FISP VI, 2019

Postat de în Fără categorie » 0 Comentarii

9 Noi

 Reșița, 15-17 mai, 24-27 octombrie 2019

cop 33Motto: „ În Reșița se nasc ceremonii/ De pe Bîrzava, dealuri-veșnicii./ La Reșița dă floarea vieții-n spic/ Precum izvoarele în Munții Semenic.” Octavian DOCLIN, Imnul Reșiței

Festivalul Internațional SABIN PAUTZA , ediția a VI-a, s-a încheiat duminică, 27 octombrie 2019. Desfășurat, din motive obiective, în două etape: 15-17 mai și 24-27 octombrie, Festivalul l-a omagiat, și anul acesta, pe Maestru, printr-o serie de recitaluri, concerte, expoziții, întâlniri și  Concursul Internațional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie. Și dacă la edițiile anterioare au fost lansate:  2014, FISP I, CD-ul: SABIN PAUTZA, 70 de ani de viață, 50 ani de carieră, Concertul aniversar integral susținut în 28 iunie 2013 de ansamblul NOVA VIVA MUSICA format din 13 soliști (alămuri) ai Filarmonicii ”Moldova” din Iași sub bagheta Maestrului, cu W.A.Mozart-Serenada în Mi Bemol Major KV 375, Sabin Pautza-Jocuri IX și Divertisment nr.2, 2015, FISP II, CD-ul: Royal Camerata of Romania under the baton of Maestro Sabin Pautza, ALL SEASONS MUSIC FLAVOURS, colecție de lucrări semnate Leroy Andersen, Teddy Bor, Jan Sibelius, Johannes Brahms, Pablo De Sarasates, Franz Schubert, Peter Heindrich, Jo Irving Berlin și Sabin Pautza, 2016, FISP III:  Sabin Pautza, Opera Omnia vol.13: Flute Concerto, Cello Concertino, Bassklavierkonzert, SIBIU PHILARMONIC ORCHESTRA, Sabin Pautza- conductor, Cristina Bojin-flute, Alexandru Spătărelu-cello, Nicolas Simion-bassclarinet, Florian Weber-piano, 2017, FISP IV: lansarea volumului semnat Daniela CARAMAN FOTEA- SABIN PAUTZA Maestrul, editura Palimpsest, București (2017) , 2018, FISP V, CD-ul: The best of Sabin Pautza, Pop music, 21 de piese pop orchestrate de Maestru în interpretarea soliștilor: Cornel Constantiniu, Sergiu Tudose, Eva Kiss, Emilia Forgaș, Carmen Rădulescu, Aurel Neamțu, Angela Ciochină, Radu Toze, Anca Parghel, Grupul Vocal ”Aurora” și formația ”Roșu și Negru”.  În FISP VI, 2019,  a fost lansat, oficial, în spectacolul de Gală din 27 octombrie 2019, la sala Lira a Liceului de Arte din Reșița, IMNUL REȘIȚEI pe versurile poetului reșițean Octavian DOCLIN, muzica semnată Sabin PAUTZA, în interpretarea Corului Academic al Filarmonicii de Stat din Arad, dirijor Robert Daniel RĂDOIAȘ, corurile reunite ale Liceului de Arte Sabin Păuța din Reșița, dirijor Emanuela MOLDOVAN și a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat din Arad, director Doru ORBAN, sub bagheta reșițeanului Sabin PAUTZA.

Festivalul Internaţional SABIN PAUTZA (FISP) este un proiect METARSIS iniţiat din preţuire faţă de una dintre valorile de necontestat ale Banatului Montan – şi nu numai – compozitorul şi dirijorul Sabin PAUTZA, născut la Câlnic-Reșița. Pe data de 8 Februarie 2019, Sabin PAUTZA a împlinit 76 de ani de viață și 58 de ani de activitate ca dirijor, compozitor și profesor, fiind onorat cu concerte omagiale de către majoritatea orchestrelor simfonice din țară, de către Corul Național de Camera Madrigal și de orchestrele Plainfield Symphony, Princeton Symphony Orchestra, St. Rose University Orchestra și orchestra Philharmonia  Virtuosi  of  Philadelphia.

