Carte -document

Postat de în Despre evenimente derulate » 0 Comentarii

8 Apr

UZINELE DE FIER HUNEDOARA – ROMULUS VASILE IOAN

ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 014“Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul” (Nicolae Balcescu).

Cartea lansată miercuri, 30 martie 2016, la librăria reșițeană Semn de Cartea se constituie într-o filă extrem de importantă mai ales în istoria fierului din Transilvania și, implicit, din România. ISTORIEI UZINELOR DE FIER Hunedoara/ Eisenmartkt/ Vajdahunyad, două volume, lucrare- document aparținând doctorului în inginerie Romulus Vasile IOAN sunt, în fapt, „A treia epistolă către hunedoreni“, lucrare de încheiere a „cercului frământărilor” autorului, frământări legate de geneza, evoluția și decăderea industriei sidrurgice în zona Hunedoara.

Într-o librărie devenită neîncăpătoare, evenimentul a debutat cu un micro recital susținut de elevi ai Liceului de Arte Sabin Păuţa din Reșița: Elisa Marcu – vioară, Daria Cernicica – vioară, Emilia Imbrescu- violoncel de la clasa prof. Diana Szuiogan și violoncelista Gabriela Szuiogan- clasa prof. Ramona Szuiogan cu Duet opus 12 de Jacques Féréol Mazas și Duet op. 22  de Friedrich August Kummer.

