– Îţi place numele tău?

– De fapt, sunt şi Ilie. Aş fi vrut un nume de rezonanţă, dar Ilie-Mihai, prenumele a doi sfinţi, parcă nu prea merge într-o singură „umbră”. Sunt mulţumit şi cu vintilă (cu „v” mic… mic, mic).

– Dacă nu ţi-ar plăcea, ce pseudonim ţi-ai alege?

– Am încercat mai multe prin anagramare dar tot cu „v” mic mi-e destul.

– Ce înseamnă pentru tine „a trăi”?

– Eu am murit demult, în 1988, de când a murit GLORIA mea. De atunci am devenit „mic”, un microb, de aceea nu sunt decât… mihai vintilă.

– Din ce faci (alcătuieşti) o poezie?

– Eu alcătuiesc o poezie din culori, aşa cum un muzician alcătuieşte un cântec pe note. Notele mele sunt culorile… pe care le aşez pe „portativ”, după pofta inimii mele.

– Care sunt darurile care te bucură să le primeşti?

– Am primit un dar de la Dumnezeu pe care mi l-a luat înapoi. Acum bucuriile mele sunt când pot eu să dau daruri.

– În ce crezi?

– Cred mult în ceea ce au crezut şi părinţii mei, în primul rând în Dumnezeu. Apoi… plată fară răsplată. „Plus-minus”. Bine-rău!

– Ce gândeşti despre ceea ce faci?

– Când nu fac nimic, gândesc că în acea zi nu am trăit! Deci trebuie să fac ceva. Şi atunci asta e o… terapie!

– Care sunt marile tale bucurii?

– Când pot poza ceva care să bucure pe cei din jur. Nu vreau să fiu o piedică sau pacoste pentru cineva.

– Care sunt marile tale tristeţi?

– Tristeţea cea mare a mea e tocmai Gloria mea, care a apus în 1988, şi-mi spunea: „Ca mâine gândul meu va mirosi ţărână în eternitate”.

– Ce gândeşti despre lumea în care trăim?

– Un amalgam de plus-minus, negativ-pozitiv, bine-rău, deci toate de atragere, dar sunt şi de respingere când domină numai răul. Să mai credem şi în binele nostru care e Dumnezeu şi eu de moarte nu mă tem. Aş fi vrut eu să mor în locul Gloriei mele şi să rămână Gloria mea (de ceea i-am pus acest nume!).

– Ce fel de artist eşti?

– Ca artist, dacă se poate spune aşa pentru că toţi îmi spun NAIV nu am ce să spun ca să fiu sincer).

– Ce fel de oameni admiri?

– Oamenii cu mult bun simţ! Am văzut oameni fără facultăţi, sinceri (n-aş vrea să spun naivi), dar plini de candoare şi fară interese meschine. Îmi plac oamenii ce se ridică pe „picioarele” lor.

– Îţi place politica?

– Am idiosincrasie. Nu pot să cred în politică de nici un fel. Toţi politicienii mint şi sunt meschini. (în Canada nu am auzit de politică, doar de „economie”, „dolari”, „libertate”, „bucurie”, „fericire”).

– Dacă ai fi preşedintele ţării, care ar fi ideile tale?

– Nu aş fi fost capabil!

– Ceea ce tu nu înţelegi cum i-ai face pe ceilalţi să înţeleagă?

– E greu când nu înţelegi singur fară să gândeşti. Îmi vine în minte exemplul cu: „Capra, lupul şi varza” care trebuiau duşi cu o barcă pe malul celălalt, dar să nu se mănânce unul pe altul. Cum să-ţi explic? Gândeşte, e simplu.

– Ai copii?

– Am avut o GLORIE.

– Iubeşti copiii?

– Da. Să ai copii cât mai mulţi ca să te bucuri la bătrâneţe de un sprijin. Unul din copii va avea grijă de tine. Altfel, Dumnezeu tot va avea loc şi pentru tine.

– Cum îţi petreci zilele?

– Pictez. Scriu. Privesc la televizor. Trebuie să fac ceva la vârsta mea de 61 de ani.

– Iubeşti noaptea?

– Nopţile sunt scurte pentru mine, fiind bătrân.

– Ce te face să râzi?

– Nu pot să râd de necazurile altuia (când alunecă pe gheaţă, când îi cade ceva pe cap). Mă deconectează foarte mult filmele cu Stan şi Bran, ale unor oameni „naivi”.

– Ce te face să surâzi?

– Când fac o prostie, când greşesc. „Ce tolomac sunt”.