Poetul Octavian DOCLIN, născut CHISELIȚĂ la 17 februarie 1950 la  Doclin, judeţul Caraş-Severin, este redactor-şef al revistei Reflex – artă, cultură, civilizaţie (Reşiţa) şi coordonatorul Colocviilor Naționale  Reflex. Autor al peste 40 de volume (poezie, publicistică literară), membru din anul 1982 al Uniunii Scriitorilor din România, deținător  al Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler (2004), acordat de Preşedintele României, Cetăţean de Onoare al comunei  Doclin (Caraş-Severin) – 1997, Cetăţean de Onoare al municipiului Reşiţa, 2009. Despre el, Valy Ceia afirma:  „Cutreierat de obsesii şi hărţuit de luciditate, Octavian Doclin unifică în opera sa ceea ce defineşte cu asupra de măsură viaţa noastră, iubirea şi cunoaşterea (… ) transgresând, prin aglutinare, orice dogmă, creaţia docliniană conturează şi, deopotrivă, tânjeşte neîncetat după unitatea armonică a lumii, însufleţită de sacralitate (…). Octavian Doclin se aşează alături de aceia care izbutesc să ne reveleze un cosmos exemplar, viaţa noastră, în dimensiunile ei altitudinale.”

„Imnul Reșiței” este o expresie a vitalității artistice a celor doi autori, Octavian DOCLIN (versuri), Sabin PAUTZA (muzica), și a nesfârșitei lor iubiri față de Cetatea de Inimi și de Foc.

IMNUL REȘIȚEI

I.

Orașul n-are ziduri de cetate

Și nici istorii milenare-n date,

Dar flacăra ce-n inima lui bate

E-un diamant cu sute de carate.

II.

O slovă-n foc acum e făurită

Cu pana, cu penelul și cu jocul,

Fîntîna lui la ceruri se ridică

Și-n ochii de copii citești norocul.

Refren 1:

În Reșița se nasc ceremonii,

De pe Bîrzava, dealuri-veșnicii.

La Reșița trăiești mai mult, îți zic,

Precum zăpezile în Munții Semenic.

III.

Pe soclu stă locomotiva  UNU

Și-n Turnul Vechi mai fierbe azi oțelul,

Prin cîntec și-armonii durat-am drumul,

La tîmplă-și poartă-orașul  ghiocelul.

IV.

Cu „CIOCOLOM” și cu un „BUN SOSIT”

Cu „GUTENTAG” și sîrbul „DOBARDAN!

Te-ntîmpină orașul, de-ai venit

Să legi cu el noi vârste, an de an.

Refren 2:

În Reșița se nasc ceremonii,

De pe Bîrzava, dealuri-veșnicii.

La Reșița dă floarea vieții-n spic

Precum izvoarele în Munții Semenic.