Prof. Univ. dr. Gheorghe Popovici de la Universitatea Eftimie Murgu din Reșita, cu emoția primului cuvânt, a vorbit despre carte nu prin prisma specialistului în metalurgie, nici a inginerului ci a cititorului. ,,La prima vedere, cele două volume par a fi un studiu monografic despre ce a fost, ce este și ce va fi Uzina de Fier a Hunedoarei… Vă rog să remarcați că, încă din titlu, autorul evită denumirile actuale și nu folosește titulatura de Combinatul Siderurgic sau Siderurgica ci folosește denumirea din perioada de vârf… Intuim în autor un publicist ascuns sub preudonumul RVI… provocându-ne, ca cititori, așa cum veți putea constata fiecare dintre Dvs., la un joc al copilăriei, <rece-rece, foc-foc>… fiecare moment al istoriei ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 028Uzinelor de Fier Hunedoara este bine ancorat- de la Perioada Dacică pâna în perioada actuală și legat de momente importante, personalități, oameni de știință, evenimente, de la Leonardo da Vinci și Constantin Brâncuși pâna la Alvin Toffler… Autorul ne captează atenția încercând un altfel de limbaj, nu cel de specialitate- pe care nu-l înțelegem toți, oare ce comparație mai frumoasă poate fi decât aceea în care spune că intruziunile într-un metal sunt ca stafidele în cozonac… Istoria Uzinelor de Fier este prezentată step by step: factorii sociali, tehnologici, politici și economici… Foarte important este că, în toată această evolutie Romulus Ioan face paralela între Uzinele de Fier Hunedoara (UFH) și Uzinele și Domeniile Reșița (UDR). Ca ardelean ne reproșează că nu am fost suficient de meticuloși dar recunoaște că am fost mai eficienți prin UDR, explicând tehnic: în timp ce la Hunedoara totul era bazat ca materie primă pe fontă, la Reșița procentul în amestec era 75% fier vechi. Datele sunt puse în paralel și consemnează  cifre de care ar trebui să fim mândri… Așa cum se specifică și în prefață, cartea este un creuzet al valorilor perene …”. Dr. ist. Dumitru Țeicu, director al Muzeului Banatului Montan a spus, printre altele: „ …Nu am competența să vorbesc în fața dumneavoastră pe un subiect atât de tehnic, nu am nici expertiza în domeniul istoric- să ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 035vorbesc despre istoria economică a Hunedoarei- pentru că eu mă ocup de cu totul altfel de istorie, ca atare nu voi vorbi despre carte. Vă voi spune câteva cuvinte despre directorul general Romulus Ioan și de ce sunt aici, lângă el. Romulus Ioan este printre foarte puținii cercetători din România substitut al unui institut sau al unor instituții, dacă doriți, și l-aș alătura profesorului dr. Volker Wollmann din Germania care scrie despre monumentele legate de istoria noastră; și mai cred că un titlu potrivit pentru cărțile semnate Wollmann ar fi fost Un viitor pentru trecut, pentru monumentele noastre… Romulus Ioan ar trebui scris în această galerie de oameni-instituții… Istoria Uzinelor de Fier Hunedoara este o carte densă în care fiecare găsește ceva… Este importantă, în opinia mea, si din alt punct de vedere, subliniat deja: Hunedoara și Reșița au contribuit din plin la formarea României Mari în 1918, au contribuit definitoriu la evoluția României Mari în perioada interbelică… Și chiar dacă, în urmă cu ceva ani, la o lansare de carte la care am participat și parcă tot aici, Romulus Ioan se lamenta că este Singur printre bănățeni eu sunt convins că noi, bănățenii adevărați suntem tot mai puțini și vom ajunge să fim o rezervație… Sunt sigur că Romulus Ioan care este o enciclopedie istorică, tehnică și tot ce doriți va scrie și o istorie a metalurgiei de aici, de la Reșița, așa cum trebuie să ne-o asumăm, cu bune și cu rele, de la 1718, la 300 de ani de când am devenit provincie europeană până la Ceaușescu, pentru că și el este parte a istoriei noastre. Aşa este istoria asumată, cu umbre și penumbre, cu bune și cu rele…”  Erwin Josef Țigla, președinte al Forumului Democratic al Germanilor din Banatul Montan: „…Uitați-vă ce scrie pe ceasul librăriei Semn de Carte: E timpul pentru tine . Am constatat de o bună perioadă de timp că îndemnul se potrivește domnului director Romulus Ioan. Toate zbaterile sale, toate cărțile apărute – 6 la număr, sunt scrise în timpul liber, din sufletul său, pentru sufletul său și pentru toți cei care iubesc ţinutul în care trăim și ne dezvoltăm fiecare… ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 038Nu am să vorbesc astăzi despre Eisenmarkt- Târgușorul de fiare în traducere mot a mot, ci am să vorbesc Pro Domo pentru Reșița, pe care sper ca domnul director general, trăind de o bună bucată de timp aici, să o îndrăgească, să o aibă aproape de suflet. Cunoaștem, o mare parte dintre cei prezenți azi aici, că, la un moment dat avea dispute cu reșițenii, fiind luat de unii mai în serios, de alții mai puțin, fiind cârcoteli la colț de stradă, unii întrebându-se ce caută hunedoreanul în Reșița noastră, fiind unul care nu consideră Reșița noastră ca fiind leagănul industriei siderurgice românești. Iată că, prin ceea ce s-a afirmat deja aici, Romulus Ioan va edita în perioada următoare o carte dedicată Reșiței. De câteva luni bune împreună cu domnul director Țeicu ne preocupăm de mai multe manifestări dedicate împlinirii, anul acesta, acelor 245 de ani de industrie reșițeană. Cunoaștem cu toții că în 3 iulie 1771 au fost aprinse cele două cuptoare Josephus și Franziskus care au dat o nouă cale de dezvoltare acestor locuri, aici în spațiul de amonte de Bârzava… Am aflat cu bucurie și onoare că domnul director Romulus Ioan