Romulus Vasile IOAN

Eveniment de înaltă ținută  miercuri seara, 11 iulie 2018,  la Muzeul Banatului Montan din Reșița. Lansarea volumului semnat Romulus Vasile Ioan  ISTORIA FIERULUI. BNATUL MONTAN a fost prilej de intâlnire între foști și actuali specialiști în industrie, fie ea a fierului sau constructoare de mașini,  între istorici și scriitori, între reșițeni și hunedoreni, oameni de cultură, nostalgici, realiști, pesimiști și optimiști, toți extrem de curioși să vadă cum hunedoreanul – doctor inginer în metalurgie al Universității Politehnica din București din 1999 cu lucrarea “Cercetări în domeniul solidificării oțelului în vederea îmbunătățirii structurii”, fost Director de Producție la Combinatul Siderurgic Hunedoara,  cel ce conduce, ca Director General, din 2004, TMK Reșița (fost Combinatul Siderurgic)- continuă odiseea tributar promisiunii făcute în 2016 cu prilejul lansării ISTORIEI UZINELOR DE FIER Hunedoara/ Eisenmartkt/ Vajdahunyad: “Aș vrea… să reaprind pentru câteva clipe vetrele atelierelor de fier de odinioară iar forța furnalelor de altă dată să rămână măcar scrijelită într-o carte. Am vrut să torn trecutul în toate formele fierului pentru a-l dărui Cunoașterii și Timpului…“.  Absent, din motive obiective, dr. Volker WOLLMANN, reputat istoric, fost director al Muzeului reşiţean  între anii 1965 şi 1968, semnatarul prefaței tomului lansat, afirmă: ”Îndrumat de maxima: <<omul sfinţeşte locul>>, autorul acestei monografii magistrale despre ferrum banaticum din cele mai vechi timpuri până în prezent, n-a uitat să surprindă unele aspecte din viaţa oamenilor care au fost şi sunt făuritorii celui mai căutat metal în istoria civilizaţiilor şi au trăit în fumul coşurilor amplasate în stânga şi în dreapta Bârzavei. Acestor personaje anonime autorul cărţii, care se numeşte într-un alt volum editat de domnia sa „Singur dintre bănăţeni”,  le dedică capitolul intitulat „Comuna Reşiţa”, o adevărată istorie/ radiografie socială şi culturală a acestui centru industrial. Aici sunt dezbătute aspecte mai puţin cunoscute, legate de urbanism, învăţământ, artă şi muzică din oraşul  focului nestins  timp de aproape două secole și jumătate.  Cu o remarcabilă abnegație așdar, cu competența specialistului și pasiunea celui ce dorește să adauge un strop de lumină  sau chiar să facă lumină în anumite secvențe ale istoriei  fierului în Banat, autorul dăruiește,  prin această carte,  un prețios tom de referință pentru cercetări ulterioare,  de luare aminte pentru reconsiderarea și prețuirea istoriei moderne a Banatului de Munte”.  Drd.ist. Favius BOZU,  director al Muzeului Banatului Montan, a mulțumit organizatorlor și celor prezenți, subliniind , printre altele: ”… Această carte vine să completeze o istoriografie bogată pe această temă având în vedere trecutul  de 3 secole de industrie în  această zonă frumoasă. Este un prilej să descoperim o carte care, pentru mulți,  ar putea să fie o lecție despre cum a început drumul înspre  o istorie care a lăsat urme adânci în această zonă atât din punct de vedere geografic cât și din punct de vedere social…”. Vorbind despre ISTORIA FIERULUI. BANATUL MONTAN, prorectorul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, prof.univ.dr. Rudolf GRÄF  a menționat , printre altele: ”… Această carte, foarte interesantă, vine în  completarea unor lucrări despre istoria Banatul în general și despre istoria fierului în special. Domnul Vasile Romulus IOAN, născut in Hunedoara- un județ vecin și doctor în metalurgie al unui Institut prestigios- Institutul Politehnic  din București, cu o practică reală în activitatea siderurgică, cu funcții inportante la Hunedoara și acum la TMK Reșița ca director general, cu un doctorat în inginerie, se ocupă și de istoria disciplinei pe care o practică, de fapt. Cred că acest lucru este foarte important și vine în continuarea unein tradiții existente aici în Banat: cei care s-au ocupat de o anumită activitate, de un anumit domeniu,  au avut, în același timp, și preocupări legate de istoria și de filosofia domeniului lor. Așadar aș contrazice  prima propoziție din cartea domnului Vasile Romulus IOAN: știința nu este numai pentru  specialiști, specialiștii sunt pentru știință  și dacă un specialist se arată a fi specialist și în alt domeniu în afară de cel pe care l-a studiat, cu atât mai bine și mai frumos….Sigur Reșița are o importanță deosebită  în industria secolelor  al XIX-lea  și al XX-lea din Banat, din România, o importanță și un rol pe care nu l-a împorțit, practic, cu nicio altă uzină de pe teritoriul de astăzi al României.  