– Ce te face să plângi?

– Când îmi aduc aminte de GLORIA mea apusă.

– Cum te simţi după ce ai plâns?

– Îmi vine să nu mă mai opresc. Atunci sunt deprimat. Singura terapeutică -PICTURA.

– Care este cea mai frumoasă amintire a ta?

– Când eram mic şi am întrat într-o fântână şi când mi-am băgat cercul de la butucul fântânii în jurul gâtului (numai la fierar l-au scos). O boabă de fasole pe nas. Mai multe… ca la Ion Creangă. Toţi avem amintiri frumoase.

– Îţi place să primeşti oaspeţi?

– Da.

– Cum te manifeşti când eşti bolnav?

– Să nu-i văd pe cei din jurul meu speriaţi.

– Care sunt trăsăturile tale de caracter cele mai pregnante?

– Îmi spunea cineva mai în serios mai în glumă: „Tu eşti un băiat bun, dar rău de lucru!” Cred că îndeplinesc caracterul multora dintre semenii noştri. Nu am vrut să iau. Nu am vrut să iau „nume de împrumut”. Am vrut să ajut pe cel sărac (neajutorat… şi economic) dar facerea de bine de multe ori… Cu toate acestea îmi iubesc prietenii şi nu invidiez pe nimeni. Dumnezeu mi-a dat şi mi-a luat ceea ce a crezut El.

– Ce preferi la ceilalţi?

– Să fíe la locul lor. Nu mi-au plăcut bârfa, meschinăria şi şantajul.

– Ce gândeşti despre arta actuală?

– Mi-au plăcut şi arta şi literatura dintotdeauna. Nu prefer decât arta naivă pentru că e sinceră şi plină de candoare.

– Ce ai prefera să faci pentru tine?

– Pentru mine nimic! Mi-am făcut şi cavou!

– Ce ai prefera să faci pentru alţii?

– Să-şi facă un nume, să-şi crească copiii, să lase ceva în urma lor.

– Ce îţi place să bei?

– Vin roşu!

– Ce îţi place să mănânci?

– Îmi place orice. Nu sunt pretenţios, chiar mămăligă goală… cu carne.

– Care sunt lucrurile (faptele pe care le regreţi)?

– Că nu am avut mai mulţi copii!

– Cum te judeci?

– Alţii mă judecă.

– Ce înseamnă pentru tine poezia?

– Am spus că-mi plac foarte mult Gheorghe Azap, Octavian Doclin, Ion Chichere.

– Ce înseamnă pentru tine acasă?

– Locul de linişte (mai ales în atelierul meu).

– Ce faci de Crăciun?

– Cânt colinde. Pom de Crăciun. Tablouri cu obiceiuri de Crăciun (cu steaua, piţărăi, colindă).

– Care sunt bogăţiile tale?

– Tablourile mele.

– Cum poţi explica ceea ce faci?

– Picturile mele pot explica mai bine.

– Îţi place să te rogi?

– Da, acasă şi la biserică. Când treci prin necazuri te rogi peste tot (pentru iertarea păcatelor tale şi ale celor decedaţi).

– Cât de mult îţi place să faci ceea ce este nefăcut încă?

– Nu am putut să mai pictez decât după ce am pictat trei steaguri la două biserici din Reşiţa şi Caransebeş. Aş mai vrea să fac un steag la o mănăstire, să fiu împăcat.

– Cum îţi primeşti (aştepţi) oaspeţii?

– Bine! La gară, la aeroport. Am o soţie care îmi stimează prietenii şi se bucură de oaspeţi dragi.

– Înţelegi misterul vieţii?

– Nu! E greu. Cred totuşi că ne vom reîntâlni cu cei dragi pe care i-am pierdut. Sau mai bine zis, care au plecat dintre noi.

– Îţi place să mergi pe Lună?

– Am fost de multe ori! Visez, visez şi în tablourile mele.

– Ce faci pentru libertatea ta?

– În casa mea sunt un om liber. Pot să fac ce vreau. Pictez în libertate. Mă visez liber pe toate continentele în cer şi în pământ.

–  Ce faci pentru libertatea semenilor tăi?

– Din partea mea toţi sunt liberi. Am tablouri unde nimeni nu moare. Şi acela în „sicriu” e liber să fie cu mâinile în afară şi cu o sticlă în mână. Unii morţi „fug” – „învie” din căruţa mortuară, zugrăvesc liberi în cer şi pe pământ.

– Eşti bun sau rău cu tine? Dar cu ceilalţi?

