Banatul Montan şi Ziua Europei Unite

Postat de în Despre evenimente derulate » 2 Comentarii

13 mai

Ziua Europei – 9 mai- a fost marcată, în curtea librăriei Semn de Carte- devenită iarăşi neîncăpătoare, într-o atmosferă destinsă şi distinsă, de către români, germani, maghiari, sârbi şi alte naţionalităţi conlocuitoare ale Banatului Montan, provincie istorică recunoscută, avant la lettre, ca o mică Europă Unită, spaţiu multietnic şi multicultural al toleranţei, bunei înţelegeri şi convieţuirii paşnice. Seara a fost deschisă cu Imnul Europei interpretat de corala feminină “Franz Stürmer” a Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin dirijată de prof. Nina Cozâltea.  Au prezentat o scurta istorie a Uniunii Europene tineri din Grupul Local de Tineret “ARCUS” şi ai Casei de Cultură StudențeascăReşiţa. Despre expoziţia de pictură panotată pe simezele librăriei au vorbit protagoniştii: Ioan Bujor şi Doina Hlinka. S-a citit poezie proprie: Cristian Bistriceanu şi poemul eminescian “La steaua” în opt limbi: Erwin Josef Ţigla- germană, Maria Iser- sârbă, Ligia Constantin- engleză, Peşcuţ Mirela- spaniolă, Dana Bălănesu- greacă, Vincenzo Cerra- italiană, Clara Constantin- franceză, Adela Maria Berbentia- română. Trei perechi de dansatori, membri ai formaţiei de dansuri germane “Enzian” pregătiţi de Mariane şi Ioan Florea au adus dansuri tradiţionale germane şi austriece, George și Doiniţa Gessenheimer au interpretat, la vioară şi voce, două lieduri iar Adela Maria Berbentia, în limba română şi Ligia Constantin, în limba engleză,  au dat citire  poemului „ Fă ceva…“ /  „Something to do…“ semnat de Beniamin-Petru Berbentia- reşiţean rezident în Franţa. Deliciul serii l-au făcut micuţii „Menestrei” dirijaţi de inimoasa profesoară Adriana Ponoran. Îmbrăcaţi cu ii şi legaţi la brâu cu tricolor românesc au  interpretat cântece populare dinBanat, muzică grecească şi muzică românească pentru copii. Evenimentul, moderat de Erwin Josef Țigla, a stat sub egida “Primăverii Culturale Germane la Reşiţa” şi a fost organizat de Forumul Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Paul Iorgovici”, Casa de Cultură Studenţească Reşiţa şi Societatea pentru Cultură “Metarsis” prin librăria Semn de Carte.

2 comentarii la “Banatul Montan şi Ziua Europei Unite”

  1. Markowski Igor. 14. mai, 2013 at 15:39 #

    Cu tot respectul,admiratia si felicitarile de rigoare, subliniez faptul ca ziua de 9 Mai este si va ramane in istorie mai intai ca ziua PACII, deoarece la aceasta data in anul 1945, odata cu capitularea totala si neconditiuonata a armatei germane, a luat sfarsit in EUROPA cel de-al doilea Razboi Mondial,in care si-au pierdut viata 5o de milioane de oameni dintre care mai mult de jumatate erau civili. Imi amintesc cum in seara zilei de 9 Mai 1945, mii si mii de resiteni multietnici, cu torte aprinse, defilau prin oras cu lacrimi de bucurie
    sau de durere pe chipuri si-n suflete, scandand neincetat acel cuvant pretios : PACE,PACE,PACE . Noi cei de acum ca si cei din generatiile viitoare ,sa nu uitam. Caci daca PACE nu e , mai nimic nu va fi.

  2. Erwin Josef Tigla 13. mai, 2013 at 18:44 #

    Va multumesc pentru ospitalitate!

    Erwin Josef Tigla

Lasă un comentariu...