Prezentul viu al vieţii- perihoreza energetică dintre timp şi veşnicie

Prezenţa energetică a Celui întotdeauna prezent

“Pentru un cititor obişnuit cartea se prezintă în formula elegantă –cunoscută în multe edituri, cu o  emblemă care creează sau favorizează circulaţia ei în lume: editura Galaxia Gutenberg. De la bun început este un atu al cărţii să apară la o editură care poartă numele, dintotdeauna, al scrisului şi al circulaţiei acestuia. Tot sub aspect formal permiteţi-mi să spun că şocul meu prim a fost legat de imaginea, de icoana, în paranteză fie spus -de icoana- pentru că, pentru mine, e mai degrabă un tablou religios şi am găsit, aşa cum se întâmplă în orice carte bine făcută, explicaţiile la copertă… L-am întrebat pe autor, deducând amandoi că, dacă e vorba de o icoană grecească, este vorba şi de o tradiţie relativ echivalentă tradiţiei ţărăneşti a icoanelor noastre, întrucât avem de-a face cu un peisaj- ceea ce nu se întâmplă în mod obişnuit în icoană, cu un peisaj non biblic, un peisaj curent tratat în manieră ţărănească sau, dacă vreţi, în manieră naivă. Coperta a patra, din punctul meu de vedere, al ochiului estetic în primul rând, este fenomenală; din punctul de vedere al obiectului estetic ca atare dar şi al prezentării într-o sinteză: triptic- relativ triptic- deşi cred că este construită dintr-un diptic şi suprapusă o icoană separată pe ceea ce înseamnă evoluţia cristică în timpul real a lui Iisus, al existenţei lui Iisus ca fiinţă pământeană. Mergând mai departe tot cu o prezentare tehnică: nu mi s-a întâmplat ca, pentru o carte a unui autor contemporan aparută în zilele noastre, să întâlnesc doua subtitluri: primul, şi cel mai important, preluat şi de cei de la Biblioteca Naţională care au făcut descrierea pentru circulaţia cărţii în lume, este cel mai important; ne spune de la bun început că avem de-a face cu convingere autorului a Trinităţii ca unitate, Trinitate care a creat Umanitatea şi, până la urmă, Universul întreg… Dincolo de această Trinitate omul nu mai are dreptul să pună întrebări… Părintele Nichifor Tănase vine pe urmele cercetătorilor din palierul foarte larg al cultelor creştine şi ne spune că aceste întrebări <De ce, de unde şi de cand? >  trebuie să se oprească la convingerea că Trinitatea este cea care a creat lumea… Pentru circulația bună a cărţii îl rog pe părintele Nichifor Tănase să revadă ca atare, cu ochiul corectorului, şi să însereze o erată astfel încât, dincolo de greşelile ortografice, sensul dorit de autor să nu fie modificat iar cititorul să nu fie oprit să-l înţeleagă… Cartea, costruită pe şase mari capitole, nu este prefaţată… este însoţită de o bibliografie impresionantă şi, în mod special aş spune, este o carte care poate, în momentul în care va ajunge în circulaţie internaţională şi presupun că poate fi tradusă şi pusă astfel în circulație. Din punctul meu de vedere este prima de asemenea natură, prima sinteză care pune pe picior de egalitate, iertați-mi expresia neacademică, gândirea teologică românească legată de tema timpului şi a relaţiei lui Iisus cu timpul, alături de mari ganditori… Spun pe picior de egaliate pentru că gânditorii noştri nuanţează, prin părintele Staniloae- de exemplu, tocmai ceea ce este mai greu de înteles nu numai de noi ci de întreaga comunitate creştină- nuanţează ideea Trinităţii, o scot din elementele ei tehnice şi o traduc în elementele reale ale