FISP VI a debutat în 15 mai 2019, ora 18:00,  la Muzeul Banatului Montan cu Expoziția de  pictură & video art: MEMORANDUM PENTRU O REALITATE FRAGMENTATĂ,  semnată Bogdan PIPERIU (Germania). Nepot al MAESTRULUI, creativul și creatorul imagii FISP, tânarul artist Bogdan PIPERIU a fost prezent în FISP III, 2016, cu expoziția de pictură – extrem de bine primită de publicul reșițean- XPLORE MISTIC – ABSTRACT. În FISP VI, Bogdan PIPERIU ne propune lucrări de pictură în ulei și tehnici mixte dar și lucrări de Video Art sub genericul  MEMORANDUM PENTRU O REALITATE FRAGMENTATĂ, o expoziție pe care autorul o definește: ” O <descărnare>  a realității şi o recompunere a sa într-un mod bizar şi, sper eu, neaşteptat. Personajele şi peisajele sunt apoi reclădite organic şi plastic, după o dizolvare într-un pustiu aparent haotic spre a primi noi valențe într-un univers aparte, existent în fiecare dintre noi, chiar dacă bine ascuns”. În prezența unui public numeros, oficialități, prieteni, rude,  au vorbit, elogios, Flavius BOZU, manager al Muzeului Banatului Montan, dr. filolog Ada. D. CRUCEANU- critic de artă și  Ion BOBEICĂ – președintele Filialei din Reșița a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Seara s-a încheiat cu recitalul  formației ARTS  COOL BAND, Școala Populare de Arte și Meserii ”Ion ROMÂNU”, Reșița, cu un program extrem de bine ales: Glen Miller-Moonlight Serenade, Antonio Carlos Jobin- Girl from  Ipanema, Astor Piazzola-Liber Tango,  Movie Theme. Înființată în 2017, an în care s-au sărbătorit 70 de ani de la înființarea Instituției. Alcătuită din profesori și elevi, are următoarea componență:  prof. Lazăr CEGA- saxofon, Alex GHEORGHE- saxofon, prof. Constantin MOISE- clarinet, Denis MELCESCU-trompetă, Ciprian DAVID- trompetă, Alexandru LIGHEZAN- trombon, Lucas  POLEAC- trombon, Paul GHEORGHE- trombon, Ovidiu BOT- chitară, prof. Andrei GHILEA- chitară bass, dr. Octavian GOIA- percuție, prof. Lucia GHILEA- pian, coordonator. ARTS COOL BAND este continuatoarea activității muzicale a DIXI BAND-ului reșițean, formație multiplu laureată a celebrul Festialul de Jazz de la Sibiu în ultimele decenii ale secolului trecut.

În 17 mai 2019, de la ora 16.00, la Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița, Sabin PAUTZA s-a întâlnit cu membri comunitații  germane într-un dialog nonformal, deschis, în care cei prezenți au avut oportunitatea de a-l descoperi pe MAESTRU prin felul său original de a fi, neostentativ, efervescent, plin de umor. Prima parte a FISP VI s-a încheiat prin recitalul susținut de  „Păuța Jazz Trio“ : George GASSENHEIMER- vioara I (Reșița), Teofil BUTEICĂ- vioara II (Timișoara), Aida MARC- pian (Timișoara), cu un program perfect ales: George ENESCU- Impromtu, Balada,  Sabin PAUTZA- Blues si Swing, Capriccio, Enrico TOSSELLI: Serenada, Antonio Alessandro STRADELLA- Pieta Signore, George Bizet: Habanera, Brendan GRAHAM &  Rolf  LOVLAND: You Raise me Up.

cop 22Partea a doua a FISP VI a debutat joi, 24 octombrie 2019, ora 19:00, la Palatul Cultural Reșița sub genericul  ”Sabin PAUTZA – Dragu’ mi-i că-s bănățean”. Un spectacol folcloric de excepție susținut de  Ansamblul de Cântece și Dansuri ”Reșițeana” al Școlii de Arte ”Ion Românu”, conducerea muzicală prof. Ionel BONȚU, coregrafia: Nițu MOICA.  Au încîntat publicul prezent taraful format din: Alin GRIGORIU- orgă, Ionel BONȚU-Vioară, Lăzărică CEGA- saxofon, Constantin MOISE- saxofon, Darian FRANȚ-saxofon, Mihai NICHITA-orgă,  soliste vocale Consuela GRIGORIU și Maria CSYCHY, soliști instrumentiști: Lăzărică CEGA și Constantin MOISE la saxofon. Folclorul Banatului de Munte a fost redat cu virtuozitate și de cei doi invitați:  Jozsef RACZ- clarinet (Cluj Napoca), Gelu DRĂGOIU- acordeon (Cluj Napoca) care au smuls aplauze la scenă deschisă prin cele două suite, de Banat și Ardeal. O seară memorabilă savurată din plin de un public cald.

