
Lucian DUCA și Reșița de odinioară
Sâmbătă seara, 2 iulie 2016, am hoinărit, alături de Lucian DUCA, prin Reșița de altădată. Expoziția de fotografie veche- printuri pe pânză canvas selecționate şi îngrijite atent de protagonist- găzduită de sala expozițională a Centrului Social „Frédéric Ozanam” al Asociaţiei Caritative „Sfântul Vincențiu de Paul” din Reșița a fost deschisa de Erwin Josef Țigla, promoter cultural, președinte al Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin –organizatorul principal al evenimentelor Reșița/Reschitza – 245 ani/ Jahre. ” În ultimele zile am vorbit mult cu prilejul acestor manifestări. Mă bucur că astăzi sunteți aici la o penultimă manifestare dedicată celor 245 de ani, manifestări pe care am încercat să le organizez împreună cu Primăria municipiului Reșița și profit de ocazie pentru a vă invita la o ultimă manifestare care va avea loc mâine seară la Biserica Romano-Catolică Maria Zăpezii de la orele 18:15- un concert extraordinar de orgă și cântec clasic. Împreună cu Societatea pentru Cultură Metarsis și Lucian DUCA ne-am gândit și la o astfel de expoziție- o retrospenctivă în imagini a Reșiței. Înainte de vernisaj Lucian DUCA a fost întrebat de ce nu a scris pe fiecare imagine locurile de unde sunt luate iar el a raspuns că aceasta este rolul expoziției ca fiecare să-și pună mintea la contribuție și să-și reamintească Reșița de altădată. Bineînțeles că cei care au trăit în anii respectivi o vor face” a spus Erwin Josef Țigla. ” Expoziția este o selecție de vederi vechi din colecția regretatului Arsenie Boariu, prieten vechi trecut la cele veșnice. Împreună am realizat, cu treisprezece ani în urmă, o frumoasă lucrare, Istorie ilustrată a Banatului Montan 1890- 1948, trei volume pe suport CD, consultant ştiinţific fiind prof. dr. Rudolf Gräf- astăzi prorector al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj- care cuprind nu numai zona Reșiței ci și celelalte zone importante ale banatului de Munte. În expoziţie sunt 33 de fotografii vechi fixate pe suport canvas- așa rezistând mai bine timpului- dedicate unor clădiri istorice și de patrimoniu care, iată, nu mai sunt în picioare. Intenționez să măresc această expoziție cu încă 33 de lucrări -partea industrială a Reșiței și sper să vin în fața Dumneavoastră cu expoziția întregită peste 5 ani, la aniversarea de 250 de ani de foc nestins la Reșița. Expoziţia nu este a mea, aparţine reşiţenilor aşa că bucraţi-vă de ea!” a spus Lucian DUCA.
O expoziție-document ce readuce în memoria colectivă o parte din patrimoniul imobil social, cultural, ecumenic și industrial al orașului de pe Bârzava, file de istorie ce stau mărturie a valorilor bănățene mărturisite întregii lumi, o istorie pe care trebuie să ne-o asumăm colectiv, ca mare familie unită, așa cum, în particular, ne asumăm familia restrânsă, cu bune și cu rele. Pentru că fără aceste recunoașteri: ”…orice cultură şi civilizaţie se află în pericol de moarte”, spunea părintele Nicolae Delarohia- Steinhardt.
Cel mai tânăr participant la vernisaj- premieră absolută- a fost o fetiță de numai o săptămână, surioara ei făcănd parte din ansamblul de dansuri germane „Enzian“, copiii instruiți de Marianne și “tata Nelu” Florea dansând emoționați. Semn că viața merge mai departe iar prin tânăra generație, Reșița va trăi renăscând din propria cenușă, ca pasărea Phoenix…
Au mai cântat: Vincenzo Cerra, ansamblul „Banater Bergland“, „Duo Gassenheimer“ și corul „Franz Stürmer“ .
Eveniment organizat de Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița în parteneriat cu Societatea pentru Cultură ”Metarsis”-activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană și librăria Semn de Carte.
Nu există comentarii.