credinţei… Dicţionarul limbii române defineşte termenul de origine grecească perihoreză ca mişcare de iubire şi întrepătrundere a ipostazelor în interiorul existentei treimice, modul de <împreună locuire> a celor trei persoane a Sfintei Treimi… Dumnezeu începutul, Iisus- motorul creaţiei şi Sfântul Duh- cel care o desăvârşeşte…O existenţă energetică asupra căreia se aplică subtitlul al doilea al cărţii care apare pe pagina de gardă şi ne face pe noi, profanii, să înţelegem că, până la urmă, existenţa sau creaţia este explicabilă printr-o unitate de tip energetic a Creatorului Dumnezeu. A ccea ce este întruparea sa pentru noi pământenii dar, de fapt, prin care noi înşine ne reîntrupăm în fiinţa divină- Iisus. Şi aceea ce este efectiv calea de comunicare- am tradus liber aceasta, în sistemul emiţător- receptor, Sfântul Duh… Formula de interpretare a Unităţii care, în orice împrejurare, trebuie să fie creată din trei elemente. Aşezaţi-vă Domniile voastre pe un scaun cu două picioare. Niciodată!  Asezaţi-vă pe un scaun cu trei picioare şi veți înţelege, poate, de la bun început- e o metaforă, numai parţială- că românul s-a născut pentru Trinitate acolo, undeva, unde a creat scaunul cu trei picioare”. Aceasta este, în principal, prezentarea, din punct de vedere formal dupa propria-i afirmație, facută volumului HRISTOS ȘI TIMPUL semnat Nichifor Tănase, de dr. fil. Ada D. Cruceanu în seara zilei de joi, 31 ianuarie 2013 la librăria Semn de Carte dinReşiţa.

În prezenţa unui public numeros format din clerici, membre ale comunităţii Doamnelor Creştine, oameni de cultură, tineri şi mai puţini tineri, volumul s-a bucurat de o primire caldă, datorită titlului şi renumelui autorului. Preaonoratul părinte protopop, conf. univ. dr. Vasile Petrica prezent la lansare a afirmat, printre altele: “Părintele Nichofor Tănase a făcut un lucru extraordinar. O carte cu un titlu nemaiîntâlnit în literatura noastră teologică, un subiect greu nu numai pentru teologi ci şi pentru oamenii de cultură… există o expresie latinească foarte potrivită < Habent sua fata libelli> – < Cărţile îşi au destinul lor> şi destinul cărţii părintelui Tănase este că va avea foarte puţini cititori… În teologie sunt mai multe ramuri şi cea care se ocupă de problemele teosofice care cuprind, în deosebi, dogmatica şi antropologia, este supranumită  teologia grea unde nu poţi lucra fără limbile clasice… limba greacă, limba latină şi ebraică … Cartea este un florilegium, părintele Tănase vorbeşte de probleme arzătoare şi de profunzime, face comparaţii… Cartea are frumuseţea ei, titlul este simplu şi incitant: “Hristos si timpul”… În Sfânta Scriprură nu scrie “Crede şi nu cerceta”… în Vechiul Testament scrie <Cine îndepărtează cercetarea greşeşte>… Fără cercetare cultura noastră păgubeşte foarte mult. Il felicit pe părintele Nichifor Tănase pentru această carte frumoasă şi, cum spunea Arghezi: <Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! > Părintele este un cercetator de marcă, un exemplar rar… Cu 8oo de citate la subsolul cărţii, cu o bibliografie fantastică… Problema timpului este problema Creaţiei… Capitolele: Sfânta Treime şi crearea lumii din nimic, Onto-donologie şi temporalitate, Iconomia timpului şi ÎnDumnezeirea Timpului, înscriu cartea părintelui Nichifor Tănase în bibliografia teologică pentru că avem nevoie de lucrări care să fie normative… Îl felicităm şi-i dorim <La mai multe cărţi>”.