Atenția care-i  este acordată acestui oraș și acestei regiuni este atenția acordată de un ardelean. Nu în căutarea aurului și a petrolului ci a fierului. Și mult mai mult, în căutarea semnificației acestuia în civilizația regiunii, în civilizația omenească în general. Așa cum am spus a devenit o tradiție și cred că acest lucru se petrece la fel și în alte regiuni, ca istoria regiunii, a unorramuri economice, a unor oamenilor regiunii respective să fie studiată și scrisă de cei care condtribuie cel mai mult la realizarea ei. Astfel savanți enciclopediști ca  Francesco Griselini sau  Ignaz von Born,  funcționari ca Johan Jakob Ehrler, administratori ca Leonhard Böhm,  funcționari minier ca Johann Constantini și, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea,  ingineri ca, de exemplu Géza von Dehne și  Wilhelm Slowik, apropiindu-ne de perioada noastră, ingineri ca: Ion Păsărică, Silviu Gordan sau economiști ca: George C.  Bogdan și mai aproape de noi Karl Ludwig Lupșiasca , Dan Perianu, să elaboreze lucrări fundamentale pentru istora industrială a Banatului Montan, pentru istoria regiunii și a oamenilor care au construit această industrie. Sigur Romulus Vasile IOAN se încadrează în șirul acestor personalitaăți ale industriei bănățene și nu numai bănățene, și după ce va fi constatat că nu este chiar <<Singur printre bănățeni>>, s-a hotărât să ne ofere o Istorie a fierului  în regiuna noastră . Este o intreprindere care cere curaj pentru că ea nu implică doar factori care țin de economie, de inginerie, de tehnică, de istorie ci și pe cele care  țin cont de etnologie,  de etnopsihologie, de doctrine economice, de mituri sau magie.  Cei care dețineau tehnica producerii fierului  de la hitiţi încoace fiind, pentru mult timp, cei care  puteau stăpânii o lume.  Așa este și astăzi, cu toată evoluția tehnologiei  înalte cine are fierul  și știe ce să facă cu el, are și puterea. ….”  a spus, printre altele, în discursul elocvent  și extrem de bine documentat,  interesant și captivent  Rudolf GRÄF,  felicitând autorul pentru  efortul imens depus  de a scrie o carte de 583 de pagini, cu o bibliografie variată, complexă,  ce cuprinde cam tot ce s-a scris în acest domeniu  în ultimii ani, Vasile Romulus IOAN   reușind să-i dea o formă  plăcută, citibilă, ceea ce dovedește că este nu numsi specialist în domeniul ingineriei, al metalurgiei  ci și în istorie. ”Avem acum una dintre cărțile, cred, dintre cele mai bune, care a apărut pe această temă în ultimii 20 se ani.  Și am văzut cam tot ce a apărut aici, cărți consistente și solide. Nu pot decât să-l felicit și să vă invit să citiși această carte. Cu siguranță vă va plăcea”  a conchis Rudolf  GRÄF . Prezent la lansare, președintele Forumul Democratic al Germanilor din Babatul Montan, promoterul cultural Erwin Josef ȚIGLA și-a exprimat mulțumirea de-a fi  împreună  toți cei care au crezut și cred, în continuare, în Banatul Montan, făcînd o pledoarie inspirată pentru lecturarea volumului semnat Vasile Romulus IOAN, prin citate bine alese, considerînd tomul o apariție unicat, încheind cu un fragment din mărturisirea  autorului  din finalul cărții: ” Aş vrea ca tinerii de azi să ştie că Reşiţa nu a fost mereu tristă, iar unele ruine ce le văd sunt doar semne ale unor guvernări şovăielnice şi ale neputinţei capitalismului românesc. Uzinele reşiţene au fost şcoli în care s-au format caractere, profesii, meserii, cariere, familii… Aş vrea să se ştie că locurile pustii de azi erau pline de viaţă, oameni, vise, energie. Acum, când din măreţia vremurilor pe care le-ai trăit cândva au rămas doar amintirile, simţi nevoia să le împărtăşeşti. Este adevărat că cei din zilele de azi nu au nevoie de amintirile mele, de informaţiile care au clădit cândva comunităţi şi destine, însă viitorul are nevoie. Cine îşi va asuma trecutul apropiat! Fiindcă trecutul istoric este deja asumat de cei ce au făcut istoria. Păcat este că nu suntem ca un popor multicultural, să scriem o istorie cu români, unguri, germani, ţigani, sârbi, croaţi, ucraineni, turci, tătari… Orice pagină uitată din trecut este un gol pentru viitor. Întotdeauna vor fi oameni pasionaţi de întâmplările trecutului, aşa că sunt sigur că, în praful Timpului, rândurile mele vor lumina curiozităţi, vor oferi răspunsuri la unele întrebări. Aş vrea ca cititorul să trăiască împlinirea celor care au reuşit să realizeze ceva, celor care ne-au lăsat o istorie pe care a fost greu şi să o distrugem. Aş vrea ca prin cuvintele mele să reaprind, pentru câteva clipe, vetrele atelierelor de fier de odinioară, iar forţa furnalelor de altădată să rămână măcar scrijelită într-o carte. Am vrut să torn trecutul în toate formele fierului, pentru a-l dărui Cunoaşterii şi Timpului…” . Incheiera prezentărilor a fost făcută de ex directorul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Caraș-Severin, dr.fil. Ada D. CRUCEANU,  vorbind despre carte și autor, a spus, printre altele:  ” … O carte de sinteză… dincolo de ceea ce înseamnă  partea denotativă a ei…  este o vocație a autorului de a fi, deopotrivă, un comunicator pe linie emoțională și un comunicator pe linia exactă, statistică, ceea ce inseamnă inginerie- pe de-o parte și cee ce înseamnă dată istorică- pe altă parte.  