dorește să contribuie la această sărbătorire de 245 de ani de industrie la Reșița printr-o expoziție deosebită. Înainte de a începe această lansare am vorbit foarte scurt cu domnul Romulus Ioan și-mi spunea că lucrează la această carte dedicată Reșiței. Cred că toți reșițenii, că toți cei prezenți azi aici sau neprezenți, o așteaptă cu nerăbdare. Fiindcă unul care s-a dedicat cu ardoare scrierii acestor volume atât de importante dedicate industriei siderurgice hunedorene nu poate să scrie decât lucruri la fel de importante și despre Reșița, cea în care astăzi dânsul își desfășoară întreaga activitate. Reșița, pentru cei prezenți aici, înseamnă foarte mult, este locul de baștină și de formare al fiecăruia dintre Dumneavoastră iar pentru noi, reșițenii pe lângă ce înseamnă industria siderurgică și industria constructoare de mașini înseamnă heimatul  (patria) nostru. Îl rog pe domnul director general Romulus Ioan să persiste în a scrie cartea dedicată Reșiței și să fie fidel Reșiței așa cum a fost Hunedoarei…” Dr. fil. Ada D. Cruceanu, director al Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Caraș-Severin până la pensionare: ”…Înainte de toate și înainte de  a vorbi chiar despre carte aș încerca să o plasez într-o paradigmă culturală specifică românilor și n-aș face-o cu nu știu câte cuvinte academice ci cu simple întrebări. ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 046Dacă cineva, acum, m-ar întreba ce înseamnă Cultura românească și mi-ar cere să dau două-trei exemple de valori românești cu siguranță și eu, ca și Dumneavoastră, nici nu mi-ar trece prin gând să numesc Podul de la Cernavodă. Cu siguranță că și eu, ca și Dumneavoastră, nici nu m-aș gândi la calea ferată Anina-Oravița și, cu atât mai puțin, și eu, ca și Dumneavoastră, nu m-aș gândi câtuși de puțin la minerit sau siderurgie. Paradoxul Culturii românești este tocmai acesta: că a încercat și a izbutit, din păcate, pe urmele- e adevărat- a modelului franțuzesc, să distingă două elemente în dezvoltarea culturală de fapt a unei comunități, cel numit, în principiu, cultură și legat numai de partea soft a lucrurilor și cel numit, în principiu– istoricii sunt de vină aici- civilizație– legat de partea materială a lucrurilor. Ori, dacă am sta și am socoti cu adevărat care este calea reală- normal este calea de mijloc- care este rezultatul și social, și economic, sau cum doriți Dumneavoastră în evoluția societăților care n-au făcut această distincție și au gândit împreună, fie sub termenul cultură, fie sub termenul civilizație cele două laturi ale dezvoltării materiale și spirituale a omului în principiu, a comunității îndeosebi. Și în rândul artelor, dacă cineva m-ar întreba și eu, ca și Dumneavoastră aș uita arhitectura  deși știm cu toții, măcar teoretic, că a fost printre cele așezate la loc de frunte, ba chiar pe locul trei în teoria și istoria culturală elenă. De aici pornind aș vrea să spun că această carte se așează, din păcate, într-un timp care continuă aceeași disjuncție și care a așezat pe un soclu nemeritat personaje  considerate de elită aparținând evident literaturii  și, evident, artelor. Câtuși de puțin nu și-a ridicat pe soclu și nu și- a așezat în categoria de elită  personajele reale care au făcut ca viața personajelor  literare să fie așa cum trebuie: să aibă și un pix în mână, să poată să circule cu trenul, să zboare cu zvionul, etc. Din păcate, mai departe, această carte vine în momentul în care tot ceea ce, datorită paradigmei de care aminteam, am făcut timp de 250 de ani- am distrus în 25 de ani. La paradigma culturală Românul s-a născut poet sau, tot în sprijinul acestei paradigme, un nevinovat vers dar foarte vinovat a lui Eminescu Și cum vin pe drum de fier ,  se adăuga în timp- și fiecare dintre noi am experimentat aceasta-  mai ales în anii  `70 – `80, în România există oameni de cultură și ingineri- total fals. O falsitate în care ne-am permis să trăim în continuare și care a dus, încă o dată spun, ca  în 25 de ani, să terminăm cu ceea ce am construit în 250 de ani luând de bun ceea ce a spus un înalt personaj, de la o înaltă tribună: industria noastră este un morman de fier vechi. Și noi asta am făcut. Abia am așteptat, cu gândirea noastră leneșă, să scăpăm de partea grea a lucrurilor și să scriem poezii. O spun foarte serios și o spun din interiorul a ceea ce cunosc a fi și literatură și ceea ce cunosc a fi și patrimoniu industrial. Așadar scrisă acum 30 de ani, această carte ar fi fost omagială, ar fi fost o carte care ar fi fixat în timp un moment din multele care ar fi urmat în dezvoltarea industrială a Hunedoarei. Și nu numai industrială pentru că, așa cum sublinia domnul Popovici, toate domeniile socio-umane sau cum doriți să le numiți sunt cuprinse în această carte. Inclusiv cele care țin de artă, de ceea ce a însemnat, pentru zona Hunedoarei, arta veche, arta modernă. De ceea ce a însemnat prezenţa lui  Norbert Taugner- conjudețeanul nostru de la  Oțelu-Roșu  care a lucrat la Hunedoara și care a facut, efectiv Muzeului Fierului, una dintre lucrări, de excepțională valoare, pe care o știu, am înțeles că a fost, totuși, recuperată, și încă se mai află în Hunedoara și nu a fost aruncată, așa cum s-a întâmplat, cum ne spune domnul Romulus Ioan, cu arhiva Hunedoarei, pentru că nu cred că numai cu arhiva Uzinelor, cu totul. Ceea ce s-a întâmplat cu Muzeul Fierului, ceea ce s-a întâmplat cu oamenii. Pe fondul acesta al unei tragedii pe care ne facem că nu o cunoaștem, pe care ne facem că nu o simțim, deși dacă ne gândim la toți