EXPOZIȚIA CERCULUI DE SCULPTURĂ ÎN LEMN

Marți, 9 iunie 2015, a avut loc la librăria „Semn de Carte” vernisajul expoziţiei anuale a Cercului de Sculptură în lemn „Jakob Neubauer” al Forumlui Democrat al Germanilor din Banatul Montan, condus de domnul George Molin, fost discipol şi admirator al maestrului său, personalitate complexă, artistică, sportivă şi umană, care, ne spune dl. Molin, îi va rămâne pentru totdeauna un exemplu şi o cale de urmat în viaţă.

Jakob Neubauer a fost cel care l-a iniţiat în arta sculpturii în lemn, cel care i-a îndrumat şi supravegheat evoluţia şi, în cele din urmă, cel care i-a încredinţat conducerea acestui cerc, convins că a găsit în dl. Molin persoana care îi va continua munca şi ideile, că omul  George Molin va onora responsabilitatea artistică şi morală pe care a primit-o prin menţinerea şi îmbogăţirea activităţii  acestui cerc, căruia i-a dat  numele prietenului şi mentorului său.

Expoziţia de sculptură în lemn a domnului George Molin îşi are locul şi rolul, ambele bine definite, în cadrul amplei manifestări intitulate „Luna Epoziţiilor”,  organizată în fiecare an de Forumlui Democrat al Germanilor din Banatul Montan. Ea este o retrospectivă prezentând rezultatele muncii şi creaţiei artstice a domniei  sale şi a elevilor săi  de-a lungul anului cultural 2014-2015.  Se poate spune că expoziţia este un moment de bilanţ al anului la care atât dl. Molin, mentorul cercului, cât mai ales publicul vor aprecia talentul, munca şi  mai ales evoluţia execuţiei artistice în lucrările expuse, lucrări ale membrilor cercului de sculptură, copii dar şi adulţi, printre care trebuie să amintim numele doamnelor Tatiana Ţibru şi Mariane Florea, alături de  cel al copiilor Adi Ardelean, Ciucur Arsenie, Adelin Ţibru, Giulia Damian, Serafim Ciucur, Manole Emanuel, Alex Molin.

Orice iubitor şi admirator al unei lucrări artstice îşi poate da seama că arta sculpturii în lemn presupune o realizare foarte complexă, începând  de la materialul în care se lucrează, respectiv lemnul, acesta fiind ales: de tei, de stejar, de nuc sau cireş în funcţie de ceea ce urmează să fie sculptat în el, urmând apoi prepararea lui, până la uneltele cu care se sculptează: daltă, topor, fierăstrău şi altele specifice acestei arte. Imaginaţia în alegerea temei, fantezia creatoare,  abilitatea manuală sau dexteritatea în mânuirea uneltelor, pasiunea, munca şi dăruirea sunt elementele necesare realizării fiecărei lucrări în parte, sunt componente ale talentului cu care dl. Molin a fost dăruit în mod generos, dar şi ale experienţei şi exerciţiului neîncetat de-a lungul timpului, de-a lungul vieţii. Cu dragoste, încredere şi mai ales răbdare, dl. Molin caută aceste elemente şi la elevii cu care lucrează, fie ei copii sau adulţi, pentru a le scoate la lumină, a le modela şi şlefui în lucrări care le vor aduce ambilor, profesorului cât şi elevilor, mari satisfacţii în evoluţia şi perfecţionarea propriei personalităţi.

La complexitatea acestei arte trebuie să mai adăugăm şi elementul de restricţie în alegerea şi gândirea unei temei, deoarece tema unei sculpturi nu poate fi inspirată de mediul înconjurător, cel care ne este accesibil prin simţuri, ci ea trebuie să ia naştere în mintea, în imaginaţia creatorului, ea trebuie să exprime doar o idee care va fi transpusă în lemn şi şlefuită, finisată până se ajunge la esenţa ei şi abia apoi prezentată publicului. În lucrările domnului Molin regăsim sculptate şi modelate idei religioase şi istorice, simboluri mitologice,  figuri inspirate din basmele românilor sau din universul real al ţăranului român, univers  foarte cunoscut domnului Molin, pe care îl înnobilează şi îl imortalizează prin arta sa.

Ceea ce trebuie menţionat în special este faptul că dl. Molin transmite cu răbdare şi iubire arta sa tinerei generaţii, insuflând copiilor, în ciuda  greutăţilor inerente, dragostea pentru muncă în general şi pentru creaţia artstică în special. Prin eforturi susţinute elevii sunt învăţaţi să aprecieze arta autentică, să deosebească  valoarea artistică  a unor lucrări, de „kitsch”-ul care invadează piaţa culturală, şi nu numai, în zilele noastre.

Pentru că Cercul de Sculptură în lemn „Jakob Neubauer” al Forumului Democrat German nu este singurul loc în care  domnul Molin lucrează cu  tineri,  domnia sa având şi la Episcopia Caransebeşului o grupă de copii pe care îi familiarizează cu  arta sa, ne duce cu gândul la munca semănătorului din Parabolele lui Iisus. În această Parabolă a semănătorului se spune „ că pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă drum , a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mâncat-o. Alta a căzut pe piatră, a răsărit, dar pentru că nu avea rădăcină şi umezeală s-a uscat repede. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor şi spinii crescând împreună cu ea au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi a crescut  şi a făcut rod însutit.  Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. … Iar cea de pe pământul bun sunt cei care auzind cuvântul cu inimă curată şi bună îl păstrează şi rodesc întru răbdare.”  Aşa cum „cuvântul” lui Jakob Neubauer a căzut pe „pământul cel bun” al domnului Molin şi a dat „roade însutit” aşa şi „cuvântul” acestuia a găsit şi va continua să caute „pământul cel bun”, roadele văzându-se  nu numai la aceste expoziţii ci şi în multe altele naţionale cu participare internaţională  la care întotdeauna munca sa şi a elevilor săi a fost recompensată cu premii pe măsură.

Considerăm că este o şansă  pentru noi toţi că dl. Molin  îndrumă şi  perfecţionează  activitatea acestui cerc şi o onoare că se simte făcând parte din această mare familie a membrilor Forumlui Democrat al Germanilor din Banatul Montan. Pentru toate acestea îi mulţumim în numele nostru cât şi al preşedintelui Erwin Josef Ţigla , îl felicităm pentru toate „roadele” pe care ni le-a adus şi îl rugăm  să treacă şi de acum înainte peste obstacolele care sunt inerente oricărei misiuni mari.

Cu răbdarea caracteristică o va face cu sigurnţă continuându-şi munca şi creaţia alături de copii, de toţi cei care vor să-l urmeze, conştient de misiunea sa, conştient de faptul că prin tot ce face  îl slujeşte pe Dumnezeu. (Prof. Elvira Teresa Szlovik)