Pun sub semnul acestui dublu limba ceea ce mă interesează cel mai mult-cartea, începând cu motto-ul  ei  ( n.a.  ” Ce singurătate, să nu înșelegi înșelesul, atunci când există înțeles”-Nichita Stănescu)  care nu este preluat dintr-un  un istoric. Nu este preluat dintr-un inginer,  este preluat din cel care, legenda spune dar se pare că nu este numai o legendă,  a fost ” pedepsit”  pentru vreo două săptămâni, să  ajungă la Reșița- Nichita Stănescu. Așadar, când o carte științifică se pune sub semnul lui Nichita Stănescu și nu numai al poeziei sale –asta se subînțelege, ci a  unei meditații filozofice conform căreia Înțelesul se află lângă noi dar ce singurătate ne așteaptă- am dezvoltat puțin textul-  dacă nu ajungem la acest Înțeles- este o carte de mari orgolii. Este o carte a unui autor care a spus ”eu am scris”.  De-acum, spune psihologia  lecturii, domniile voastre, cei care citiți trebuie să atingeți Înțelesul pe care Eu l-am dat acestei  cărți. Este o mare carte a umilinței scriitorului, a autorului ca arate. Eu am ajuns la Înțelesul  care este aproape de mine? Și de ce îl dau eu celorlalți dacă am ajuns sau dacă  n-am ajuns?  O carte a marilor întrebări realizată ca atare  printr-un limbaj științifc  denotativ  în sine: date, statistici, tot ce ne dorim, și supradimensionată  pe ideea comunicării emoționale prin ceea ce înseamnă, de fapt, o metaforă,  o trecere din ceea ce este ingineria, din ceea ce este istoria în datele ei fixe, în ceea ce este istoria în datele ei mobile. Și dacă în această carte, poate pentru specialiști este ciudat să fie citat nu Griselini,  să fie citat, poate, Matei Mircioane, eu cred că exact această ciudățenie  trebui pusă și pe seama a ceea ce, după știința mea, istoriografia contemporană acceptă: orice înscris, la un moment dat, poate fi un document….Dincolo de ceea ce este istoria- în mare- această carte este un document de istorie reală și un document care îndrăznește…Istoria este, de  fiecare dată,  corectabilă și  dacă pasiunea, știința,  dacă și cunoștința de a comunica se reunesc, atunci  avem de-a face cu cărți esențiale. Această carte esențială,  o mărturisește autorul, cu orgoliu și umilință, se adresează , citez,  ”omului de rând”, ni se adresează nouă, celor care nu suntem specialiști dar, de fapr, conține tot ce are nevoie specialistul pentru a porni mai departe cu cercetările care să aducă, eventual, în lumină, noi și noi evenimente, formule de realizare consacrate în producerea fierului de-a lungul timpului….. Dincolo de autorul acestei lucrări mai mult decît foarte importante, în sală, alături de noi, se află domnul  directorul general al TMK Reșița. Domnule director, există o cale (n.a. de pastrare și conservare a tradiției). Furnalul acela rămas în picioare, ultimul furnal, după știința mea, de 750 metri cubi din Europa, să devină, pentru noi toți,  și obiect de cercetare  iar pentru Societatea TMK  să aducă un oareșce profit în momentul  în care devine obiectiv turistic. Felicitări, domnule Romulus IOAN” a concluzionat Ada D. Cruceanu . Mulțumind celor prezenți, autorul  a dăruit, încă o dată, cartea cititorilor, mulțumind familiei și tuturor celor care au făcut posibilă apariția ei, și nu numai lor. ” Chiar dacă nu avem niciun gram de fier în Turnul Effel, nu este știrbită cu nimic importanța, în istorie, atât a Reșiței, a Banatului cât și a României”.

Superb micro recitalul  Qvintet 2018 a Liceului de Arte ”Sabin Păuța” din Reșița. Două eleve: Elisa MARCU- vioara I, Daria CERNICICA- vioara II care, alături de profesorii: Emanuela MOLDOVAN- vioara III, Diana SZUIOGAN- violoncel, Cristian ROȘOAGĂ- pian care au încântat asistența cu muzică de W.A. Mozart, J.S. Bach, Edwad Hermann si Carlos Gardel.

Eveniment organizat de Societatea pentru  Cultură METARSIS și  Fundația  IANCU DE HUNEDOARA cu sprijinul Muzeului Banatului Montan,  al Forumului Democratic al Germanilor din Banatul Montan  și Liceul de Arte ”Sabin Păuța”  Reșița, dedicat împlinirii a 247 ani, la 3 iuiie 2018, de industrie reșițeană.