Octavian DOCLIN

Postat de în Fără categorie » 0 Comentarii

11 Feb

Octavian DOCLINOctavian DOCLIN (17 februarie 1950- 11 februarie 2020)

“Nici un om nu-i doar un ostrov stingher  și de sine stătător. Fiece om este o o parte din continent, o bucată din întregul cel de căpetenie. Dacă marea îi smulge cu valurile un bulgăre, Europa va fi împuținată așa cum ar fi orice limbă de pământ, ori moșia mea sau a prietenilor mei. Moartea fiecărui om mă vatămă pe mine fiindcă mă aflu cuprins în omenire. De aceea niciodată să nu-ți pui întrebarea: PENTRU CINE BAT CLOPOTELE? PENTRU TINE BAT!” (John Donne )

Poetul Octavian DOCLIN, născut CHISELIȚĂ la 17 februarie 1950 la Doclin, judeţul Caraş-Severin, a fost redactor-şef al revistei Reflex – artă, cultură, civilizaţie (Reşiţa) şi coordonatorul  Colocviilor Naționale  Reflex. Autor al peste 40 de volume (poezie, publicistică literară), membru din anul 1982 al Uniunii Scriitorilor din România, deținător  al Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler (2004), acordat de Preşedintele României, Cetăţean de Onoare al comunei Doclin (Caraş-Severin)– 1997, Cetăţean de Onoare al municipiului Reşiţa, 2009. Despre el, Valy Ceia afirma: „Cutreierat de obsesii şi hărţuit de luciditate, Octavian Doclin unifică în opera sa ceea ce defineşte cu asupra de măsură viaţa noastră, iubirea şi cunoaşterea (…) transgresând, prin aglutinare, orice dogmă, creaţia docliniană conturează şi, deopotrivă, tânjeşte neîncetat după unitatea armonică a lumii, însufleţită de sacralitate (…). Octavian Doclin se aşează alături de aceia care izbutesc să ne reveleze un cosmos exemplar, viaţa noastră, în dimensiunile ei altitudinale.”

„Imnul Reșiței”- expresie a vitalității artistice a celor doi autori: Octavian DOCLIN (versuri), Sabin PAUTZA (muzica), și a nesfârșitei lor iubiri față de Cetatea de Inimi și de Foc:

I. Orașul n-are ziduri de cetate/ Și nici istorii milenare-n date,/ Dar flacăra ce-n inima lui bate/ E-un diamant cu sute de carate.

II. O slovă-n foc acum e făurită/ Cu pana, cu penelul și cu jocul,/ Fîntîna lui la ceruri se ridică/ Și-n ochii de copii citești norocul.

Refren 1: În Reșița se nasc ceremonii,/ De pe Bîrzava, dealuri-veșnicii./ La Reșița trăiești mai mult, îți zic,/ Precum zăpezile în Munții Semenic.

III. Pe soclu stă locomotiva  UNU,/ Și-n Turnul Vechi mai fierbe azi oțelul,/ Prin cîntec și-armonii durat-am drumul,/ La tîmplă-și poartă-orașul  ghiocelul.

IV. Cu „CIOCOLOM” și cu un „BUN SOSIT”/ Cu „GUTENTAG” și sîrbul „DOBARDAN!/ Te-ntîmpină orașul, de-ai venit/ Să legi cu el noi vârste, an de an.

Refren 2: În Reșița se nasc ceremonii,/ De pe Bîrzava, dealuri-veșnicii./ La Reșița dă floarea vieții-n spic/ Precum izvoarele în Munții Semenic.

În a doua jumătate a lunii octombrie, la Reșița, Octavian DOCLIN apărea, pentru ultima dată, în fața publicului reșițean. Pe scena sălii Lira a Liceului de Arte, în Gala Festivalului Internațional ”Sabin PAUTZA” ediția a VI-a, POETUL, autor al versurilor IMNULUI REȘIȚEI recita, atunci, una dintre creațiile sale: ”Ce va mai fi poetul, atunci cand nu va mai fi”…. ca o premoniție (?). Nu știam- și Doamne, mult prea des apar, în ultima vreme, regrete de felul acesta- că-l voi auzi recitând pentru ultima oară…

Astăzi dimineață Tavi s-a lăsat pradă melancoliei docliniene și a ales viața din ”irealitatea irealității” părăsind-o pe cea din ”realitatea realității”, îngenunchiind la Crucea subteranei, tăind legăturile fizice cu noi. Va răsădi poeme în Câmpiile Elizee. Spectacolul doclinian s-a încheiat. Cortina a căzut. Rămâne ecoul: ”Eu nu cred nici în Iehova/ Nici în Buddha Shakyamuni/  Nici în viață, nici în moarte/ Nici în stingere, ca unii…”.

ARS LONGA, VITA BREVIS. (Camelia DUCA)

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...