FISP VII, 2020

Postat de în Anunțuri evenimente » 0 Comentarii

17 dec.

Sabin PAUTZA și folclorul.

I RaczJozsef RACZ, saxofon sopran

Vineri, 18 decembrie 2020, ora 16:00, vă invităm la un recital on line susținut de prof. Joszef RACZ- saxofon sopran acompaniat de un virtuoz al acordeonului din Banat: Cristian Paul IANOȘIGĂ. Folclorul- filon de inspirație pentru muzicieni de elită, l-a inspirat pe Sabin PAUTZA în creația sa, Maestrul fiind îndrumător avizat și susținător fervent al autenticității acestui gen. Tânărul Ioji RACZ – un nume care, cu certitudine, va confirma în timp, se bucură de susținerea Maestrului. ” Rar mi-a fost dat să ascult un muzician atât de autentic, un talent înăscut, un suflător care să ducă două fraze  muzicale dintr-o singură respirație” spunea, în FISP VI Sabin PAUTZA despre tînărul Jozsef RACZ.

Recitalul va putea fi urmărit pe contul de Facebook, Libraria Semn de Carte si YouTube, librariasemndecarte

Indrăgostit iremediabil de Banatul Montan și de folclor, Jozsef RACZ, Ioji pentru prieteni, s-a născut la Reșița în 27 decembrie 1995. Studiază primele 9 clase în limba germană la Colegiul Diaconovici-Tietz din Reșița. Din clasa a X-a devine elev al Liceului Traian Vuia și-și descoperă vocația: muzica! Devine cursant al Școlii Populare de Arte și Meserii ”Ion ROMÂNU” pregătindu-se, în paralel, pentru admiterea la Conservator. Și reușește. Nici nu se putea altfel, maestrul Sabin PAUTZA fiind unul dintre cei care au contribuit substanțial la succesul tânărului reșițean. Intră la Conservatorul ”Gheorghe DIMA” din Cluj la clasa prof. Zoltan REHMAN, devine absolvent fiind, azi, masterand anul II-instrumente de suflat- saxofon clasic. Membru în Ansamblul Studențesc ”Mărțișorul”  al Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, participă la festivaluri de gen din țară (laureat multiplu) și străinătate: Franța, Ungaria, Filipine, Honduras, SUA. Este profesor la catedra de suflat a Liceului de Arte ”Sigismund TODUȚĂ” din Deva.  (Camelia DUCA)

Organizator: METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană

Cu sprijinul: Școala Populară de Arte Ion ROMÂNU Reșița, Rotary Club și Rotary Community Corps Reșița, Colegiul Farmaciștilor din Banatul Montan, Lions Onix Reșița, Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Biblioteca Județeană Paul Iorgovici.

Parteneri culturali: Centrul Universitar UBB Reșița, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Liceul de Arte Sabin PAUTZA Reșița, Muzeul Banatului Montan, Parohia Romano- Catolica Maria Zăpezii Reșița, Muzeul Cineastului Amator, Asociația Germană Pentru Cultură și Educație a Adulților Reșița, Banat TV, Magazinele Reffil, Gradimex.

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...