– De multe ori nu mă-nţeleg. Vreau să fiu bun, dar dau greş şi apoi îmi dau seama.

– Ce ai vrea să-i înveţi pe ceilalţi? Dar pe copii?

– Să fie buni. Să picteze. Să înveţe (şi în străinătate). Să cunoască 2-3 limbi. Să vadă lumea…

– Ce gândeşti despre oameni?

– Nu sunt toţi la fel. Viaţa şi mediul îi schimbă.

–  Ai putea renunţa la pictură?

–  Nu.

– Care este idealul tău în viaţă şi în artă?

– Idealul în viaţă este să las ceva semenilor mei, chiar dacă iscălesc cu „minuscule”.

– Îţi dezvălui uşor atelierul?

– Nu am avut secrete. În special oamenilor domni…(…) şi nu tuturor „prietenilor”.

– Ce te deranjează la oameni în mod deosebit?

– Prostia, ipocrizia, minciunea. Repet, meschinăria.

– Iubeşti singurătatea?

– Da. Când lucrez la un tablou.

– Cum te simţi între oameni?

– Între oameni simpatici „Bine”, printre cei care privesc sub sprâncene şi de la balcon, „Nu”.

– Ce visezi mai mult noaptea?

– Ce visez şi ziua.

– De unde îţi vine surâsul?

– Poate din ceea ce fac şi văd în jurul meu!

– Ce nu îţi place mai mult pe pământ?

– Nu am fost în altă parte ca să îmi dau seama.

– Ce gândeşti despre cuvânt?

– Când e bine meşteşugit.

– În afară de pictură ce ţi-ar place să faci în viaţă?

– De toate. Multilateral… dar mai „central”.

– Ce te face fericit?

– Nimic.

– La ce te gândeşti când lucrezi?

– Exact la subiectul pe care vreau să-l tratez.

– În ce mediu ţi-ar place să lucrezi?

– În mediul rustic unde am trăit atâţia ani. Este un izvor nesecat de cunoaştere a omului „curat”. Natura te face să fii alt om.

– Există cărţi care te-au tulburat?

– Da.

–  Există cărţi care ţi-au hotărât destinul?

– Tratatele de medicină veterinară iar apoi albumele de pictură

– Care sunt cărţile şi autorii preferaţi?

–  „Pictori de duminică”, Petru Vintilă.

– Te-ai născut în 10 martie 1932, Caransebeş. Care sunt afinităţile tale cu acest loc?

– Sunt legat de Caransebeş până în mădulare de la „naştere” până la „culoare”.

– Poţi transforma clipa în sărbătoare?

– Sărbătoare pentru mine a fost clipa când m-am căsătorit cu cine am vrut eu. Altă clipă, a doua, când am obţinut diploma de doctor-medic veterinar, iar a treia când s-a născut GLORIA.

– Îţi place să apari în public?

– Nu.

– Îţi place să-ţi apară cărţile imediat ce le scrii?

– Mă bate gândul la o carte autobiografică.

– Ai vrea să fii bogat?

– Nu.

– Cum ţi-ai folosi bogăţia?

– Când a murit Alexandru Macedon le-a spus supuşilor săi: „Să mă-ngropaţi cu mâinile afară”. – De ce? – „Să vadă poporul meu că nu am dus pe lumea cealaltă nimic cu mine”. Şi acum în cazul meu, la ce ar folosi bogăţia chiar cu mâinile în sicriu?

– Dacă peste noapte ai săraci cum ai reacţiona?

– Aş picta să fiu înconjurat de tablouri fară să vând nimic. Atunci sunt bogat.

–  Spune ceva care să ne tulbure inima.

– Să nu treacă nimeni prin ceea ce am trecut eu. în doi ani şi jumătate – fata, mama şi sora! E ceva!

– Lucrezi mult?

– Când m-am plictisit de pictat, scriu, când m-am săturat de scris… pictez. E clar. Nu?

– Oboseşti? Cum depăşeşti oboseala?

– Nu obosesc când pictez. Mă oboseşte când trebuie să fac ceea ce nu-mi place.

– Îţi place să colecţionezi ceva?

– Tablouri.

– Ce culori îţi plac?

– Alb, albastru.

– Cum mă vezi?

– Cineva mă întreba de ce port ochelari? Ca să văd lucrurile altfel.

– Care sunt calităţile tale? Dar defectele?

– Calităţi nu prea am. Defectele sunt cunoscute mai mult de alţii.

– Ce îţi spun fotografiile vechi?