A urmat preot Valentin Popovici, coleg și prieten al autorului: “ Îl cunosc pe părintele Nichifor Tănase de 10 ani – de când slujeşte în acest Protopopiat. Acum 10 ani am frecventat împreuna Cultul în Masă laTimişoaraşi mi-am dat seama că este un om de valoare, cu mare potenţial, care va reuşi să se impuna. Îmi amintesc de eforturile care au dus la apariţia primei sale cărţi (Ontologia întrupării: tripticul esenţă- fiinţă- fenomen)… m-a rugat să-l ajut şi, în cele din urmă, cartea s-a realizat… Părintele are un stil destul de uşor de înţeles chiar şi pentru cititori ca dumneavoastră… Îl felicităm şi-i dorim cât mai multe astfel de apariţii”.

Prezent la lansare, scriitorul Radu Cernătescu, autor al “Literaturii luciferice” sub pseudonim, în realitate Constantin Rupa, drd. filozofie, membru al USR: “Remarc caracterul polemic al titlului din perspectiva unui filozof. <Hristos și timpul> trimite la Heidegger: < Fiinţă şi timp> şi această fixare în ontologia fenomenologică devine clară. Ceea ce nu a reuşit să facă Heidegger care nu a rezolvat problema timpului absolut cu toate că el susţine că filozofia lui este o onocronie, nu a adus niciodată în discuţie conceptul de veşnicie, pentru el timpul rămânând o succesiune de <acum-uri>. Din perspectiva autorului cartea poate fi o completare la <Sein und Zeit>-ul  lui Heidegger. Hristos ca aducere a fiinţei divine în timp poate fi o continuare a fenomenologieie heideggeriene, care orientează timpul spre moarte, nu spre veşnicie. Neşansa lui Heidegger a fost că nu a cunoscut ortodoxia şi chiar s-a plâns la bătrâneţe de aceasta, el rămânând într-o paradigmă protestantă care aduce divinitatea în timp, dar golită de conţinutul ei divin (kenosis)”.

Preot lector dr. Nichifor Tănase a mulţumit celor care l-au creionat: “Consider că nu merit în totalitate aceste atribute… Această carte apare <ex nihilo>, adică din nimic. Am pornit la realizarea acestei carti având pe literatură zece studii de teologie ortodoxă. Până să ajungem la volumul acesta de aproare 300 de pagini vă imaginaţi câtă muncă a trebuit realizată pentru că ideea, conceptul de timp nu era studiat în teologia noastră. Există câteva articole: ale lui Corneliu Sârbu- un profesor de la Sibiu, ale lui Nicolae Ster- teolog stabilit la Atena, Daniel Ciobotea- patriarhul Bisericii Ortodoxe Române- cu un studiu excepțional- tânăr student fiind, de asemenea părintele Dumitru Stăniloae are un studiu <Dumnezeu este iubire> în care dezbate atributele Dumnezeirii printre care cel de eternitate… Prima apariție <ex nihilo> este datorată lipsei materialelor bibliografice din literatura românească de specialitate. Apoi l-am citit în engleză pe Oscar Cullmann, neştiind germana la ora aceea. O întamplare care putea să ducă la neapariţia acestei cărţi a fost că textul computerizat de câteva ajutoare dinSibius-a pierdut când s-a ars calculatorul, pierzându-se informaţia. Noroc cu manuscrisul… cu prietenul Cosmin Cosma- preot la Dognecea şi cu soţia Alexandra Cosma- tehnoredactor, în care am avut mare încredere… Mintea ascuţită ca un bisturiu a distinsei doamne Ada Cruceanu a făcut să mă simt ca în faţa unei comisii de examinare publică, orală, de la doctorat. Acolo am asistat, cu două saptamani înainte de proba la care eu însumi am fost supus, la un alt coleg. Jumătate din discurs, vreo 20 de minute ţinea prezentarea profesorului, a fost apreciativă, prezentată ca excepională, eu gândindu-mă