Serenada lui BATA

Postat de în Despre evenimente derulate » 0 Comentarii

6 Oct

Bata Marianov a lansat ieri, 1 octombrie 2014, la librăria Semn de Carte din Reșița,  cel de-al 7-lea volum din integrala “Snopul nelegat” : “Serenadaă pentru surzi- poeme din exil și desene de pretutindeni”. Înconjurat de prieteni iubitori de cultură și polemici, Bata Marianov s-a prezentat singur într-un veritabil one-man show, întrebând, argumentând și recitând din volumul de poeme- singurul de altfel pe care sculptorul l-a scris. Întâmpinat cu căldură, sub bolta viței de vie, Bata Marianov a recunoscut că este “un aventurier într-ale poeziei” iar cartea- o mărturie a îndeletnicirilor sale în acest sens, fiind publicată, de altfel, pe cont propriu. “Cartea am editat-o într-un tiraj de 100 de exemplare. Ele poarta un numar, așa ca în gravuri, putând fi considerată, dacă vreți, ediție bibliofilă…Cartea își găsește locul în Snopul nelegat și, probabil, nu va mai fi alt volum de versuri.”  Cu umor, Bata Marianov recunoaște că a ajuns la o anumită vârstă când “… nu mai am răbdare să mă mut așa, de pe un picior pe altul, cât timp alții vorbesc despre mine… așa încât mi-am luat această responsabilitate de a mă prezenta singur…Si, apoi, n-am vrut să încurc pe nimeni…Prietenii mei scriitorii vor putea să pună întrebări sau  să exprime considerații”. După discursul- deloc plictisitor- în care românul-sârb stabilit de ani buni în Germania, călătorul anotimpurilor vară-iarnă între spații bine definite dar diferite cultural: unul, culcuș  de iarna  la Frankfurt pe Main celălalt, de vară,  la Gărâna/ Wolfsberg (Dealul Lupului din Banatul Montan) în care sculptorul/ pictorul/scriitorul/ poetul se destăinuie, se revoltă, întreabă și-și răspunde, “Serenadă pentru surzi” de dezvăluie prin fragmente dezbrăcate de desenele numerotate matematic, executate pe hartie de calc, în tehnică mixtă. Primul poem din exil citit de autor a fost “Complotul șchiopilor” scris la Frankfurt pe Main în 2011, următorul “Ramura din glastră” scris tot la Frnkfurt dar în 2012, apoi “Zâmbetul Neantei” scris în anul 1995 în Franța, la St.Colombe sur L’Hers, ultimul, “Coconul național”,  fiind scris la Gărâna în anul 2010.

Poetul Octavian Doclin, a precizat  “…privind spre volumele de poezie așezate între două albume de artă plastică semnate Bata Marianov cred că cel mai potrivit generic al întalnirii ar fi fost  Intre daltă si liră. Sigur  că vocația principală a lui Bata Marianov este sculptura. Mă gândesc la atât de cunoscutul și prăfuitul Ut pictura poesis  (Pictura ca poezie)… pictura, prin limbajul ei, se apropie de lirism, se apropie foarte mult de poezie…Mă gândesc unde se află limbajul sculpturii în raport cu pictura și poezia. Ascultându-l pe Bata citind și cunoscându-i câteva dintre lucrarile de sculptură, lucrările privite atent au o relație clară și cu pictura și cu poezia. Bata este un artist nu complet ci complex. În personalitatea lui există o interferență a artelor. După ce-i voi citi volumul în întregime voi constata dacă poezia lui este le violon d’Ingres.”

O seară caldă la Semn de Carte cu Bata Marianov, acest Don Qujote al artelor frumoase, veșnic în căutarea unui răspuns,  cu poemele, revoltele, frământarile și panseurile sale. “…Prietenilor dragi, femeilor iubite/ copiilor și mulților nepoți/ le-am dat a întelege/ să-și cultive fiecare soarta căci/ prin a timpului spărtură/ vom trece singuri și pe rând” (Bata Marianov-Coconul national). Așa să fie?

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...