În oraşul de oţel…
Postat de metarsis în Articole apărute în presă » 6 Comentarii
18 iul.
În spate, o parte moartă a combinatului, care pe vremuri trepida de oţelul încins până la incandescenţă. Şarja lumina noaptea casele. Le încălzea. Părea că acestea se incing gata să renunţe la îmbrăcămintea de cărămidă şi la zugrăveală şi să devină şi ele oţel. Nu mai este aşa. Reşiţa mai produce din când în când metal. Rar. Aşa citesc în ochii unor intelectuali, unde mai sălăşluieşte mândria de-a trăi în oraşul foştilor oţelari. Nici vechile cuptoare de fontă din 1771 nu vor mai rămâne în picioare, odată ce proprietarul rus va vinde tot ce va putea din combinat, inclusiv istoria oraşului. Da, istoria oraşului e de vânzare, dacă profitul o cere.
Într-o epocă în care simţul valorii s-a pierdut, într-o epocă în care simţul istoriei s-a pierdut, pe apele Bârzavei trece totuşi, în aburii dimineţii, bucuria. În această dimineaţă, se deschide Librăria „semn de carte”. Cu totul neaşteptat, o librărie particulară a apărut ca din nimic în plină criză a cărţii, în spate atârnându-i o aripă moartă, cu geamuri fumurii, a combinatului, iar prin faţă trecându-i tramvaie ce-ţi dau impresia c-or să deraieze în fiece clipă, în timp ce poartă oamenii spre treburile lor.
O casă veche, cu două curţi, încălzită de lemnul care-o îmbracă. Aici, Camelia şi Lucian Duca s-au aventurat într-un nou proiect: cărţi, în română, germană şi engleză, reviste, lucrări de artă, un ceai de plante.
Nu sunt, totuşi, singuri în această întreprindere, ci au alături un partener de ţinută, participant la toate evenimente culturale organizate de cei doi. Este vorba de Radio Reşiţa. Printre cărţi sau în curtea triunghiulară, demnă de învăţăturile lui Euclid despre geometrie, au loc lecturi de poezie, lansări de carte, simpozioane ştiinţifice. Copiii din Reşiţa vin alături de Camelia Duca să înveţe desenul, coruri de tineri şi foarte tineri vin să cânte de Ziua Copilului, sărbătorindu-şi ziua prin muzică.
Librăria are şi valenţa unei galerii de artă, expunând lucrări de sculptură în lemn, dar şi picturi, fotografii. Cu toate că a împlinit de curând o lună, librăria a devenit un venue, cum ar spune englezii, ceea ce înseamnă un loc în care cultura îşi clădeşte cu fiecare zi aşezământul.
Iar proiectele celor doi nu se opresc aici, căci vor amenaja foarte curând spaţiul din cealaltă curte, încă plin de o vegetaţie luxuriantă. Când va fi gata a doua curte, va începe seria concerelor de jazz şi rock. Librăria va deveni astfel mai degrabă un centru cultural, gata să capteze pasiunile reşiţenilor şi ale invitaţilor din Caraş-Severin şi din ţară, gata să le dea glas.
Pentru mine, se numeşte librăria de suflet. Şi uşile librăriei nu se închid chiar la ora care stă scrisă pe uşă, căci discuţiile aprinse de după un eveniment pot ţine ore în şir, până la miezul nopţii. După un recital de poezie, am stat de vorbă până în crucea nopţii, iar seara a fost încheiată de o poezie citită la lumina lumânărilor, pe când literele de pe hârtie abia se vedeau. Ce se vedea cu mare limpezime erau sufletele noastre, adunate acolo, în triunghiul lui Euclid de la Reşiţa.
Articol scris de Peter Sragher
Publicat în Ziarul Financiar (București) – duminică 13 Iulie 2010. http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/editorial-o-librarie-pentru…
Buna ziua si multe scuzi pentru ca am indraznit sa intru pe pagina dv. Cu multa stima si respect va rog daca este posibil ca eu scriitor, Petre Ioana sa inchei un contract cu dv pentru a ma ajuta sa- vind cartea Vulcanul Iubirii… Viata continua, un nr de 90 de carti,Am oferit primele 140 de carti din prima carte Trairi , patima si lacrimi cadou la cititori, dar acum nu ma pot descurca financiar sa mai pot tipari si alte carti .Am in lucru la Editura Fair Partners un roman si o carte de basme.Cu multe scuze sper ca exista o portita deschisa de a ma indrumuma sau ajuta. Numai bine va doresc, si mult succes in activitatea dv.Nr telef 0763624360.