– Le privesc cu nostalgie când sunt legate de locuri natale, de familie sau prieteni.

– Există fiinţe care ţi-au schimbat viaţa?

– Soţia mea m-a ajutat să reuşesc în viaţă.

– Iţi place să stai în bucătărie?

– Mi-a plăcut.

– Ce preferi la alţii?

– Să fíe domni! (Dar trebuie şi şcoala de acasă – numai cu „seralul” sau la „comasat” nu ajunge.)

– Cum şi din ce faci pictură?

– Din culoare.

– Iubeşti gloria ?

– Am rămas fără GLORIE!

– Cu ce preferi să scrii?

– Cu mâna.

– Cum ai vrea să mori?

– Să nu ştiu.

– Care sunt revoltele tale?

– Când văd pe „unii”… „Prostul, nu-i destul, dacă… nu-i şi fudul”.

– Cum priveşti cerul?

– Cu ochiul senin. Când e înnorat, cerul nu se vede. Albastru- bleu ciel.

– Ce nu poţi ierta?

– Prostia. Pe ceilalţi îi iert dar nu pot uita. Când pictezi crezi în Dumnezeu?

– Da!

– Când pictezi care e demonul tău?

– Rousseau-„Vameşul”.

– Care sunt întâlnirile importante ale vieţii tale?

– Când am întâlnit români la cascada Niagara şi i-am auzit vorbind româneşte. în rest toate întâlnirile cu prietenii şi admiratorii mei din România şi de aiurea au fost importante.

– Care sunt locurile importante ale existenţei tale?

– Caransebeş-Reşiţa.

– Iubeşti natura? florile? animalele? anotimpul?

– Da. Toate.

– Cum ar trebui să fie partenerul ideal?

– Il am, nu e cazul.

– Ce crezi despre dragoste?

– La vârsta mea?

– Despre dragoste şi un model din viaţă sau din literatură?

– Las pe alţii mai tineri.

– Ce te tulbură mai mult la un bărbat?

– Când pare prea „mult” pentru mine sau alţii.

– Locul unde te afli are pentru tine vreo importantă? -Da.

– Ai vrea să trăieşti altundeva? Unde? Când?

– Aş vrea să fiu undeva cu întreaga mea familie şi cu GLORIA mea.

– Există vreo afinitate între „poezia” ta şi a prietenilor tăi?

– Diferenţa e că toţi prietenii mei poeţi fac o poezie teribil de bună şi mă „zugrăvesc” şi pe mine, iar la rându-mi le scriu şi eu un tablou (catren).

– Există vreo afinitate între modul tău de a trăi şi de a gândi cu altcineva? Cu cine?

– Nu m-am gândit la asta. Fiecare gândeşte cum vrea şi ce vrea. Sper că e vorba de a gândi liber şi a face tot ceea ce se referă la libertate.

– Cum ai ajuns să scrii?

– De la şcoala primară şi chiar de la grădiniţă?

– Unde lucrezi?

– Acasă şi la masă.

– Cine eşti?

– Un om ca şi ceilalţi.

– Ce simţi?

– Simt că viaţa e prea scurtă ca să poţi realiza ceva.

– Ce faci?

– Mă fac în permanenţă că e bine.

– Ce gândeşti despre poezie?

-Ah! Poezia!

– În ce crezi?

– Şi în poezie.

– Ce loc ocupă în viaţa ta soţia?

– „Şeful” meu.

– Care sunt poeziile şi poeţii preferaţi?

– Am mai spus.

– Care este cea mai mare înfrângere a vieţii tale?

– GLORIA mea când a apus.

– Ce gândeşti despre ceea ce faci?

– Gândesc că nu fac rău când fac ceva!

– Cum te pedepseşti?

– Nu mai lucrez.

– Ce ce mai pictezi încă?

– Încă văd!

– Cum te situezi în raport cu ceilalţi poeţi?

– Dintre doctorii veterani cel mai bun poet iar dintre poeţi cel mai bun doctor veterinar.

– Poezia adună sau desparte oamenii?

– Poezia îi adună (la fel şi pictura, mai puţin pe pictorii invidioşi).

– Ai cunoscut oameni care au meritat să-i iubeşti şi să-i stimezi? De ce?

– Da. Pentru că au fost domni în poezie Gheorghe Azap, pe care îl cunosc foarte puţin.

– Mâine ai răspunde la fel?

– Dintotdeauna aş fi răspuns la fel pentru că nu este decât un mihai vintilă. Vă mulţumesc şi eu. A fost ca o spovedanie sinceră.