că, iată, lucrarea despre sfintele icoane este scrisă de un specialist desăvârşit. Au urmat alte 10 minute în care lucrarea a fost desfiinţată. De acelaşi profesor… Mă gândeam că dacă profesorul este extrem de apreciativ la adresa unei cărţi înseamnă că se lasă uşor impresionat, este impresionabil, el însuşi nu are o cultură superioară acelei cărţi şi atunci trebuie să pluseze prin faptul că este şi critic… Peste două săptămâni mi s-a întâmplat şi mie… Eram nemulţumit şi-am vrut să răspund… Mi-aduc aminte de Înaltul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, care a spus <Stai liniștit ca n-o dat cu paru’>… Şi lucrarea a fost bună… Al doilea moment ar fi cel legat de copertă: a fost o luptă extraordinară şi pentru faptul că nu este prefaţată din două motive: odată pentru că editura este catolică. I-am cunoscut la Colegiul Noua Europă la un simpozion internaţional, cu personalităţi marcante, unde l-am cunoscut pe specialistul care se ocupa de editura Gutenberg… Mulţi colegi dinSibiupublicaseră deja la ei… Raportul calitate-preţ, recunoaşterea internaţională şi naţională era net comparabil cu Galaxia Gutenberg plus că această temă- “Hristos si timpul” – este una interconfesională, nepolemică, ecumenică. Al doilea lucru este legat de faptul că l-am rugat pe Paul Gabriel Sandu să facă o prefaţă. El este specialist în filozofie, chiar se preta, era fenomenologie implicită în carte. Doream părerea unui specialist, a unui fenomenolog, Paul Gabriel Sandu fiind unul dintre iniţiatorii Societăţii de Fenomenologie din Bucureşti, foarte bine cotat; el a plecat la un doctorat cu bursă Humboldt în Germania şi cand a renunțat n-am mai vrut să apelez la nimeni. A doua persoană era Tereza Brânduşa Palade, mi-ar fi placut mie să prefaţeze cartea. N-am mai dorit teologie ortodoxă, am vrut să fie epurată de mediul acesta pentru că mă plictisisem de prefeţe de complezenţă, în stil laudativ. Am vrut ceva original şi, în supărarea de moment, am hotarât: nu va mai fi prefaţă, este suficientă cartea! Pentru copertă a fost o întreagă dezbatere între mine şi Galaxia Gutenberg: au vrut tripricul catolic. Eu sunt, într-adevar, şi ecumenist prin formaţie dar un ecumenism cum trebuie, între specialişti, în dialog, dogmatic, în celebrare de rugăciune numai, nu şi euharistica, deci sunt şi limite acolo, sunt şi momente bune în ecumenism. Le-am spus că sunt admirator al artei Renascentiste şi Neorenascetiste şi că sunt de acord cu acest Triptic. Găsisem însă o imagine mult mai bună pe care n-au pus-o, au încercat să epureze puţin de confesionalism şi poate că au făcut bine. Imaginea era sugestivă pentru carte… Era vorba de Sfanta Treime care crează pe om. Era o imagine cu plante, animale, lună, stele, cer- tot ce se întâmplă în Zilele Creaţiei. Şi- apoi urma creaţia omului. Erau trei îngeri care creau pe om; omul era întins pe pământ, dezbrăcat, cu capul pe o piatră. Cei trei îngeri frumoşi erau Sfânta Treime… Ceea ce era esenţial şi important era că acest chip a lui Adam era chipul lui Hristos din icoana… Cum se leagă de timp ideea aceasta? Un teolog grec Panayotis Nelas spune că ontologia omului este iconică, adică fiinţa omului este icoana. Cum adică? Suntem chip. Chipul cui? Chipul lui Dumnezeu. Ne-a creat dupa chipul Său! Iar în  Noul Testament se spune că, de fapt, chipul lui Dumnezeu e Hristos; Hristos este după modelul Tatălui, noi suntem după chipul lui Hristos. Dar Hristos apare în Iconomie abia acum 2000 de ani, nu la Creaţie. Cum chipul lui Hristos care se-ntrupează, se naşte, ia chip omenesc, cum este prezent la Creaţie şi-l face pe Adam dupa chipul Lui? Aici intervine problema timpului: Hristos nu este limitat numai la segmentul temporal- cei 33 de ani pe care-i trăieşte pe Pământ- ci mergând în eternitate, în veşnicie, ridică trupul cu el şi el poate fi prezent în fiecare moment temporal. De ce se spune că Dumnezeu, în răcoarea serii, se plimba cu Adam şi vorbea cu el?  