Dulcele Banat

Postat de în Conținut VIDEO, Despre evenimente derulate » 0 Comentarii

Dulcele Banat

15 Dec

Întâlnirea de luni, 12 decembrie 2011, de la librăria reşiţeană Semn de Carte a fost o sărbătoare a versului în grai, a cântecului şi colindului strămoşesc. A doinit cum numai el ştie s-o faca seniorul cântecului bănăţean, maestrul Iosif Ciocloda, a cântat la torogoată (clarinet) tânărul student al Facultăţii de Muzică din Timişoara- Mircea Ştiopon, a recitat în grai, ne-a încântat cu piese populare şi colinde din Banat tânăra solistă Cătălina Pâşlea -posesoare a unei colecţii de costume populare bănătene- într-o întânire moderată de realizatorul de emisiuni de folclor al postului local Banat TV, talentat recitator al poeziei în grai bănăţean Dan Liuţ. Întâlnirea s-a bucurat de prezenţa unui public numeros iar cuvântul poetei Liubiţa Raichici- director al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Caraş-Severin., a subliniat importanţa păstrării tradiţiilor si frumuseţea lor. O seara reuşită în care toţi cei prezenţi, iubitori de tradiţie românească, s-au întâlnit cu muzica şi poezia în dulcele grai bănăţean, parte importanta a identitaţii noastre naţionale.

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...