I agree with the post above and I will grab more information from google google
huniade,
bine ca este la nivel mondial dotata firma de la resita, si intra bani in buzunarele resitenilor. speram ca si nivelul de poluare este mult redus, la astfel de masinarii moderne.
chestiunea care nu se poate, insa, rezolva intr-o documentare la fata locului este cum se pot vinde cuptoarele martin, care astazi nu se mai folosesc.
nu ar fi bine pentru proprietarul rus sa le transforma intr-un muzeu, gata sa ajute resita sa-si inteleaga trecutul, sa adune vizitatori care trec prin oras si sa se constituie intr-un punct de atractie.
istoria, huniade, nu se poate vinde. nici valoarea, obtine din orice. exista o limita a moralitatii care impune oricarui investitor – cum este TMK, prezent si la slatina, unde face afaceri foarte bune cu aluminiu – sa trateze cu respect ceea ce a cumparat, sa pretuiasca ce a cumparat si sa stie sa redea, chiar daca nu este obligat, comunitatii ceea ce-i apartine din punct de vedere moral.
petre
Cand am venit TMK in combinat nu mai existau cuptoare Martin (fusesera demolate), iar de vanzare a istorie nici nu se pune problema , suntem oameni seriosi!
Grupul TMK nu are nimic in comun cu afacerile cu aluminiu de la Slatina, e o confuzie, aste vorba de Alpro.TMK este un grup producator de teava, am mai intalint acesta confuzie, care este de multe ori facuta intentionat.
Sa revenim la cultura si sa lasam afacerile si tehnica pe mainile celor de meserie.
te felicit pentru articol…imi pare rau ca nu ne-am intalnit….
Ref la cultura si muzee, vedem ce se intampla astazi cu opera romana, teatrele cu muzeele, spitalele, scolile, etc… pai daca guvernul se comporta asa cu cultura , educatia si actul de cultura ce pretentie vrei sa ai de la un strain.
Grupul a propus in anul 2006 infintarea unui muzeu al tehnici fierului la resita in Casa de Oaspeti a uzineie, dar, lucrurile au ramas in faza de propuner, noi am propus iar cei ce isi doreau acest locasi nu si-au mai dorit fiindca trebuie munca atunci cand vrei sa faci ceva.
dnl-ui .D.Henn
Sigur glumiti, domnule Henn, cand faceti niste declaratii la limita imbecilitati, legate de productia de otel. Sa nu amestecam metafora ,In orasul de otel, cu realitatea. Uzina din Resita astazi are cele mai moderne utilaje din Romania, la nivelul anului 2009.
Va stau la dispozitie pentru o vizita de studiu,si documentare, e bine sa nu discutam despre ce nu stiim.
In rest de acord cu eforturile remarcabile ale fam.Duca.
care trebuie apreciate, sustinute, prin cumparare de carte, iar daca banii vor fi din ce in ce mai putini posibil(ceea ce vad ca va doriti intr-un oras cu 30 % someri si asistati social) sa avem si noi din ce in ce mai putine intalniri. De aceea in Resita trebuie sa existe echilibru atat in metafora poetilor cat si in declaratiile exaltate ale unora.
Pledez pentru o Resita cu productie de otel si bani in buzunarele populatie care sa-si permita sa cumpere cat mai multe carti sau acte de cultura.
in rest e poveste cu sarea in bucate…
Este foarte bine că nu mai lucrează combinatul, chiar dacă sau pierdut multe locuri de munca. Important este că Reşiţa este cât de cât curată (aerul) iar fam. Duca dovedeşte perfect că sunt mult mai importante lucruri de realizat în Reşiţa şi în ţara româneasca, decât oţel, cu instalaţii care numai într-un muzeu işi mai găsesc întrebuinţare.
Respect familiei Duca şi le doresc mult noroc şi succes în viitor, multă putere, nu cred că este uşor să faci ceva pentru cultură!!