Pentru că era Hristos cel care păsea- cu natură omenească. Iată ce interpretare extraordinară dă Panayotis Nelas ontologiei iconice a omului. Ţineam tare mult să apară această icoană, această compoziţie religioasă cu temă biblică. Aşa stau lucrurile cu prefaţa, coperta şi-apoi prezentarea pe care aţi făcut-o: aţi ales textele cele mai dificile. În <Prezentul viu al vieţii- perihoreza energetică dintre timp şi veşnicie> vreau să spun că nu suntem singuri pe Pământ. Orice clipă din viaţa noastra temporală este asistată de Dumnezeu care este veşnic. Veşnicia la Dumnezeu sau eternitatea de fapt, a Lui, este un prezent continuu, El este prezent în fiecare clipă. În teologia catolică – aici am putea face o separatie, Dumnezeu este privit ca o cauza a Lumii ce este undeva în transcendent, nu mai are legatură cu Creaţia, pe când în creşinismul   ortodox  Harul este necreat,  Dumnezeu poate interveni in fiecare clipă a vieţii noastre şi face prezentul să fie viu. Participă şi dă substanţă… Pe lânga Oscar Cullmann, Olivier Clement publică în <Mesagerul Patriarhiei ruse către occident> în anul 1957 două <Note asupra timpului> în care redă ideea celor şase ore pe cruce a lui Hristos ca fiind şase ore în vesnicie, pe cruce Hristos asimileaza timpul în sine şi, interesant, când îi dă drumul din sine – e vorba de o reversibilitate ontologică- timpul se întoarce înapoi… Căutând laSibiuîn Bibliotecă  această carte am avut norocul să găsesc această primă parte… Atunci a apărut, de fapt, prima carte despre ştiinţă şi teologie: <Raportul dintre modul în care fizica măsoară timpul şi concepţia creştină despre Dumnezeu>. Am  descoperit un întreg raft de cărti care dezbăteau problema timpului… Şi l-am descoperit cu emoţie pe Olivier Clement- citat peste tot. Cu îngăduinţa faptului că putea această carte să nu apară – este, într-adevar, unică în peisajul românesc- o spun cu, poate, lipsă de modestie… am vrut să fie o carte cu deschidere interconfesională, mai amplă… Motivul pentru care aţi putea citi cartea?… Timpul este comun… fiecare în religia lui poate fi mai bun, mai virtuos, mai aproape de Dumnezeu, mai plin de rugăciune, de viaţă duhovnicească şi, cu siguranţă, pe verticală urcând spre Dumnezeu, ne vom întâlni undeva…”. Acesta a fost modul elegant de a răspunde şi de a mulţumi, în cuvinte calde, adresate celor prezenti de preot dr. Nichifor Tănase, cel care a fost acceptat să conferenţieze, în acest an,  la două Universităţi de prestigiu: St. Anne’s College of the University of Oxford (Anglia) si la Departamentul Theology and Religion al Durham University of Cambridge (Anglia).

Înscris perfect în spititul serii- Nihil sine Deo- recitalul trioului format din dr. Romeo Dumitrescu- vioară, prof. Cristian Roşoagă- orga şi prof. Eduard Ailenei a oferit asistenţei compoziţii de inspiraţie religioasă între care piesa  “Schimbarea la faţă”  de  Romeo Dumitrescu, în primă audiţie pentru multi din cei prezenţi.