„Oraşul cu poeţi”

Postat de în Despre evenimente derulate » 2 Comentarii

5 Sep

Marţi, 4 septembrie 2012, ora 16.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (Bdul. Dacia nr. 12, Bucureşti), a avut loc lansarea antologiei: „Oraşul cu poeţi”, Editura TIM, realizată de criticul şi publicistul Gheorghe Jurma. Au prezentat: Nicolae Sîrbu, Gheorghe Jurma, Gheorghe Zincescu, Costel Stancu, Iacob Roman, Constantin Rupa.

O primă antologie a „Oraşului cu poeţi“, realizată tot deGheorghe Jurma, a apărut în 1995 ca un supliment al zilelor culturii de la acea vreme, ca mai apoi să apară o serie de cărţi în colecţia „Oraşul cu poeţi“ la Editura Timpul.

„Ei bine, după o vreme oarecare era totuşi cazul să se facă o antologie mai bogată, cu un mai mare număr de autori, pentru că Reşiţa are foarte mulţi autori. Prin urmare, am făcut ceastă carte, ce are aproximativ 150 de pagini, şi în care au fost adunate poeziile a 45 de autori. Această antologie a fost realizată şi pentru că, între timp, au apărut tineri autori cu cărţi, iar pe de altă parte, am extins puţin antologia şi la autori pe care atunci nu i-am inclus în carte, care nu trăiesc în Reşiţa, dar care sunt născuţi aici. Trebuie să încercăm să ne facem un inventar al valorilor şi să recuperăm pentru noi cât mai multe nume“, a declarat Gheorghe Jurma.

2 comentarii la “„Oraşul cu poeţi””

  1. Slavomir Almajan 05. Sep, 2012 at 23:29 #

    Felicitari minunatilor mei prieteni de la Resita!
    Cu dragoste,
    Slavomir

  2. Anton Schulz 05. Sep, 2012 at 20:29 #

    Le doresc succes total pentru Banatul Montan.
    Cu stima,
    A. Schulz

Lasă un comentariu...