domnii de aici și din afară-cu siguranță au fost și sunt marcați de această tragedie, domnul Romulus Ioan trece din categoria în care a fost consacrat și s-a autoconsacrat, cea de constructor, trece într-o categoria pe care o găsește ca fiind singura cu care se mai  poate opune  distrugerii- cea de istoric și, putem spune, arhivar. Adună documente, le pune cap la cap, încearcă să găsească și ordinea logică a lor și ordinea umană a lor, pentru că timpul real uman poate  să fi fost altul decât timpul logic gândit acum ca fiind timp istoric. Reușește în aceste două volume, pentru un ținut privilegiat… al Hunedoarei prin așezare geografică, prin ceea ce înseamnă o bogăție de resurse cum rar se-ntâmplă-n alte părți și prin ceea ce a însemnat exploatarea lor și așezarea lor în plusvaloare, pe această serie de documente pe care unele nu le vom mai găsi niciodată, domnul Romulus Ioan încearcă să se opună distrugerii. O face însă nu la modul constructorului, la modul cum a plecat în viață, aici fiind, cred eu, marea sa tragedie. Nu mai poate repara nimic la Hunedoara. Este însă, și marea lui șansă. Se află într-un ținut nu numai frățește legat de Hunedoara, părintește legat de Hunedoara, ci și într-un ținut care a avut și cam aceeași evoluție istorică- Banatul de Severin  măcar dacă nu tot Banatul cu ținutul Huniazilor și are șansa ca, măcar pentru ceea ce a găsit în 2004  când a ajuns la Reșița, să-și reia armele constructorului. Și să refacă, pentru că sunt soluții, ceea ce se poate reface: arhiva Combinatului, Muzeul Tehnic al Combintului, obiectivele in situ. Sigur că nu este niciun secret, dacă ar fi să dărâme acum Furnalul- vechea Domniei sale dorință- pe mine ar trebui să mă așeze acolo ca să poată să-l dărâme. Este povestea cu care ne-am tot jucat de-a lungul timpului. Furnalul este în picioare și, grație domniei sale, s-ar putea ca el să fie chiar în picioare și pentru noi toți, ceilalți, cu o soluție simplă, o știe foarte bine, cu care, cu siguranță, va ieși în fața reșițenilor nu pentru a fi singur printre reșițeni ci cel mai singur dintre reșițeni care a făcut cel mai mare lucru pentru reșițeni sau singurul care a făcut pentru reșițeni ceea ce ar fi trebuit să facă ei înșiși. Spuneam însă că în paradigma culturală, tristă, disjunctivă a românilor, astfel de cărți, acuma scrise, sunt pentru mine și echivalentul unui necrolog. Sunt cărțile la căpătâiul celui care a fost și numai dacă, dincolo de conținutul lor, va apărea din nou, forța constructivă, acest regret al meu nu va mai exista. Cartea așa am citit-o, și așa cum, în 2002, la Călan, am văzut ce a însemnat să întrerupi brusc curentul electric și să rămână Furnalul mic cred, cu usul în el, să vezi ce înseamnă distrugere pe care nici războaiele n-ar fi putut să o facă cu atâta atenție, bucată cu bucată, schelete de fier și beton care nu știai la ce se uitau pentru că tu nu te mai puteai uita, o distrugere similară nu am mai văzut. Am văzut acum, în imagini, distrugerea Hunedoara, pustiul care lasă Corvinilor să domnească asupra a ce? Numai la Anina am mai văzut așa ceva… Am vazut ce înseamnă să nu ști să prețuiești, să nu înțelegi că a fi cultural nu înseamnă a fi literar, sau nu doar asta este, deși, lăsați-mă să fiu cârcotașă: bănuiesc, așa cum bănuia și domnul Popovici, că într-o zi, cu toate cu armele și toate bagajele, domnul inginer Romulus Ioan va trece, precum Virgil Birou, din tabăra inginerilor în tabăra scriitorilor adevărați. Are toate șansele. Bine ar fi să aibă și șansa ca viitoarea sa carte literară despre Reșita să nu fie tratată așa cum tratăm noi Lumea fără cer a lui Virgil Birou alungând-o în proletcultism când ea se născuse înainte, când Zola sau Dickens- proletcultiştii altora, au format oameni și au păstrat industria în picioare. Aștept cartea literară nu înainte de a-i sugera:  ediția următoare. Pentru că, domnule director, o asemenea de carte- monument, o astfel de carte-document- cercetătorii după dumneavoastră nu vor mai găsi documentele, vor trebui să le vadă exact și corect aici- nu trebuie să apară cu un asemenea tipar. Nu cu asemenea copertă… Acestei cărți, în ediția a doua, îi trebuie  un corector absolut… Cartea aceasta are un foarte interesant dialog cu momente istorice petrecute în același timp în colțuri diferite ale lumii cum ar fi acordarea Premiului Nobel în 1953 lui Churchill, înscris într-un paragraf delicat, care, cu siguranță în ediția următoare va intra într-o altă compoziție a paginii pentru că mie, cititorul, să-mi atragă atenția… Paralela pe care autorul o face este, după părărea mea, șansa mare a acestei cărți. Obligatoriu ediția a doua va fi însoțită măcar de un rezumat într-o limbă străină. Nu se poate fără traducere pentru că nu pentru hunedoreni este cartea aceasta. Este pentru lumea întreagă chit că autorul, modest, consideră că este scrisoarea de adio față de Hunedoara. Gestul și gustul proustian literar la care vrând-nevrând trebuie să mă înclin, chiar dacă mă înclin părții hard, este prezent chiar din primele pagini când un gând atrage alt gând. O să citiți un pasaj în care trec locomotiva, muncitorii, trec oamenii dintr-o parte-n alta și, dintr-o dată, cel care visează se trezește. Nimic, nimic, zero. Acest zero este de fapt rezultatul unui mecanism proustian al ivirii literaturii. Gândul sau o anumită senzație trezește ceva… Pentru asemenea gânduri și în așteptarea cărții Lume cu sau fără cer la Hunedoara eu îl felicit pe autor și cred cu obstinație că Furnalul reșițean va sta în picioare“ a încheiat Ada D. Cruceanu.