cop 11Vineri, 25 octombrie 2019, de la ora 11:00, Aula Magna a  Universității  ”Eftimie MURGU” , sub genericul  SABIN PAUTZA ȘI COPIII a fost ”luată cu asalt” de copii și adolescenți într-un  concert coral-cameral. Artiștii tineri ai Reșiței au evoluat în fața colegilor lor de la ”Traian LALESCU”.   Corurile  ALLEGRETTO și ARMONIA ale Liceului de Arte ”Sabin PĂUȚA”, dirijor: Emanuela MOLDOVAN, corepetitor: Cristian ROȘOAGĂ, Corul STELUȚE al Școlii Gimnaziale 2, dirijor: Mariana BREBENARIU, clasa de Canto, prof. Cornelia BALOGH-REMELEI prin Darius Alex GRUIȚĂ și Antonia FRANȚ, corepetitor Lorand BALOGH-REMELEI și clasa de VIOLONCEL , prof. Diana Florica SZUIOGAN prin: Rareș Fabian LUPȘA, Evelina Maria VOICU, Ana Maria MOLDOVAN, corepetitor Cristian ROȘOAGĂ și Andrei KIESZVIMMER, pian, clasa prof. Nicoleta GAROIU de la Liceul de Arte  au fost îndelung aplaudați de tinerii din Colegiul Național Taian LALESCU,  explozia lor de bucurie fiind apreciată de Sabin PAUTZA.

FISP Vi Madalina S_001Vineri, 25 octombrie 2019, la ora 19:00, Sala LIRA, Liceul de Arte ”Sabin PĂUȚA”a avut loc vernisaj expoziție: ”George ENESCU- viața în imagini”, realizator : muzeograf dr. Adina SIBIANU, grafica: Horia NIȚU, expoziție a MUZEULUI NAȚIONAL GEORGE ENESCU BUCUREȘTI, prezintată de  muzeograf dr. Irina NIȚU.

Cop 44Recitalul din seara zilei de 25 octombrie  2019 a fost una  care i-a aparținut, în totalitate, Mădălinei SLAV (Elveția).  Idealistă și temperamentală, sensibilă și pasionată, a fascinat  cu prezența ei scenică interpretând excelent  Suita Franceza Nr.2 în do minor, BWV 813 de Johhan Sebastian BACH și  Andante spianato şi Marea Poloneză op. 22 în Mi bemol major de Frédéric CHOPIN. Surpriza plăcută, constituită într-o premieră absolută, a fost partea a doua a recitalului care a cuprins o  colectie de compoziții originale pentru pian solo pe teme romanești: Love & Leave, High Heavens,  The Way We Feel,  Dear Girl…, Awake, Ballade, Mădălina SLAV mărturisind că a fost inspirată de peronalitatea maestrului Sabin PAUTZA să le scrie.

cop55Seara zilei de 26 octombrie 2019 a aprținut, în totalitate, tânărului pianist Alexandru Ionuț HERGANE (Germania).  Născut la Reşiţa, în 24 mai 1990, a început studiul pianului la Liceul de Arte “Sabin Păutza” din municipiul de pe Bârzava, a absolvit Liceul de Muzică “Sigismund Toduţă” şi Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca, secția Interpretare Instrumentală Pian la clasa prof. univ.dr. Daniel GOIȚI (reșițean la origini). Cu un master în pian la Staatliche Hochschule für Müsik din Trossingen – Germania la clasa prof.Tomislav Nedelkovic – Baynov, predă pian la  Musikschulle Lahr, Germania, unde s-a stabilit in urmî cu 7 ani. Acasă, la Reșița, a interpretat excelent: Wolfgang Amadeus MOZART- Sonata nr. 11 LA MAJOR, Sabin PAUTZA-Bossa nova nr.1,2,3, George GERSCHWIN- 3 Preludii, Frederik CHOPIN- Vals op. 64 nr.1, Vals op.64 nr.2 Do# minor, Vals op.18 Mi b MAJOR, Vals Op.Posth. La minor, Scherzo,  Serghei RACHMANINOV- Preludiu op.23 nr.5 făcând dovada talentului și a repertoriului vast. Aplaudat îndelung, Alexandru Ionuț HERGANE ne-a oferit un bis de vis.

juriulJuriul Concursului  de Interpretare Pianistică și Compoziție în cadrul FISP VI, format din:

  • univ. dr. Sabin PAUTZA – Președinte onorific, compozitor, dirijor
  • muzicolog dr. Irina NIȚU- muzeograf, Muzeul Național George ENESCU, București
  • Alexandru Ionuț HERGANE – Musikschulle Lahr Germania, pianist concertist
  • Mădălina SLAV – Elveția, pianist concertist
  • Adrian ROIBAN – Inspectoratul Județean Școlar Caraș-Severin, inspector specialitate arte

a stabilit acordarea MARELUI PREMIU FISP VI, 2019,   Patriciei ROȘCA și Esterei USCIUC, pian la 4 mâini, Școala de Muzică Filaret BARBU, Lugoj. Premii I au mai obșinut Patricia ROȘCA (Lugoj)  și Sebastian COVACI (Timișoara). La compoziție PREMIUL I a fost acordat lui Eduard DABROVSKI (București), Premiul II- Sebastian COVACI (Timișoara) și Premiul III –Valentin MANDRIC București).

MPDuminică, 27 octombrie 2019, la ora 18:00, Sala LIRA, Liceul de Arte ”Sabin PĂUȚA” Reșița a găzduit  Gala laureaților Concursul  Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție SABIN PAUTZA, gală urmată de primul concert cu orchestră a câștigătorului MARELUI PREMIU FISP V, 2018, Thomas Eusebiu FLOREA. Alături de Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijor Sabin PAUTZA,  a interpretat:  Felix MENDELSSOHN- Concertul pentru pian nr. 1 în Sol minor op.25.

Închierea ediției a VI-a a FISP s-a făcut prin  Concertul  coral-simfonic susținut de  Corul Academic și Orchestra Filarmonică de Stat din Arad, dirijor: Sabin PAUTZA cu un program de orchestrații semnate de Maestru din care nu au lipsit: Movies (muzica din filme), Sa nu uitam trandafirii (Florin Bogardo), Prieten drag (Vasile Vasilache), Macarale (Temistocle Popa), Floare de april (Sabin Pautza).

Ulltimul punct al programului a fost un moment emoționant:  lansarea oficială a IMNULUI REȘIȚEI, muzica Sabin PAUTZA, versuri: Octavian DOCLIN în interpretarea: Corului Academic Arad- dirijor Robert Daniel RĂDOIAȘ, a Corurilor reunite ale Liceului de Arte ” Sabin PĂUȚA”- dirijor Emanuela MOLDOVAN  și a  Orchestra Filarmonicii de Stat din  Arad, la pupitru: Sabin PAUTZA.

Radio Romania Timisoara: Retrospectiva Festivalului SABIN PAUTZA (partea II), 12 noiembrie 2019, in cadrul emisiunii ”Cultura la doi pași”!

Mulțumiri speciale echipei tehnice a Radio România Timișoara, doamnei Simona STOIȚA, ing.șef- Konrad Pfaff, ingineri de sunet – Mircea Chiu si Liviu Rogobete

ORGANIZATOR: Societatea pentru Cultură METARSIS, activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană

PARTENERI CULTURALI: Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, Consiliul Local Reșița, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, Universitatea ”Eftimie MURGU” Reșița, Liceul de Arte ”Sabin PĂUȚA” Reșița, Școala Populară de Arte și Meserii ”Ion ROMÂNU” Reșița, Casa Corpului Didactic Reșița, Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan, Rotary Club Reșița, Rotary Community Corps Reșița, Interact Reșița, Lions Onix Reșița, Asociația ”Reșița Română”, Colegiul Farmaciștilor din Caraș-Severin, Teatrul de Vest Reșița, Colegiul Național ”Traian LALESCU” Reșița, Colegiul Național ”DIACONOVICI-TIETZ”, Școala Gimnazială nr. 2 Reșița,  Muzeul Național ”George ENESCU” București.

PARTENERI MEDIA:  Radio România Timișoara, Radio România Reșița, Banat TV, Banat Fm, Jurnal de Caraș, Argument CS, UZP România, Reper 24, Express de Banat.

SPONSORI: CARAȘ SA, GRADIMEX, MAGAZINELE REFILL, LIMPEZA Tipografie, CARTIER FRANCEZ REȘIȚA

Sevicii profesionale: PIPERIU.EU

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu...