Prietenii munţilor – Mai 2011

Aseară, la  librăria Semn de Carte din Reşiţa membii Asociaţiei Prietenii Munţilor s-au întâlnit cu iubitorii de excursii, de natură , cu adepţii unui stil de viaţă sănătos. Secţiunea “Drumeţie” din cadrul Asociaţiei, prin decanul de vârstă, cel ce conduce grupul şi stabileşte traseele duminicale ale participanţilor la drumeţie – Ioan Adamek ne-a oferit un regal de diapozitive proprii realizate în excursiile din anii 1996 şi 1997. De origine germană, Ioan Adamek, meticulos şi extrem de bine organizat, cu diapozitivele datate, păstrate şi ordonate “ca la neamţ în şpais (cămară)” – nu degeaba circula această vorbă în Banat – ne-a “drumeţit” pe trasee din Banatul Montan prea bine cunoscute, bătute “la pas”, vara şi iarna, pe soare, ploaie şi ninsoare. Am plecat din Reşiţa din Driglovăţ, am străbătut Ponorul şi-am fost pe Ghica, ne-am oprit deasupra norilor pe dealul Ililici şi-am privit înspre Anina, am fost pe Socolovăţ, la barajele Breazova, Secu şi Dognecea, la Ochiul Bei, lacul Dracului şi cascadele Beuşniţa şi Şuşara, în peştera Comarnic şi în Prolas, la Cazane – pe Dunăre, în cheile Caraşului şi ale Nerei. Pentru unii poate sunt nume fara noimă dar îi asigur că în momentul în care vor păşi doar în unul dintre locurile menţionate numele li se va întipări adânc în minte şi în inimă, Caraş-Severinul fiind, realmente, un coltţ de rai, binecuvântat cu formele de relief varii, de la Dunare până în Munţii Semenic. Şi am vazut în sfârşit  semenica, floarea ce seamănă izbitor cu floarea de colţ, şi poate fi văzută la poale de Semenic, pe dealurile Gărânei, am vazut orhideea de Ciudanoviţa – unicat în Europa cu cele trei forme denumite popular “albina”, “musca” şi “bondar”, pinii de la Cantonul Pin care astăzi, din pacate, au dispărut în tandem. Şi am mai văzut grupuri de copii – astăzi adulţi- fotografiaţi lângă enormi sequoia pe Navesul Mare şi la Băile Herculane, cu rucsacuri în spate străbătând păduri, într-o comuniune perfectă cu natura. Şi mi-am dorit să fie vara, să fiu într-o pădure, departe de “nebunia” oraşului, să ascult ciocârlii şi păsari mii iar apoi, obosită, să-mi frig cârnaţi alături de drumeţi sub supravegherea strictă a seniorilor – cei ce cunosc tainele munţilor – să ascult legende şi poveşti , să aflu cât mai multe despre fabulosul Banat Montan.