Arhivă | 30. sept., 2014

Bata Marianov

Postat de în Anunțuri evenimente » 0 Comentarii

30 sept.

Serenadă pentru surzi 

Miercuri, 1 octombrie 2014, de la orele 18:00, la librăria Semn de Carte din Reşiţa, str. Libertăţii 13, va avea loc lansarea unui nou volum din seria celor 7- “Snopul nelegat”. BATA MARIANOV va oferi publicului reşiţean iubitor de cultură “SERENADĂ PENTRU SURZI – poeme din exil şi desene de pretutindeni”, o carte-obiect, elegantă, în care poemul îmbraţişat de desen, călătoreşte din Timişoara la Frankfurt pe Main pentru a se întorce, întru odihnă binemeritată, în Banatul Montan, la Gărâna-Wolfsberg.

Vă invităm la o întâlnire între prieteni, lipsită de inhibiţii, cu sârbul-român stabilit în Germania de ani buni, sculptor, pictor, scriitor şi poet, exponent de seamă al Banatului multietnic şi multicultural, cel despre care criticul Cornel Ungureanu afirma: “Iubeşte şi urăşte, magnifiază şi huiduieşte, uneori pleonastic”, un Don Quijote al artei: BATA MARIANOV.