Au mai vorbit ing. Marius Știru, general (r) Adrian Marinescu și prof. Ela Ștefănescu.ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 066 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 053 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 060

Romulus Vasile Ioan răspunzând Adei D. Cruceanu a recunoscut că a grăbit publicarea cărții aceasta fiind terminată încă din 2009 și fiind convins că dacă nu va vedea lumina tiparului repede atunci nu va mai apărea. “Vreau să vă fac o mărturisire, nu mă așteptam ca în sală să fie prezenți trei fini de-ai mei: un hunedorean, un reșițean și unul sosit exact acum de la Barcelona, Florin Duță. Povestea spusă de doamna ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 069Ada Cruceanu, modul în care s-a distrus totul este impresionant. Cu Florin am lucrat 20 de ani într-o oțelărie care făcea trei milioane de tone de oțel. Acum el este în Barcelona, nu știu cu ce se ocupă, ne întâlnim foarte rar… Nu am știut că vine, este o mare surpriză pentru mine… Revenind la carte, am vrut s-o scot la Reșița din orgoliu bănățean, să le arăt hunedorenilor că scriu o carte despre ei în Reșița. Sigur, toate lucrurile aici sunt ale mele și mi le asum. Cartea e greu de povestit pentru că reprezintă și o suferință. Este fatalitatea sderurgiei indiferent unde te afli în România. Nu numai la Hunedoara, la Reșița sau la Galați. Oriunde. România are siderurgia capturată de dorința de a fi europeni. Atât am exagerat cu europenismul încâ am distrus aproate tot… În 2007 am fost la Hunedoara cu niște prieteni de aici, din Reșița la Muzeul Fierului de care m-am ocupat cu Norbert Taugner- Dumnezeu să-l ierte- și, ajuns acolo m-am îngrozit. Nu mai era nimic… Un câmp gol, nu ca aici, unde mai vedeți un furnal… Niște gropi în care oameni săraci sapă după fier vechi pe care-l vând pe nimic altora care fac dolari… Zona în care lucrasem era animată, oameni care veneau sau plecau, intrau în schimburi, treceau vagoane, trenuri, directori și producție, frământări și, de-odată, nimic. Dar chiar nimic. Doar ipotetic, dacă iei câteva repere pe niște dealuri relizezi că acolo a fost ceva… Este un necrolog si nu e. Fiindcă va fi urmată de cartea care va fi cea mai bună, cartea despre Reșița. Pentru că eu sunt un perfecționist, ingineria fiind de fapt o artă a perfecționării, inginerul empiric și-a dat cu ciocanul peste degete și atunci și-a dat seama că trebuie să poarte mănuși… și tot timpul a evoluat. În opinia mea inginerul este cel care a evoluat cel mai mult, el nu este un visător… Cartea dă o speranță pe care o veți găsi în cartea cu Reșița. Și pentru că eu tot  timpul vreau să provoc pe cineva cartea nu se va numi  Istoria Uzinelor din Reșița pentru că aș fi nedrept… De ce? Pentru că Reșița este un mic copil dacă ne gândim la Bocșa, dacă ne gândim ce s-a întâmplat la Anina în secolul XIX, ce s-a întâmplat la Oravița. Cartea se va numi Istoria Uzinelor de Fier din Banatul Montan la care voi adăuga și partea gugulanilor, Oțelu Roșu, Rusca Montană și luncanii- care nu sunt, în înțelesul nostru montani… Eu am tot dreptul să vă provoc… Și pentru că ciocănelul doamnei Ada Cruceanu a fost ascuțit și reflexul meu a funcționat, deși îmi propusesem altă dată o vom lansa pe 3 iulie. Cartea este terminată… Istoria aceasta a Reșitei nu va fi o istorie în care să-l concurez pe Dan Perian- pentru că nu are rost. Va fi numai și numai despre fier, despre Uzinele de Fier și producția de fier, cu foarte putine trimiteri către mândria Reșiței- perla Reșiței, care nu este Combinatul Siderurgic- trebuie să fiți foarte cinstiți voi cu voi. Perla Reșiței este Uzina Constructoare de Mașini, UCMR-ul… perla mecanicii și a constructiilor de mașini din România, înainte din Ungaria inferioră și înainte din Austria… Despre cărțile mele fiecare va avea dreptul să spună ce dorește, ele aparțin celor care le cumpără… Consider scrisul ca terapie. Ăsta este viciul meu, mă liniștește.“ a încheiat autorul, Romulus Vasile Ioan.

ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 092 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 003 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 006 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 015 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 016 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 017 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 040 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 041 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 042 ISTORIA UZINELOR DE FIER Hunedoara_ 083Evenimentul  organizat de METARSIS- activități și servicii de cultuură urbană și artă contemporană prin librăria Semn de Carte.

Hunedoara a fost ceea ce a fost, cu importanța ei pentru istoria fierului din Transilvania și România, cu creșterile și decăderea producției siderurgice, cu spiritul imprimat urbei, de ,,oraș uzină,, în care s-au format caractere și destine, cu latura socială importantă care a asigurat locuri de muncă pentru zeci de mii de locuitori ai arealului hunedorean, cu o istorie milenară pe care noi, astăzi, nu suntem în stare să o respectăm, să o prezentăm, să o cultivăm și să o punem în valoare…

ROMULUS VASILE IOAN

-născut în Hunedoara la 31.12.1956,

-absolvent al Facultăţii de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, în 1982.

-parcurge toate etapele necesare formării unui inginer practician în producerea şi turnarea oţelului în cadrul Uzinei Siderurgice din Hunedoara.

-Director Producţie, cadrul ISPAT Siderurgica Hunedoara până în 28 iulie 2004.

-din 29 iulie 2004, Dir.Gen.Adj. iar din 1 septembrie 2005 – până azi, Director General al TMK REŞIŢA. (CSR)

– cadru didactic universitar asociat al Facultăţii de Inginerie Hunedoara 1994-2000.

– conducător de masterat  între 2001-2003 la Optimizarea Sistemelor Tehnologice.

-initţiază  şi sprijină în continuare acţiuni culturale în Fundaţia Iancu de Hunedoara.

 -doctor în inginerie al Universităţii Politehnica Bucureşti din anul 1999.

-autor de articole în reviste de specialitate din ţară (Metalurgia, Buletinul Ştiinţific al Universităţii Timişoara) şi străinătate (Steel Times, Bulletin-CIM).

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...