Arhive după Autor

„Minunată-i prietenia!”

Postat de în Articole apărute în presă, Despre evenimente derulate, Evenimente desfasurate » 0 Comentarii

12 iun.

IN MEMORIAM Oana-Maria CENAN- GLĂVAN (17.07.1973- 07.11.2023)

Concurs Doru-Dinu GLĂVAN (07.06. 1946-31. 10.2021)  „Micii mari jurnalişti”, Reșița, ed. a lI-a, 2024,

Vineri, 07 iunie 2024, la Biblioteca Județeană “Paul Iorgovici”, din Reșița a a vut loc festivitatea de premiere a celei de-a II-a ediții a Concursului  de Reportaje  “ Doru Dinu GLĂVAN. Micii mari jurnaliști”. Ediția din 2024-  „Minunată-i prietenia!”- a fost dedicată memoriei jurnalistei Oana-Maria CENAN-GLAVAN (17.07.1973- 07.11.2023), fiica regretatului Doru Dinu GLAVAN.

Motto: ,,Minunată-i prietenia/ Cel mai scump și drag cuvânt/ O-nțeleg numai aceeia/ Care-n viață știu a fi/ Omenoși cu oamenii/” refrenul  piesei   ,,Prieteni pe viață” compusă cu mulți ani în urmă în Casa Glăvan, cu prâjiturile Icăi, acordeonul dr. Pătruț Iliasă și versuri colective, atunci când Oana nu împlinise 1 an iar noi eram convinși că vom rămâne prieteni buni- sursă de bucurie pentru întreaga viață.

Au fost înscrise în Concurs 33 de lucrări semnate de elevi din Reșița, Caransebeș și Lupac.  Pe  categorii de vârstă, astfel: clasele V-VI 7 lucrări, clasele VII-VIII 14 lucrări și clasele  IX-XII 10 lucrări.

(mai mult…)

CONCURS DE REPORTAJE „DORU DINU GLĂVAN”

Postat de în Anunțuri evenimente » 0 Comentarii

26 mai

„Micii mari jurnalişti”, Reșița, ed. a lI-a, 2024,„Minunată-i prietenia!”

Motto: ,,Minunată-i prietenia/ Cel mai scump și drag cuvânt/ O-nțeleg numai aceeia/ Care-n viață știu a fi/ Omenoși cu oamenii/” (Prieteni pe viață)

Societatea pentru Cultură METARSIS, Uniunea Ziariştilor Profesioniști din România, UZPR – Filiala Caraş-Severin, Inspectoratul Şcolar Județean Caraș-Severin, Biblioteca Județeană Paul IORGOVICI Caraş-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Caraş-Severin, Reșița, Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, organizează  CONCURS DE REPORTAJE DORU DINU GLĂVAN”- „Micii mari jurnalişti, Reșița, ed. a II-a, 2024, Minunată-i prietenia!”.

Reportajele vor fi trimise până la 01.06.2024 pe adresa de mail contact@metarsis.ro sau vor fi aduse la librăria Semn de Carte, Reșița, str. Libertății 13.

Gala de premiere: 07. 06.2024, ora 14:00, la sediul din Lunca Bârzavei al Bibliotecii Județene ,,Paul IORGOVICI”.

(mai mult…)

CREAȚIA INVERSĂ

Postat de în Evenimente desfasurate » 0 Comentarii

24 apr.

Daniel BOTGROS – Aprilie 2024

Creația este, fără niciun dublu, una dintre cele mai fascinante credințe și aventuri spirituale ale omenirii. Încă din momentul apariției pe mult mai tânărul Pământ, oamenii, indiferent de speciile lor de atunci, au înălțat ochii spre cer, mai întâi îngroziți de stihiile naturii aspre, apoi, încet, încet, construind în mentalul lor colectiv matrice personalizate despre cum credeau ei atunci că funcționează lucrurile. O formă vitală de ajutor, un scut în fața groazei cu care percepeau îndeobște acest univers. Erau primele forme de apărare, împotriva stranietății lumii, ceea ce continuă de fapt și acum, sub forma religiilor puternice dar și a orașelor și tehnologiei cu care ne înconjurăm. Chiar și formele de artă de odinioară și cele contemporane sunt de asemenea o modalitate de ameliora frica în fața presiunii legilor naturale și a unui univers care, dacă nu ținem cont de teoriile care plasează spațiul în interiorul nostru, este unul străin și neprimitor pentru omenire.

(mai mult…)

DANIEL BOTGROS – ÎNTOARCEREA LA ADAMA

Postat de în Evenimente desfasurate » 0 Comentarii

24 apr.

Îmi cer scuze, din start: nu sînt un critic literar. Nu știu să spun cum anume se transpune metamorfoza ideilor în sublimul operelor literare. Sînt mai frust. Mai obișnuit cu observații în alb și negru: naștere – viață – moarte. De cele mai multe ori, mizerabile, sau la marginea obscenității estetice. În ceea ce privește literatura SF, creierul meu a rămas poziționat pe Solaris (Stanislav Lem), Dune (Franck Herbert) și Fundația (Isac Asimov), de atunci nu a mai evoluat nici științific, cu atît mai puțin fantastic.

Pot, însă, să spun, la fel ca în cazul artelor plastice, dacă un text îmi place, sau nu, cum pot să spun dacă un tablou, îmi place, sau nu, am mai recunoscut asta o dată, la expoziția diafană a doamnei profesoare Daniela Oțelariu. Prozatorul și eseistul Ovidiu Bufnilă poate avea un punct de vedere critic asupra unor romane, cum a și făcut-o, de altfel, în cazul lui Daniel, în Cotidianul, sau criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea, în Observator cultural poate să se exprime asupra morfologiei și tipologiei literaturii SF românești după 1980, avînd și un doctorat în materie cu tema: Fantastica românească după al doilea război mondial. Domniile lor se poziționează în pole-position în ceea ce privește critica.

De aceea, ce am să vă spun în următoarele minute se sprijină pe minimalele mele cunoștințe în arta cititului și pe prietenia de o viață cu Daniel Botgros, care a vorbit de cele mai multe ori despre cărțile pe care eu le-am scris. Mulțumesc, public, Daniel și prezența mea alături de tine reprezintă încă o dovadă că nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită! (Mario BALINT)

(mai mult…)
Pagina 2 din 18912345...102030...Ultima »